Domeniul de ştiinţă Matematică de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în topul Shanghai pe 2013

Dorel Duca şi Adrian Petrusel

La sfârşitul anului 2013 (mai exact la jumătatea lunii noiembrie), Academic Ranking of World Universities in Mathematics – 2013 anunţa că domeniul de ştiinţă Matematică de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca se situează pe poziţia 101-150 în topul Shanghai al universităţilor lumii. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin domeniul Matematică, devine astfel prima universitate din România prezentă în cel mai prestigios top mondial al universităţilor, topul Shanghai.

Această clasare vine ca o recunoaştere a valorii şcolii româneşti de matematică în general şi a şcolii de matematică din Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; în particular. Intrarea în acest top reprezintă o performanţă remarcabilă, ţinând cont de finanţarea superioară pe domeniul cercetării de care beneficiază alte universităţi prezente în topul Shanghai.

Clasarea pe poziţia 101-150 în topul Shanghai confirmă faptul că la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca se îmbină armonios menirea didactică cu excelenţa ştiinţifică. Dar toate acestea nu se puteau face daca nu aveam o istorie străveche, o tradiţie în activitatea ştiinţifică de înalt nivel şi, mai ales, dascăli minunaţi. Sa trecem, în ceea ce urmează, prin toate acestea.

1. Învăţământ universitar în Transilvania

Învăţământul superior din Transilvania îşi are începuturile în evul mediu. Dieta întrunită la Cluj în 1565, hotărăşte înfiinţarea unui „colegiu” la Cluj. Dar, datorită mai ales a unor rivalităţi interne, hotărârea nu poate fi pusă în aplicare.

La 12 mai 1581, principele Ştefan Bathory decretează înfiinţarea unei Universităţi la Cluj (Colegiu-după terminologia timpului) a cărei organizare şi îndrumare au fost încredinţate unui grup de călugări iezuiţi aduşi din Polonia cu acordul papei de la Roma. Aidoma Universităţilor europene, şi Universitatea din Cluj îşi începe activitatea cu trei facultăţi: teologie, filosofie şi ştiinţe juridice; limba de predare fiind latina. În urma unui conflict confesional cu reformaţii, Colegiul îşi încetează activitatea în 1603.

Împăratul Leopold I, cu ajutorul călugărilor iezuiţi, înfiinţează în anul 1698 Universitatea „leopoldină” cu trei facultăţi: teologie, filosofie şi ştiinţe exacte (matematică şi ştiinţe naturale); limba de predare era latina. Metodele folosite de iezuiţi supără multă lume, aşa că papa Clement al XIV-lea desfiinţează ordinul iezuit, prin bula de la 1773. Ca urmare, la acea dată, Universitatea leopoldină îşi încetează activitatea.

În anul 1776, se înfiinţează la Cluj un Colegiu universitar cu patru facultăţi: teologie, ştiinţe juridice, filosofie, şi medicină-chirurgie, patronat, organizat şi îndrumat de un alt ordin călugăresc – al piariştilor. Limba de predare la Colegiul universitar a fost latina până în anul 1781 când este înlocuită cu limba germană. În anul 1784, în urma hotărârii împăratului Iosif al II-lea de a reduce la trei (Viena, Löwen şi Buda) numărul colegiilor din Imperiul habsburgic, Colegiul din Cluj este transformat în liceu regesc academic. Aşadar Universitatea îşi încetează activitatea de facto, nu şi de iure, deoarece în cadrul liceului s-au organizat şi unele activităţi academice.

Problema unei universităţi în limba română exista de mult în mintea şi sufletul românilor La istorica Adunare Naţională, ţinută la 3/15 mai 1848 pe Câmpia Libertăţii şi în protocolul de la Blaj, se rosteşte şi se înscrie necesitatea înfiinţării unei „academii de drepturi” şi chiar a unei „Universităţi naţionale româneşti„, deziderate cuprinse în punctul 13 din petiţia Adunării Naţionale de la Blaj către împăratul de la Viena (vezi[15], pag. 11). Înfiinţarea, în toamna anului 1850, a unei facultăţi juridice „chesaro-regeşti” la Sibiu, cu limba de predare germană, reînnoieşte dorinţa de înfiinţare a unei facultăţi juridice româneşti. Împotrivirile nobilimii şi burgheziei maghiare cresc mergând până la apropierea de burghezo-moşierimea germano-austriacă şi Curtea de la Viena în vederea formării unei alianţe împotriva naţiunilor nemaghiare şi negermane din Imperiul habsburgic: „unio duarum nationes contra plures„.

