Să nu uitați, e natural!

Am plecat la cale-ntinsă,
Auzind un șușuit.
Au plecat să mă îngroape
Pe o urmă de zenit.
Au plecat să mă azvârle,
Au plecat la drum întins,
Au plecat să mă arunce,
Au plecat când au venit.

Și ca timpul ce se duce,
Am plecat spre asfințit,
Ca o frunză ce se-ntrece
Dincolo de ruginit.
Și când drumul le arată
Locul cel mai potrivit,
S-au întins să îmi destrame
Cenușa ce s-a risipit.

Și când totul e pe cale,
Au uitat de ce-au venit
Și se duc fuguța, iară,
Se întorc la răsărit.

The original Romanian version

Don’t Forget, It’s Natural!

I set off on a winding path,
Hearing a soft whispering breath.
They came to bury me,
On a trace of the zenith's crest.
They came to cast me aside,
They departed on a wide road,
They came to toss me away,
They left just as they strode.

And like the time that slips away,
I drifted toward the sunset’s ray,
Like a leaf that’s racing fast,
Beyond the rusting past.
And when the road reveals the way,
To the place most fitting to stay,
They spread to scatter my ash,
The remnants of what used to clash.

And when all’s on the path ahead,
They forgot the reason they tread,
And they hurry off, once more,
Returning to the dawn’s bright shore.

A translation made by ChatGPT ...
Would you like to improve it? :-)