Universitatea Babeș-Bolyai este o universitate publică, în prezent cea mai mare universitate din România și una dintre cele mai bune și mai reprezentative instituții de învățământ superior din țară. La nivel național, Universitatea Babeș-Bolyai a primit titlul de universitate de cercetare intensivă și a fost cea mai bine clasată universitate românească în meta-clasamentul CWUR World University Rankings 2019-2020. Echipa de cercetare de la Universitatea Babeș-Bolyai este grupul de cercetare MLyRE (Machine Learning Research), grup de cercetare în domeniul învățării automate de la Facultatea de Matematică și Informatică. În cadrul grupului MLyRe, cercetarea se concentrează atât asupra contribuțiilor pur teoretice și algoritmice la învățarea automată (supervizată, nesupervizată, învățare prin întărire, reguli de asociere relaționale, modele hibride), cât și pe aplicații interdisciplinare ale învățării automate în diferite domenii, cum ar fi ingineria software, bioinformatica și biologia computațională, bioarheologia, vederea artificială, procesarea limbajului natural, rețele sociale și așa mai departe.
Echipa proiectului este formată din membri cu un nivel înalt de expertiză și rezultate științifice valoroase în domeniile inteligenței artificiale, dezvoltării software și întreținerii și calității produselor software. Membrii grupului MLyRE implicați în proiect:
Prof. dr. Czibula Gabriela Gabriela Czibula este profesor în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A obținut titlul de doctor în Informatică în anul 2003. A publicat peste 200 de lucrări în reviste și la conferințe de prestigiu. Domeniile sale de cercetare includ Inteligența computațională, Învățarea automată, Inteligența artificială și Sisteme multiagent distribuite, Bioinformatica. Google Scholar |
Prof. dr. Czibula Istvan Istvan Gergely Czibula este profesor în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A obținut titlul de doctor în Informatică în anul 2009. A publicat peste 95 de lucrări în diferite reviste și conferințe. Principalele domenii de cercetare sunt Ingineria soft bazată pe căutare, Ingineria software, Paradigme de programare, Design orientat obiect și Învățare automată. Google Scholar |
Lect. dr. Molnar Arthur Molnar Arthur este lector în Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat a urmărit vizualizarea și testarea aplicațiilor GUI-driven și a fost prezentată cu succes în 2012. Cercetarea lui s-a extins la metrici de acoperire și relația lor cu calitatea software, împreună cu aplicații ale informaticii în eHealth și domenii adiacente. A coordonat echipele din România în cadrul a 2 proiecte internaționale de cercetare în eHealth și a lucrat ca cercetător în alte câteva, inclusiv la nivel FP7 și Horizon 2020. Google Scholar |
Lect. dr. Onet-Marian Zsuzsanna Zsuzsanna Onet-Marian este lector în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A publicat peste 25 de lucrări în reviste și conferințe de prestigiu. Domeniile principale de cercetare sunt Învățarea automată și Inginerie soft bazată pe căutare. Google Scholar |
Lect. dr. Lupea Mihaiela Mihaiela Lupea este lector în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A obținut titlul de doctor în Informatică în 2002, cercetarea sa centrându-se pe domeniul Logici nemonotone. Este autor sau co-autor a 8 cărți în limbile română, engleză și germană, care abordează subiecte din diferite domenii: Logică computațională, Lingvistică cantitativă, Raționament nemonoton, Limbaje formale și limbaje de programare. A publicat mai mult de 60 de lucrări în reviste și la conferințe de prestigiu. Principalele domenii de interes sunt Inteligența artificială, Procesarea limbajului natural, Învățare automată și Logici și demonstrare automată. Google Scholar |
Lect. dr. Ionescu Vlad-Sebastian Vlad-Sebastian Ionescu este lector la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Romania. Principalele sale domenii de cercetare sunt Învățarea automată și Deep Learning aplicate în diferite domenii de studiu pentru identificarea de soluții la problemele existente din aceste domenii. De asemenea, el este interesat de ingineria software și practică freelancing în proiecte de programare. Google Scholar |
Asist. dr. Miholca Diana Diana-Lucia Miholca este asistent în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A obținut titlul de doctor în Informatică în anul 2020, la aceeași universitate. A publicat 17 lucrări în reviste și conferințe internaționale. Domeniile sale de cercetare cuprind Inteligența ccmputațională, Învățarea automată, Ingineria soft bazată pe căutare și Data Mining. Google Scholar |
Asist. dr. Mihai Andrei Mihai Andrei este asistent în cadrul Departamentului de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. A obținut titlul de doctor în Informatică în anul 2021, cercetarea sa centrându-se pe modelele de învățare automată în prognoza vremii. A publicat 10 lucrări în reviste și conferințe internaționale. Principalele sale domenii de interes sunt Învățarea automată și Inteligența computațională. Google Scholar |
drd. Anamaria Briciu Anamaria Briciu este doctorand la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. Principalele sale domenii de interes sunt Învățarea automată, Procesarea limbajului natural și Calculul Afectiv. Google Scholar |
drd. Albu Alexandra Alexandra Albu este doctorand la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, România. Domeniile sale de cercetare cuprind Representation Learning, Deep Generative Models și Variational Inference. Google Scholar |