În şedinţa din 24 martie 1870 a comitetului Astrei se discută problema înfiinţării „Academiei române de drepturi„, alegându-se o comisie care să alcătuiască statutele (regulamentul) şi să organizeze „Academia”. Ilie Măcelaru, Iacob Bologa, Petre Dunca, Zaharia Boiu şi Ioan Popescu – membrii comisiei – publică un „Proiect pentru modalitatea procurării mijloacelor necesare spre înfiinţarea şi susţinerea unei academii româneşti de drepturi în Monarhia austro-ungară„. Proiectul este acceptat de adunarea generală a Astrei, Astra asumându-şi conducerea acţiunilor pentru înfiinţarea „Academiei de drepturi„. În aceste împrejurări, unii lideri maghiari au propus crearea la Cluj a unei universităţi cu predare în limbile maghiară şi română, şi o parte a elitei româneşti a susţinut propunerea. Românii vor rămâne, cum era de aşteptat, doar cu înşelătoarele promisiuni.

La 17 septembrie 1872, Parlamentul maghiar adoptă legea XIX, sancţionată de împăratul Ferenc József (Francisc Iosif) la 12 octombrie 1872, prin care se înfiinţa Universitatea din Cluj, cu limba de predare exclusiv maghiară. Paragraful 3 al legii de constituire a acestei universităţi, stabilea că, din punct de vedere organizatoric, Universitatea era formată din patru facultăţi:

1. Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat,
2. Facultatea de Medicină,
3. Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie,
4. Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale.

Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale şi-a început activitatea cu 7 catedre. Matematicile au avut la început două catedre:

• catedra de matematică elementară, condusă, de-a lungul timpului, de: Sámuel Brassai, Mór Réthy, Gyula Vályi, Alfréd Haar;
• catedra de matematică superioară reprezentată, de-a lungul timpului, de: Lajos Martin, Lajos Schlesinger, Lipót Fejér şi Frigyes Riesz.

În anul 1874 a fost înfiinţată catedra de fizică matematică condusă pe rând de: Mór Réthy, Gyula Vályi, Gyula Farkas.
Aşezată în inima Transilvaniei, Universitatea maghiară din Cluj a atras pe băncile ei tineri din arealul transilvănean: maghiari, germani, români, evrei ş.a.; însă compoziţia etnică a studenţilor nu oglindea realităţile etno-demografice ale respectivei regiuni aşa cum se vede în tabelele de mai jos (vezi [9], pag. 122):

Anul universitar 1892-1893

Facultatea	Maghiari	Germani	Slovaci	Români	Sârbi	Alţii	Total
Drept şi Ştiinţe Politice	229 86,09%	6 2,25%		31 11,65%			266
Medicină	119 63,29%	37 19,68%	6 3,19%	26 13,82%			188
Filosofie, Litere şi Istorie	73 82,95%	5 5,68%		10 11,36%			88
Matematică şi Ştiinţe Naturale	47 87,03%	2 3,70%	2 3,70%	3 5,55%			54
Total	468 78,52%	50 8,38%	8 1,34%	70 11,74%			596

Anul universitar 1902-1903

Facultatea	Maghiari	Germani	Slovaci	Români	Sârbi	Alţii	Total
Drept şi ştiinţe politice	854 80,49%	65 6,12%	9 0,84%	120 11,31%	7 0,65%	6 0,56%	1061
Medicină	86 69,35%	9 7,25%		25 20,16%	3 2,41%	1 0,80%	124
Filosofie, Litere şi Istorie	208 88,13%	21 8,89%		7 2,96%			236
Matematică şi Ştiinţe Naturale	102 85%	13 10,83%	2 1,66%	3 2,5%			120
Farmacie	45 81,81%	4 7,27%		2 3,63%	4 7,27%		55
Total	1295 81,14%	112 7,01%	11 0,68%	157 9,83%	14 0,87%	7 0,43%	1596

Anul universitar 1912-1913

Facultatea	Maghiari	Germani	Slovaci	Români	Sârbi	Alţii	Total
Drept şi ştiinţe politice	1059 83,71%	36 2,84%	1 0,07%	157 12,41%	7 0,55%	5 0,39%	1265
Medicină	362 74,33%	37 7,59%	1 0,2%	83 17,04%	1 0,2%	3 0,61%	487
Filosofie, Litere şi Istorie	164 88,64%	12 6,48%	1 0,54%	7 3,78%		1 0,54%	191
Matematică şi Ştiinţe Naturale	65 81,25%	10 12,5%		5 6,25%			80
Farmacie	85 79,43%	15 14,01%		5 4,67%	2 1,86%		107
Total	1735 81,68%	110 5,17%	3 0,14%	257 12,09%	10 0,47%	8 0,41%	2124

