Prof. Dr. Nicolae Abramescu
Nicolae Abramescu (1884-1947)
Nicolae Abramescu s-a născut la 31 martie 1884 la Târgovişte şi a decedat la Cluj la data de 11 februarie 1947.
Studiile universitare le-a făcut în Bucureşti, la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, unde a fost coleg cu Traian Lalescu. In 1921 a obţinut doctoratul în matematica, la Universitatea Bucureşti, cu o teză privind Sistematizarea tehnicii polinoamelor ortogonale. In paralel, în noiembrie 1919 este numit conferenţiar la Universitatea din Cluj, la recomandarea călduroasă a lui Gheorghe Ţiţeica. A fost astfel fondator al Facultăţii de Ştiinţe cu secţiile matematică, fizică, chimie, ştiinţe naturale, geografie) a Universităţii “Regele Ferdinand”. Aici, împreună cu Aurel Angelescu şi Gheorghe Bratu şi alţi profesori formează un nucleu valoros în jurul lui Dimitrie Pompei, directorul seminarului clujean de matematici. La Cluj, redactează şi transcrie cu cerneală tipografică tot felul de cursuri de matematici pentru studenţi; de asemenea, înzestrează biblioteca universităţii cu peste 1.000 de cărţi de matematici în limbi străine şi colecţii de periodice de matematică.
În februarie 1923 este numit profesor agregat de geometrie analitică, la Cluj. La 1 octombrie 1926, este numit profesor titular de geometrie descriptivă şi infinitezimală, la Universitatea din Cluj, funcţie pe care o deţine până la 1 octombrie 1938, când este încadrat profesor de geometrie, la aceeaşi universitate, funcţie pe care o păstrează până la 11 februarie 1947.
A contribuit la organizarea Societăţii de Ştiinţe din Cluj şi a primului Congres Naţional al matematicienilor români (Cluj 1929), care s-a bucurat de participarea lui Vito Volterra, cuvântul inaugural fiind rostit de Gheorghe Ţiţeica. Cu acest prilej debutează, la Cluj, revista “Mathematica”, al cărei membru fondator este şi N. Abramescu.
Abramescu a fost membru al Societăţii Române de Ştiinţe, al „Gazetei Matematice”, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, al Societăţii de ştiinţe din Cluj, al Societăţii de matematică din Franţa, al Circolo Matematico din Palermo, al Deutsche Mathematiker Vereinigung, membru referent al Mathematical Reviews şi al Zentralblatt fur Mathematik.