Inteligenţă Artificială pentru Industrii Conectate

Despre Program

Programul de master AI4CI se concentrează pe aplicarea Inteligenței Artificiale în Industriile Conectate. Creat în colaborare cu universități europene și parteneri industriali în cadrul proiectului european AI4CI (https://ai4ci.eu/), programul oferă un curriculum de master de mare actualitate care acoperă toate progresele recente în proiectarea și operarea sistemelor de IA integrate cu Internet of Things (IoT), Cloud Networking și tehnologii de Robotică care modelează Industria Conectată.

Specializarea de master AI4CI este un program în limba engleză în domeniul Informatică şi abordează subiecte din trei domenii principale:

  • Noțiuni fundamentale de inteligență artificială și învățare automată aplicate sistemelor conectate;
  • Robotică și sisteme avansate de automatizare;
  • Noţiuni avansate de Internet of Things (IoT), arhitecturi de rețea și sisteme informatice.

Disciplinele de bază ale programului AI4CI din primul an includ: Inteligență Artificială și Învățare Automată pentru Sisteme Conectate, Sisteme de Operare și Arhitectura Calculatoarelor, Cercetare Operațională, Etica și Integritatea Academică. Metodologia Cercetării Științifice, Învățare Distribuită și Colaborativă, Teoria și Ingineria Sistemelor de Control, Rețele Complexe: Analiza Datelor folosind Știința Rețelelor.

În al doilea an al programului de master, studenții vor dobândi și aplica cunoștințe privind Învățarea Automată Avansată, Roboți Inteligenţi și Internet of Things Industrial prin disciplinele de bază ale celui de-al treilea semestru și vor dezvolta teza de dizertație și proiectul de cercetare ȋn AI4CI.

Cursurile opționale sunt oferite în două forme: cursuri de semestru (un astfel de curs opțional va fi selectat de studenți în fiecare dintre primele trei semestre) și cursuri intensive scurte (unul va fi selectat în al doilea semestru și altul în al treilea semestru). Subiectele cursurilor opționale acoperă:

  • domenii specializate, de exemplu Securitatea Rețelelor, Modelarea și Verificarea Sistemelor Software, Sisteme Paralele și Distribuite, Sisteme Peer-to-Peer și Blockchain, Modele Computaționale pentru Sisteme Embedded, Virtualizarea şi Automatizarea Rețelelor;
  • cursuri intensive orientate pe aplicații, de exemplu Tehnologii IoT Sustenabile, Managementul Datelor și Transformarea Digitală în Automatizarea Proceselor Industriale, Tehnologii Big Data pentru Industrii Conectate, Mentenanța Predictivă a Roboţilor, Integrarea Tehnologiilor de Realitate Virtuală și Augmentată în Industrii Conectate, Sisteme Inteligente Industry 4.0, Aplicații IA în Managementul Amenințărilor Cibernetice;
  • domenii complementare, de exemplu Probleme Economice Contemporane – Principii unei Economii Digitalizate, Automatizarea Strategică a Proceselor de Afaceri.

Admitere

Informații despre procesul de admitere sunt disponibile aici în limba engleză / în limba română .

Abilități și Competențe Dezvoltate

  • Înțelegerea şi operarea cu conceptele de bază din domeniul inteligenţei artificiale pentru industrii conectate;
  • Analiza, proiectarea și implementarea de sisteme software;
  • Însușirea conceptelor matematice și informatice care să faciliteze înțelegerea, dezvoltarea, utilizarea si valorificarea metodelor și tehnicilor de inteligență artificială;
  • Însușirea unei baze teoretice și practice solide ȋn ceea ce priveşte automatizări avansate pentru reţele industriale, robotică, arhitecturi de reţele avansate şi sisteme IoT;
  • Capacitatea de a aborda și rezolva probleme complexe relevante ȋn industrii şi sisteme conectate folosind tehnici de inteligență artificială;
  • Capacitatea avansată de abordare, modelare și rezolvare a problemelor din industrie folosind metodologii și instrumente specifice pentru ingineria programării, automatică şi robotică, reţele şi sisteme conectate.

Oportunități de Burse

Pe lângă bursele obișnuite oferite din bugetul de stat pentru studenții care sunt cetățeni români sau din UE și bursele speciale pentru performanțe științifice oferite de Universitatea Babeș-Bolyai, studenții înscriși în programul AI4CI pot accesa burse individuale oferite prin proiectul european AI4CI. Criteriile pentru accesarea burselor AI4CI și alte informații necesare pentru procesul de aplicare vor fi comunicate studenților admiși la masterul AI4CI la începutul primului an universitar.

De ce să alegi programul de master AI4CI

  • Studiază într-un domeniu vibrant despre inteligenţă artificială și tehnologii emergente pentru industrii conectate
  • Dezvoltă proiecte aplicând concepte de inteligenţă artificială, robotică, rețele, IoT și sisteme de automatizare
  • Învață şi colaborează cu experţi de top, inclusiv prin partenerii noștri europeni AI4CI și experți din industrie
  • Accesează burse oferite de proiectul european AI4CI
  • Experimentează un semestru de studii la una dintre universitățile noastre partenere în cadrul acordurilor Erasmus.

Curriculum

1st semester

# Denumirea disciplinelor Credite ECTS
1 Inteligenţă Artificială şi Invăţare Automată pentru Sisteme Conectate 7
2 Sisteme de Operare şi Arhitecturi de Calculatoare 6
3 Cercetări Operaţionale 6
4 Etică și integritate academică. Metodologia cercetării ştiinţifice 4
5 Curs opțional 1 7

2nd semester

# Denumirea disciplinelor Credite ECTS
1 Invăţare Distribuită şi Colaborativă 7
2 Teoria şi Ingineria Sistemelor de Control 6
3 Reţele Complexe: Analiza Datelor folosind Ştiinţa Reţelelor 7
4 Curs opțional 2 3
5 Curs opțional 3 7

3rd semester

# Denumirea disciplinelor Credite ECTS
1 Invăţare Automată Avansată 7
2 Roboţi Inteligenți 7
3 Internet of Things Industrial 6
4 Curs opțional 4 3
5 Curs opțional 5 7

4th semester

# Denumirea disciplinelor Credite ECTS
1 Practică în Specialitate 20
2 Proiect de Cercetare în Inteligenţă Artificială pentru Industrii Conectate 6
3 Elaborarea Lucrării de Disertaţie 4

Proiect European AI4CI

AI4CI este un program de master european dezvoltat ca parte a proiectului european AI4CI (https://ai4ci.eu/) cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul Digital Europe (contract nr. 101123524).
Programul de master AI4CI este disponibil în șase universități din cinci țări diferite:

  • CNAM Paris and CNAM Grand-Est Mulhouse (France)
  • Avignon Université (France)
  • Ulm University (Germany)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (Romania)
  • Universitat Politècnica de Catalunya (Spain)
  • National Technical University of Ukraine (Ukraine)

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina proiectului AI4CI (https://ai4ci.eu/).


Contact

Prof. dr. Camelia Chira, camelia.chira@ubbcluj.ro

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Matematică şi Informatică
str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1
RO-400084 Cluj-Napoca

https://www.cs.ubbcluj.ro/despre-facultate/contact/