Întrucât limba de predare în această universitate era exclusiv limba maghiară, înfiinţarea ei a stârnit numeroase nemulţumiri în sânul majorităţii româneşti. În primul an universitar (1872/1873) al Universităţii maghiare din Cluj, din totalul de 269 de studenţi doar 18 erau români. De altfel, în cei peste patruzeci de ani cât a funcţionat Universitatea maghiară din Cluj, procentul anual al înscrişilor români n-a fost mai mare de 15%, în timp ce populaţia majoritară din Transilvania era românească (vezi [18], [13]).

Pe de altă parte, deşi puţini, studenţii români erau urmăriţi îndeaproape de autorităţi. În perioada judecării „Memorandumului” şi a „Replicei„, adică în perioada 1891-1894, Consiliul universitar a desfăşurat acţiuni disciplinare împotriva studenţilor români care simpatizau cu memorandiştii arestaţi sub pretextul desfăşurării de „agitaţii naţionaliste”.

Facem observaţia că la ceasul întemeierii Universităţii maghiare din Cluj potenţialul cultural şi ştiinţific românesc al Transilvaniei era de excepţie. În România se aflau, ajunşi în situaţii ştiinţifice, culturale şi politice demne de invidiat, personalităţi transilvănene şi bănăţene de prim rang: Florian Aaron, Simion Bărnuţiu, August Treboiu-Laurian, Alexandru Papiu Ilarian, Eftimie Murgu, Ion Maiorescu, Ştefan Micle, Nicolae Densuşianu, Ştefan Emilian, Aron Pumnul, Petru Suciu, Ion Hodoş, Aron Densuşianu şi mulţi alţii. Universitatea din Iaşi, înfiinţată în 1860, a avut ca prim rector pe învăţatul transilvănean Simion Bărnuţiu iar la întemeiere din cei 11 profesori, 5 erau din Transilvania. Dar nici cei aflători în Transilvania la anul 1872 nu erau cu nimic mai prejos decât cei plecaţi; amintim pe: George Bariţ, Vincenţiu Babeş, Timotei Cipariu, P. Cosma, Nicolae Cristea, dr. V. Lapedatu, dr. Ioan Meşotă, Alexandru Mocioni, Ioan M. Moldovan, Gavril Munteanu, Iacob Mureşanu, Ioan Popea, Nicolae Popea, Ioan Popescu, Florian Porcius, Ilarion Puşcariu, Ion Puşcariu, Grigore Silaşi şi mulţi alţii. Oricare dintre ei ar fi putut să ocupe cu demnitate şi competenţă catedre într-o Universitate a Transilvaniei şi nu numai.

Populaţia majoritară din Transilvania nu a încetat să-şi ceară drepturile. În Memorandumul înaintat la 1892 împăratului Francisc Iosif de către conducătorii români transilvăneni, se spunea: „Nu avem Universitate, ba nici catedre paralele, după cum s-au proiectat în anii 1865-1866 şi ni s-au pus în perspectivă cu ocazia înfiinţării Universităţii din Cluj. Am ajuns atât de departe, încât nici pentru catedra de limba şi literatura română nu mai este iertată propunerea în limba genetică, ba la Universitatea din Cluj, prevederea acelei catedre e considerată ca o insultă adusă poporului român şi învăţământului superior” (vezi [13], pag. 35).

În această atmosferă la Universitatea maghiară din Cluj au studiat peste 40 000 de studenţi dintre care doar 2 635 au fost români. Dintre aceştia amintim pe viitorii oameni politici sau de cultură: Iuliu Maniu, Emil Haţieganu, Theodor Mihali, Cassiu Maniu, Tiberiu Brediceanu, Alexandru Bohăţel, Aurel Ciupe, Aurel Bănuţiu, Voicu Niţescu – la Drept, Iuliu Haţieganu, Coriolan Tătaru – la Medicină, Nicolae Vătăşanu, Iuliu Prodan, Gavrilă Onişor – la la Matematică şi Ştiinţe Naturale, George Coşbuc, Petre Dulfu, Victor Motogna – la Filosofie ş.a.

Dorinţa naţiunii române de a avea o Universitate a lor în inima Transilvaniei, s-a realizat, în sfârşit, în urma unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Pentru coordonarea operaţiunilor de transferare a administraţiei Transilvaniei către statul României Mari, se instituie un mare Sfat Naţional Român, format din 212 membrii şi este desemnat un Consiliu Dirigent (provizoriu) compus din 17 resoarte (ministere). Conducerea Consiliului Dirigent este dată lui Iuliu Maniu, care primeşte mandatul de guvernare. În mod inevitabil, şi Universitatea maghiară din Cluj intră în cursul evenimentelor.

