Facultatea de Matematică şi Informatică pe podium la a şasea ediţie a concursului internaţional „Digilent Design Contest”
La a şasea ediţie a concursului internaţional „Digilent Design Contest”, reprezentanta facultăţii noastre, Florina Muntenescu, a obţinut locul al II-lea la secţiunea Software cu aplicaţia „Fingerprint Matching”.
Concursul, desfăşurat în perioada 15-16 mai 2010, a fost organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în colaborare cu firmele Digilent Inc. (Pullman, WA, SUA), Digilent RO (Cluj-Napoca, România), Imprezzio Inc. (Spokane, WA, SUA) şi Imprezzio Global (Cluj-Napoca, România). La ediţia din acest an au participat 56 de echipe reprezentante ale unor ţări precum România, Cehia, Ungaria, SUA şi Finlanda.