Hotărârea Consiliului Facultății de Matematică și Informatică privind regulamentul de desfășurare a examenului de finalizare de studii – sesiunile iunie-iulie/septembrie 2023
Aprobată de Consiliul Facultății din data de 15.11.2022
Prezenta metodologie este o anexă a Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de finalizare a studiilor nivel licență și masterat aprobat de Senatul UBB și este în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare și ale OM nr. 6125/20.12.2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație cu modificările și completările ulterioare și ale Cartei Universității Babeș-Bolyai (UBB).
În fiecare an universitar sunt organizate două sesiuni ordinare pentru examenul de licență și cel de disertație ȋn luna iunie/iulie și luna septembrie, cu aceleași probe și tematică de examen. Înscrierea studenților absolvenți pentru examenul de licență și disertație se face conform calendarului anunțat și după o metodologie anunțată în timp util pe pagina web a facultății.
În procesul de realizare a lucrărilor de licență și disertație se vor avea în vedere cerințele prezentate în Ghidul cu privire la realizarea, redactarea și susținerea lucrării de licență, de disertație și de absolvire, precum și anexa privind asumarea autenticității lucrării (Anexa 5). Lucrarea se redactează și se susține în limba specializării urmate de absolvent sau într-o limbă de mare circulație internațională.
Pentru fiecare lucrare de licență/disertație se va realiza un test de similaritate, pragul de similaritate pentru ca un student să se poată înscrie pentru examenele de finalizare fiind de 30%.
Nota minimă necesară pentru promovarea examenului de licență/disertație este 6,00. Rezultatele fiecărei probe se comunică prin intermediul platformei AcademicInfo ȋn termen de 48 de ore de la data susținerii probei de către ultimul candidat.
În ceea ce privește dreptul de proprietate intelectuală și drepturile de autor pentru lucrarea de licență/disertație și aplicația care o însoțește (în cazul în care aceasta există):
- Dreptul de proprietate intelectuală aparține autorului lucrării;
- Universitatea are dreptul de a reproduce și distribui, în mod public, lucrarea în întregul ei sau ca parte;
Pentru lucrările realizate în colaborare cu specialiști din afara facultății, studenții trebuie să depună Anexa 4 la secretariatul departamentului de care aparține specializarea la care sunt înscriși până cel târziu în data de 1 martie a anului susținerii lucrării.
A. Examenul de licență
- Examenul de licență la Facultatea de Matematică și Informatică va consta în:
- Proba 1: Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate: examen scris.
- Proba 2: Prezentarea și susținerea lucrării de licență: prezentare orală.
- Nota minimă de promovare a fiecărei probe dintre cele două este 5,00.
- Rezultatele obținute la Proba 2 nu pot fi contestate, aceasta fiind probă orală.
- Nota examenului de licență este media aritmetică dintre nota obținută la proba 1 și nota obținută la proba 2.
Proba 1:
- Proba 1 se va susține din tematică aprobată și anunțată cu cel puțin 6 luni înaintea înscrierilor la examenul de finalizare.
- Decanul facultății (cu consultarea directorilor de departament) numește comisii de subiecte care alcătuiesc subiectele de examen și baremul de corectare corespunzător, pe baza tematicii de examen.
- Decanul facultății (cu consultarea directorilor de departament) numește comisii de evaluare formate dintr-un număr suficient de cadre didactice care realizează activitatea de evaluare. De asemenea, la propunerea directorilor de departament, decanul numește și comisii de contestații, din care nu pot face parte cadrele didactice ce fac evaluarea inițială. La re-corectare, nota obținută se modifică numai dacă există o diferență strict mai mare ca 0.50 puncte între nota inițială a lucrării și nota obținută după re-corectare, cu excepția notelor sub 5.00 și a notelor peste 9.50, situații în care nota finală a lucrării este nota de la re-corectare.