În procesul de reorganizare a învăţământului superior la Cluj, Consiliul Dirigent şi Resortul Instrucţiunii Publice au dorit ca potenţele umane ale Universităţii maghiare să fie cuprinse în noua Universitate. În acest sens li s-a cerut profesorilor maghiari „jurământul de fidelitate faţă de m.s. regele Ferdinand I şi faţă de Consilul Dirigent Român”. În după amiaza zilei de 9 mai 1919, profesorul Onisifor Ghibu trimite Rectoratului Universităţii maghiare o adresă în care se punea în vedere forurilor conducătoare ale Universităţii că profesorii acesteia sunt obligaţi să depună, în timp de 48 de ore, jurământul de fidelitate faţă de capul statului român şi de legile României Mari. În dimineaţa zilei de 12 mai 1919, curierul Rectoratului depune plicul cu răspunsul Universităţii maghiare – patru proteste ale celor patru facultăţi, procesele verbale ale celor patru consilii profesorale ale facultăţilor şi adresa 1 483/1919 a rectorului, în care se spunea că nici un profesor nu va depune jurământul. În consecinţă, profesorul Ghibu, ajutat de o comisie formată ah-hoc din personalităţi ştiinţifice transilvănene (N. Drăgan, Al. Borza, M. Ienciu, P. Roşca, V. Seni, V. Stanciu, Al. Manu, V. Candrea, V. Bichigean, Tr. Gherman, A. Cailiani, dr. C. Tătar, dr. C. Stanca şi dr. Nemeş (vezi [18], pag. 2)), trece la preluarea efectivă a Universităţii maghiare din Cluj. Universitatea clujeană, asemenea universităţilor din Strasbourg şi Bratislava, a fost preluată de autorităţile statului, devenind o instituţie a României întregite. Universitatea „Franz Joséph” din Cluj a fost mutată, pentru o perioadă scurtă la Budapesta (1919-1921) pentru ca apoi să fie dusă la Szeged – unde nu exista o universitate; Universitatea din Szeged îşi începe cursurile pe 10 octombrie 1921. (vezi [32], [33], [34]).

Savantul Emil Racoviţă, în volumul „Lucrările Institutului Speologic din Cluj” scria (vezi [19]): „Nu insist asupra evenimentelor care în 1918 au eliberat Transilvania de sub stăpânirea străină milenară. E suficient să constat că în mai 1919 Comitetul revoluţionar transilvănean numit ‹Consiliul Dirigent› a pus stăpânire ‹în mod paşnic› pe Universitate. Insist asupra cuvintelor ‹în mod paşnic› pentru că ele reprezintă realitatea faptelor şi, mai presus de toate, starea de spirit a membrilor Consiliului Dirigent.”

Participant direct la aceste evenimente (mai 1919), profesorul Alexandru Borza, consemna (vezi [13], pag. 44): „O coborâre în domeniul realităţilor ar fi dus poate pe atâţi profesori la cuvântul „da”, care schimba poate cursul evenimentelor (nu numai pentru 20 de ani, ci pentru secole înainte)„.

Preluând Universitatea, autorităţile române au preluat şi Biblioteca acesteia. Dacă profesorii de la Universitatea maghiară au refuzat să depună jurământul de credinţă, personalul bibliotecii a depus acel jurământ şi şi-a continuat activitatea; mai mult pe postul de director tehnic al bibliotecii a fost numit un maghiar – Gyula Farkas.

Universitatea din Cluj n-a fost creată pentru a fi elementul de distrugere a neamului, ea a fost creată să îndrume pe români pe calea cea dreaptă a idealului omenesc.

Decizia Consiliului Dirigent din 30 iunie 1919 stabilea normele generale de organizare a Universităţii din Cluj. Pentru ocuparea catedrelor vacante la Universitatea Daciei Superioare, Consiliul Dirigent a publicat concurs. Cum era de aşteptat, s-au prezentat câteva sute de candidaţi. Pentru examinarea dosarelor a fost înfiinţată, pe 1 iulie 1919, o Comisie universitară, compusă din 20 membri (12 profesori de la cele două Universităţi din Vechiul Regat şi 8 profesori transilvăneni): Victor Babeş, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Petru Poni, Gheorghe Ţiţeica, Ludovic Mrazec, Toma Stelian, Ştefan Longinescu, Iulian Teodorescu, dr. Mihai Manicatide, dr. Ernest Juvara, dr. Gheorghe Marinescu – de la Universităţile din Bucureşti şi Iaşi – şi transilvănenii: Vasile Goldiş, Ion Lupaş, Onisifor Ghibu, Alexandru Borza, Emil Haţieganu, Petre Poruţiu, dr. Iuliu Moldovan, dr. Iuliu Haţieganu; preşedinţia Comisiei era asigurată de Comisarul general prof. Sextil Puşcariu. Între aceştia şapte erau membri ai Academiei Române (Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Petru Poni, Gheorghe Ţiţeica, Ludovic Mrazec, Gheorghe Marinescu) (vezi [17], pag. 6).

