Gheorghe Călugăreanu (1902-1976)

Gheorghe Călugăreanu s-a născut la Iaşi, în ziua de 16 iulie 1902, a urmat şcoala primară la Bucureşti între anii 1909 şi 1913, apoi liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, în perioada 1913-1921. Între anii 1921 şi 1924 a frecventat cursurile Secţiei de matematică şi fizică a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj (în prezent Universitatea „Babeş-Bolyai”). Tatăl său, eminent naturalist, într-o perioadă a fost rectorul acestei universităţi.

În 1926 a plecat la Paris, ca bursier al statului, unde a avut posibilitatea să urmărească cursurile unora dintre cei mai mari matematicieni ai epocii. În acelaşi an a primit certificatul de licenţă în ştiinţe la Universitatea din Paris, iar în 1928 a obţinut titlul de dorctor în ştiinţe matematice după ce a susţinut cu mult succes teza „Sur les fonctions polygènes d’une variable complexe”.

După reîntoarcerea în ţară, întreaga sa activitate este legată de universitatea clujeană, Astfel, aici el a funcţionat ca asistent (1930-1934), conferenţiar (1934-1942) şi, din 1942, profesor titular. În anul 1963 a devenit membru titular al Academiei Române.

G. Călugăreanu şi-a pus cu deosebită dăruire talentul şi puterea se muncă în slujba dezvoltării învăţământului şi ştiinţei din ţara noastră. Prin activitatea sa intensă, susţinută de calităţile remarcabile de dascăl şi savant, el a devenit unul dintre cei mai preţuiţi profesori ai universităţii clujene. În calitate de decan al Facultăţii de matematică şi fizică (1953-1957) şi ca şef al Catedrei de teoria funcţiilor, G. Călugăreanu şi-a adus o contribuţie importantă la organizarea învăţământului matematic.

Opera ştiinţifică a lui Gheorghe Călugăreanu este axată pe studiul unor probleme fundamentale de teoria funcţiilor de o variabilă complexă, geometrie, algebră şi topologie.

Primele sale lucrări, inclusiv teza de doctorat, sunt contribuţii originale valoroase în teoria funcţiilor de o variabilă complexă şi îl pun în poziţia de demn continuator al lui D. Pompeiu. Alte rezultate remarcabile sunt în domeniul funcţiilor meromorfe şi al celor univalente, G. Călugăreanu putând fi considerat iniţiatorul şcolii clujene de teoria geometrică a funcţiilor univalente.

Descoperirea invarianţilor de prelungire analitică constituie una dintre contribuţiile cele mai importante ale lui G. Călugăreanu în teoria funcţiilor analitice, iar teoria nodurilor este acel capitol al topologiei care l-a atras în mod deosebit.

Opera sa matematică rămâne un model de construcţie spirituală elevată şi unitară. Unele dintre rezultatele sale s-au dovedit a fi importante nu numai pentru lumea matematică, ci şi pentru cercetări în biologia moleculară sau mecanica fluidelor. Prin tot ce a înfăptuit G. Călugăreanu se înscrie în galeria celor mai distinşi reprezentanţi ai şcolii româneşti de matematică.