Încasarea taxelor pentru examenele restante din semestrul I, 2019-2020
Taxele pentru examenele restante aferente semestrului I, anul universitar 2019–2020 se vor încasa în perioada 6 ianuarie 2020 – 15 ianuarie 2020 (în zilele lucrătoare) între orele 9:00 și 12:00 la casieria facultății – sala 143.
În afara acestui interval, plățile se pot efectua on-line prin intermediul aplicației Academic Info.
Studenţii care au restanțe la discipline cu forma de examinare colocviu sunt rugați să își achite taxa pentru examenul restant înainte de prezentarea la colocviu.
Studenții trebuie să respecte perioada stabilită, având în vedere faptul că doar după achitarea taxei de examen se pot genera cataloagele de restanțe.
Conform contractului de studii universitare, neachitarea taxelor de şcolarizare şi/sau a penalităţilor datorate pentru neachitare la termen, conduce la interdicţia participării studentului la examene şi la consecinţele aferente neparticipării.
Studenții reînmatriculați în anul universitar 2019-2020 care au de achitat examene restante sunt rugați să se prezinte la Casieria facultății pentru achitarea acestora. Doar pentru studenții reînmatriculați nu se poate face plata examenelor restante online.