Prin decretul nr. 4 031/1919, se înfiinţa, în ziua de 1 octombrie 1919 cea de-a treia Universitate din România cu limba de predare română: Universitatea din Cluj (vezi [15], pag. 18, [13]). Universitatea a început să funcţioneze cu patru facultăţi:

1. Facultatea de Litere şi Filosofie,
2. Facultatea de Ştiinţe,
3. Facultatea de Drept,
4. Facultatea de Medicină.

La 15 septembrie 1919 se constituie Senatul Universităţii. La 29 octombrie sunt aleşi decanii celor patru facultăţi: D. Călugăreanu – ştiinţe, Iuliu Haţieganu – medicină, Gh. Bogdan-Duică – litere şi filosofie, V. Dimitriu – drept. A doua zi, 30 octombrie 1919, Biroul alcătuit din patru reprezentanţi ai fiecărei facultăţi, şi-a ales rectorul în persoana prof. Sextil Puşcariu (prorector prof. Nicolae Drăganu) (vezi [15], pag. 18). Cursurile sunt deschise la 3 noiembrie 1919 prin lecţia profesorului Vasile Pârvan cu privire la Datoria veţii noastre, un eseu etic şi filosofic menit să sădească în inimile şi conştiinţa tineretului imperative călăuzitoare pentru întreaga viaţă şi activitate, cu scopul înălţării ştiinţei şi culturii naţionale (vezi [15], pag. 18).

„Aici e şcoala iubirii de aproape, aici e şcoala toleranţei şi respectului omului şi drepturilor sale. Aici e şcoala muncii fără preget… Aici sunt chemaţi toţi cei dornici să ajungă oameni întregi. Universitatea din Cluj este chintesenţa şi păstrătoarea îndărătnică a fondului moral al poporului român. Cu acest fond s-a format unitatea de azi. România Mare este o realitate şi rezultanta normală a superiorităţii materiale, morale şi culturale a poporului românesc. Imbecili care să sconteze himere sunt – şi vor mai fi – noi suntem pe calea cea bună şi mergem înainte” spunea rectorul Iacobovici în raportul său despre activitatea Universităţii din Cluj de la înfiinţarea ei (vezi [12], [13], pag. 167).

Inaugurarea oficială s-a desfăşurat cu tot fastul în zilele de 1-3 februarie 1920, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, a mitropoliţilor de Bucureşti – dr. Miron Cristea şi de Blaj – dr. Vasile Suciu, a primarului Clujului, a rectorului Universităţii Sorbona – prof. Fougères etc.

Universitatea românească din Cluj îşi începe activitatea cu 171 profesori, conferenţiari, şefi de lucrări (lectori) şi asistenţi (11 profesori şi agregaţi la Facultatea de Drept, 22 profesori, agregaţi, conferenţiari şi lectori la Facultatea de Litere şi Filosofie, 19 profesori, agregaţi, conferenţiari, conservatori de colecţii şi preparatori la Facultatea de Ştiinţe şi 119 profesori, agregaţi, şefi de lucrări şi asistenţi la Facultatea de Medicină) şi 2034 studenţi (1099 la Facultatea de Drept, 114 la Facultatea de Litere şi Filosofie, 77 la Facultatea de Ştiinţe, 744 la Facultatea de Medicină). Dintre cei 83 profesori cu care Universitatea din Cluj şi-au început activitatea în 1919 un număr de 68 îşi făcuseră studiile la diferite universităţi străine, iar 9 erau membri ai Academiei Române.