- Durata probei scrise este de 3 ore. Nota minimă de promovare a probei scrise este 5,00. Fiecare subiect al lucrării este corectat de câte doi membri ai comisiei de evaluare. Aceștia acordă câte o notă întreagă. Nota subiectului este media aritmetică a notelor acordate (cu condiția ca diferența dintre acestea să nu fie mai mare ca 1 punct, caz în care subiectul respectiv se re-corectează de un al treilea cadru didactic).Notarea se realizează astfel:
Domeniul Matematică
- specializarea Matematică: media aritmetică a notelor obținute la cele trei subiecte de Matematică (Algebră, Analiză matematică, Geometrie);
- specializarea Matematică Informatică: 2/3 nota Matematică + 1/3 nota Informatică. Nota de la subiectul de Matematică se calculează la fel ca în cazul specializării Matematică;
Domeniul Informatică
- specializarea Informatică: media aritmetică a notelor obținute la cele trei subiecte de Informatică (Algoritmică și programare, Baze de date, Sisteme de operare).
Proba 2:
- Proba 2 conține prezentarea și susținerea lucrării de licență (prezentare orală), precum și o sesiune de întrebări relativ la conținutul lucrării.
- Candidatului i se vor aloca 15 minute pentru prezentarea lucrării și 5 minute pentru a răspunde întrebărilor comisiei.
- Pentru proba 2 fiecare membru al comisiei de evaluare acordă câte o notă întreagă, astfel încât să nu existe o diferență mai mare de două puncte între evaluatori. Nota finală a probei este media aritmetică a notelor acordate. Baremul de notare este detaliat în Anexa 1, iar modelul borderoului de evaluare se află în Anexa 2.
- In cazul ȋn care nu participă la susținerea publică a lucrărilor coordonate, conducătorul științific al lucrării are obligația de a realiza un referat de evaluare (modelul referatului se află în Anexa 3).
- O probă a examenului de licență promovată ȋn una din sesiunile anterioare ale examenului de finalizare de studii poate fi recunoscută, la cererea studentului, ȋn sesiunea curentă a examenului de licență, ȋn condițiile ȋn care structura și conținutul probei respective nu s-au modificat semnificativ. Recunoașterea se face de către comisia de echivalare de la nivelul facultății, pe baza unei cereri pe care studentul o depune la secretariat, înainte de începerea înscrierilor pentru examenul de licență, conform calendarului anunțat pentru sesiunea de finalizare de studii.
B. Examenul de disertație
- Examenul de disertație va consta în prezentarea și susținerea lucrării de disertație (prezentare orală). Această probă conține și o sesiune de întrebări din tematica lucrării.
- Candidatului i se vor aloca 15 minute pentru prezentarea lucrării și 5 minute pentru a răspunde întrebărilor comisiei.
- Fiecare membru al comisiei de evaluare acordă câte o notă întreagă astfel încât să nu existe o diferență mai mare de două puncte între evaluatori, iar nota finală a probei este media aritmetică a notelor acordate. Baremul de notare este detaliat în Anexa 1, iar modelul borderoului de evaluare se află în Anexa 2.
- În cazul în care nu participă la susținerea publică a lucrărilor coordonate, conducătorul științific al lucrării are obligația de a realiza un referat de evaluare (modelul referatului se află în Anexa 3)
- Rezultatele obținute la prezentarea și susținerea lucrării de disertație nu pot fi contestate, aceasta fiind probă orală.
Notă. Prezenta hotărâre se poate modifica și completa ȋn funcție de reglementările ulterioare apărute la nivel național și la nivel de universitate.
Următoarele documente fac parte integrantă din această metodologie:
- Tematica pentru proba de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate din cadrul examenului de licență
- Ghid cu privire la realizarea, redactarea și susținerea lucrării de licență, de disertație și de absolvire
- Anexa 1 – Barem de evaluare
- Anexa 2 – Borderou de evaluare comisie
- Anexa 3 – Referat coordonator
- Anexa 4 – Acord colaborare companii
- Anexa 5 – Declarație autenticitate
Tematica pentru examenul de licenţă
- Informatică română
- Informatică maghiară
- Informatică engleză (Computer Science, English version)
- Informatică germană (Prüfungsthemen für die schriftliche Bachelor Prüfung)
- Matematică-Informatică română
- Matematică-Informatică engleză
- Matematică română
- Matematică-Informatică maghiară
- Matematică maghiară