Hotărâre cu privire la încărcarea sau transmiterea on-line a unor materiale sau activităţi didactice
Aprobată ȋn Consiliul facultăţii din 8 mai 2018
Având în vedere creşterea tot mai mare a activităţilor ce utilizează internetul şi diversele reţele sociale, activităţi aflate tot mai frecvent şi în legătură cu procesul didactic, Consiliul Facultăţii de Matematică şi Informatică decide:
- In conformitate cu reglementările în vigoare, UBB posedă drepturile de autor pentru toate creaţiile (materiale scrise, audio-video, în format electronic, etc) angajaţilor săi realizate în exercitarea activităţilor prevăzute în fişa postului. Pe cale de consecinţă, transmiterea on-line, pe diverse platforme (YouTube, Facebook, Instagram, etc.), a activităţilor didactice de orice fel este posibilă numai după obţinerea acordului explicit în acest sens al UBB.
- Cadrele didactice pot realiza (utilizând resursele existente ale UBB) materiale audio-video sau în format electronic ilustrative pentru procesul de învăţământ, pe care le pot pune la dispoziţia studenţilor pe pagina proprie, în domeniul ubbcluj.ro.