În anul şcolar 1929/1930, adică la 10 ani de la înfiinţare, Universitatea din Cluj avea 342 cadre didactice: 3 profesori onorari, 76 profesori titulari, 6 profesori agregaţi, 1 profesor suplinitor, 6 conferenţiari definitivi, 10 conferenţiari provizorii şi suplinitori, 19 docenţi, 4 lectori, 42 şefi de lucrări, 89 asistenţi, 90 preparatori şi 6 preparatori ajutori. (vezi [15], pag. 28-29)

Cu foarte puţine excepţii, învăţământul universitar clujean interbelic a eliminat discriminările pe baze confesionale sau de naţionalitate. La început, fiindcă puţini apucaseră să înveţe limba română la nivel ridicat (astfel încât să corespundă cerinţelor universitare) numărul studenţilor proveniţi din rândul etniilor conlocuitoare a fost mic, treptat el a crescut vizibil. Tabelul următor prezintă numărul studenţilor pe care i-a avut Universitatea românească din Cluj în perioada interbelică:

Numărul de studenţi de la Universitatea românească din Cluj:

Anul universitar	Români	Maghiari	Germani	Evrei	Alţii	Total
1919-1920	1433 65%	105 5%	186 9%	458 21%	–	2182
1920-1921	1667 63%	183 7%	109 4%	689 26%	–	2648
1921-1922	1607 66%	189 8%	75 3%	555 23%	–	2426
1922-1923	1657 64%	332 13%	82 3%	508 20%	–	2579
1923-1924	1438 72%	239 11%	47 2%	227 15%	–	1951
1924-1925	1518 76%	228 12%	71 4%	158 8%	–	1975
1925-1926	1691 73%	369 16%	87 4%	150 7%	–	2297
1926-1927	1814 69%	542 20%	100 4%	178 7%	–	2634
1927-1928	1935 71%	544 20%	109 4%	151 5%	–	2739
1928-1929	2228 71%	606 19%	120 4%	175 6%	–	3129
1929-1930	2538 67%	763 20%	232 6%	238 6%	31 1%	3802
1930-1931	2685 66%	842 21%	207 5%	301 7%	29 1%	4064
1931-1932	2540 61%	935 23%	231 6%	388 9%	28 1%	4122
1932-1933	2712 61%	922 20%	345 8%	447 10%	33 1%	4459
1933-1934	2518 57%	1127 25%	284 7%	456 10%	60 1%	4445
1934-1935	2757 64%	945 22%	177 4%	396 9%	25 1%	4300
1935-1936	2388 64%	753 20%	188 5%	361 10%	41 1%	3731
1936-1937	2062 65%	570 18%	168 5%	325 10%	61 2%	3186
1937-1938	2059 65%	566 18%	132 4%	296 10%	102 3%	3155
1938-1939	2029 66%	553 18%	147 5%	287 9%	76 2%	3092
1939-1940	1669 62%	563 21%	132 5%	291 10%	60 2%	2715
Total	42945 65%	11876 18%	3229 5%	7035 11%	546 1%	65631

Activitatea Universităţii din Cluj a fost brusc întreruptă la sfârşitul verii anului 1940, când, în urma Dictatului de la Viena, nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei. Autorităţile Universităţii româneşti au fost luate prin surprindere. În ziua de 1 septembrie 1940, orele 11 a.m., se întruneşte Consiliul universitar – format din profesorii Universităţii clujene (participanţii matematicieni au fost: Nicolae Abramescu, Theodor Angheluţă, Gheorghe Bratu, Dumitru V. Ionescu, Petre Sergescu). În deschiderea întrunirii, rectorul prof. dr. Fl. Ştefănescu-Goangă spunea: „O sentinţă a unui for internaţional acceptată de guvernul ţării ne obligă să părăsim Clujul, care a fost atribuit unui stat străin. Această nedreptate strigătoare poate fi acceptată de un guvern trecător, silit fiind de împrejurări politice internaţionale foarte grele, dar ea nu va fi niciodată acceptată de neamul românesc, care a suferit în trecutul său multe nedreptăţi, dar a avut totdeauna tăria sufletească să le înfrunte şi să le înlăture, când ceasul destinului a sunat. N-avem nici cea mai mică îndoială că plecarea noastră e provizorie şi că ne vom reîntoarce cât de curând şi pentru totdeauna. Părăsind Clujul, Universitatea îşi păstrează fiinţa ei şi toate instituţiile ei. Ea va funcţiona mai departe în noul oraş din Transilvania în care ne vom aşeza provizoriu. Plecând de aici, nu vom lua cu noi nimic din ceea ce ne-au lăsat ungurii, dar trebuie să ducem tot ce am creat noi. Evacuarea trebuie făcută în ordine şi cât se poate de rapid.” (vezi [14], pag. 256-257).

Universitarii clujeni sunt revoltaţi de nedreptatea făcută României. Se propune „să se redacteze un protest în toate limbile moderne” (vezi [14], pag. 258), iar profesorul Petre Sergescu depune chiar textul unui protest redactat de el, aflat anexat la procesul verbal al şedinţei Consiliului universitar şi înserat în facsimil, în pagina de gardă, a revistei Mathematica, volumul XVII/1941. (vezi [30], [14], pag. 258-259):

„Astăzi 1 septembrie 1940, reunită în şedinţă solemnă, în Aula sa, Universitatea Română a Daciei Superioare, avându-şi sediul la Cluj, protestează cu ultimă energie contra mutilării corpului Ardealului.

Drepturile noastre milenare, sacrificiile a sute dintre generaţiile noastre, munca noastră dură şi onestă de toate zilele pentru înaintarea culturii, au fost călcate în picioare. Nu vrem să murim înainte de a striga, pentru a denunţa în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei universale violenţa a cărei pradă am fost.

Jurăm să ne facem datoria fie ca soldaţi, fie acolo unde vom fi chemaţi, pentru a face să triumfe drepturile noastre.

Şi dacă suntem forţaţi să părăsim momentan acest leagăn al ştiinţei şi conştiinţei naţionale, Alma Mater Ferdinandina Napocensis, cerem să fim socotiţi ca mobilizaţi în Ardeal, într-o altă şedinţă a Universităţii Daciei Superioare, pentru a răspândi marele şi nepieritoriul adevăr al drepturilor noastre şi al vechimii noastre pe aceste meleaguri.”

Printre cei 26 semnatari ai protestului se numără şi matematicienii: Nicolae Abramescu, Theodor Angheluţă, Gheorghe Bratu, Dumitru V. Ionescu, Petre Sergescu.

În aşteptarea hotărârii oraşelor de exil a Universităţii, patrimoniul Universităţii a fost depozitat la Turda şi Alba Iulia. Facultăţii de Ştiinţe i s-a hotărât funcţionarea în capitala Banatului – Timişoara: decanatul, secţia de matematici şi birourile Observatorului Astronomic au fost instalate în localul din B-dul. Diaconovici Loga nr. 1 (parter). Facultăţilor de Drept, Litere şi Filosofie, Medicină li s-au stabilit funcţionarea la Sibiu. Prin Decretul-lege din 5 octombrie 1940 au fost numite noile cadre de conducere ale Universităţii „Regele Ferdinand I” aflate în refugiu: Sextil Puşcariu (rector), Alexe Procopovici (prorector), Camil Negrea (decan Facultatea de Drept), Victor Papilian (decan Facultatea de Medicină), Constantin Daicoviciu (decan Facultatea de Litere şi Filosofie), Dumitru V. Ionescu (decan Facultatea de Ştiinţe). Universitatea şi-a început activitatea pe 10 noiembrie 1940, atât la Sibiu cât şi la Timişoara. Sedinţa Senatului din 14 decembrie 1940 va fi ultima condusă de Sextil Puşcariu ca rector deoarece faimosul lingvist este trimis la Berlin, în calitate de director al Institutului Român. Universitatea rămâne fără rector timp de o jumătate de an; pe data de 4 iunie 1941, este numit rector profesorul Iuliu Haţieganu, care în discursul inaugural, ţinut pe 3 noiembrie 1941 spunea că Universitatea din Cluj, aflată în exil, are o datorie esenţială: aceea de a păstra spiritualitatea românească în teritoriul de formare a poporului român, Transilvania.

Relativ la refugiul Universităţii, trebuie menţionat faptul că aproape întreg personalul didactic şi ştiinţific a împărtăşit soarta Universităţii. De aceea nu au fost probleme legate de lipsa cadrelor didactice.

În 1940 Universitatea din Szeged este mutată la Cluj, la Szeged fiind constituită legal o nouă Universitate (vezi [32], [33], [34]).

În anul 1944 se abrogă Dictatului de la Viena şi ca urmare Transilvania de Nord, deci şi Clujul, trece în administraţia regatului României. În toamna anului 1944, conducerea Universităţii maghiare „Ferenc József” din Cluj nu s-a conformat ordinului de evacuare venit de la Budapesta, şi hotăreşte reluarea activităţii didactice, la Cluj, începând cu luna ianuarie a anului 1945. În această situaţie, guvernul dr. Petru Groza a cerut Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj-Sibiu, aflată încă în refugiu, o apropiere de Universitatea maghiară „Ferenc József” din Cluj. În martie 1945 se înfiinţează Comitetul de Colaborare a studenţilor de la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj-Sibiu cu studenţii de la Universitatea cu predare în limba maghiară din Cluj. O universitate comună cu două limbi de studiu nu este acceptată de universitarii maghiari aşa că pe 16 aprilie 1945 încep negocieri a căror rezumat ar fi: Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj urma să se întoarcă la Cluj, moment în care avea să fie oficializată Universitatea Maghiară de Stat din Cluj cu numele Universitatea „Bolyai„. Până în anul 1948, cele două universităţi clujene şi-au păstrat vechea organizare. În anul 1948, Universitatea „Regele Ferdinand I” ia numele savantului Victor Babeş, pentru ca în anul 1959 cele două Universităţi din Cluj (Babeş şi Bolyai) să se unească într-o singură Universitate, cu numele Universitatea „Babeş-Bolyai”, cu limbile de predare română şi maghiară. Facultatea de Ştiinţe se împarte în patru facultăţi:

1. Facultatea de Matematică şi Fizică;
2. Facultatea de Chimie;
3. Facultatea de Geologie-Geografie;
4. Facultatea de Ştiinţe Naturale.

În anul 1961 ia fiinţă Facultatea de Studii Economice, în 1962 fizica se desparte de matematică constituindu-se două facultăţi separate: Facultatea de Matematică-Mecanică şi Facultatea de Fizică iar în 1969 se înfiinţează Facultatea de Filologie-Istorie şi Facultatea de Studii Economice şi Administrative cu sediul la Sibiu. Institutul Pedagogic de 3 ani, înfiinţat în 1959, este încadrat în Universitate în anul 1962.

În anul academic 1971/1972, Universitatea „Babeş-Bolyai” avea 10 facultăţi:

1. Facultatea de Matematică-Mecanică, cu trei secţii: analiză, maşini de calcul şi mecanica fluidelor;
2. Facultatea de Fizică, cu patru secţii: fizică teoretică, fizică atomică şi nucleară, fizica corpului solid şi electro-radiofizică;
3. Facultatea de Chimie, cu patru secţii: chimie anorganică, chimie organică, chimie fizică şi chimie analitică;
4. Facultatea de Biologie-Geografie, cu patru secţii: biologie-botanică, biologie-zoologie, geologie şi geografie;
5. Facultatea de Filologie, cu şaisprezece secţii: limba şi literatura română, limba şi literatura maghiară, română-maghiară, rusă-română, rusă-maghiară, franceză-română, franceză-maghiară, engleză-română, engleză-maghiară, germană-română, română-franceză, română-engleză, română-germană, română-italiană, română-latină, maghiară-o limbă străină;
6. Facultatea de Istorie-Filozofie, cu patru secţii: istoria României, istoria universală, filozofie şi psiho-pedagogie specială;
7. Facultatea de Drept, cu o singură secţie: drept;
8. Facultatea de Studii Economice, cu patru secţii: economia industriei, contabilitate, finanţe şi credit şi matematică aplicată în economie;
9. Facultatea de Filologie-Istorie din Sibiu, cu trei secţii: germană-română, engleză-română şi istorie;
10. Facultatea de Studii Economice şi Administrative din Sibiu, cu o singură secţie.

Institutul Pedagogic de 3 ani, încadrat în Universitate, avea 6 facultăţi:

1. Facultatea de Matematică;
2. Facultatea de Fizică-Chimie;
3. Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole;
4. Facultatea de Filologie;
5. Facultatea de Arte Plastice;
6. Facultatea de Educaţie Fizică.

Începând cu anul academic 1971/1972, facultăţile Institutului Pedagogic de 3 ani au fost asimilate treptat la facultăţile identice sau similare ale Universităţii, Institutul Pedagogic de 3 ani desfiinţându-se.
În anul 1974 au fost ataşate facultăţilor de profil:

• Institutul de Istorie şi Arheologie la Facultatea de Istorie-Filozofie;
• Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară la Facultatea de Filologie;
• Centrul de Ştiinţe Sociale la Facultatea de Drept;
• Institutul de Matematică Cluj-Napoca (reorganizat sub numele de Institutul de Calcul) la Facultatea de Matematică.

Facultatea de Matematică-Mecanică renunţă la a doua componentă; se va numi Facultatea de Matematică. Facultatea de Chimie se va numi Facultatea de Tehnologie Chimică.

Dacă în 1989 Universitatea „Babeş-Bolyai” avea 7 facultăţi, în anul academic 1991-1992 Universitatea Babeş-Bolyai a funcţionat cu 8 facultăţi:

1. Facultatea de Matematică;
2. Facultatea de Fizică;
3. Facultatea de Chimie şi Chimie Industrială;
4. Facultatea de Biologie, Geografie şi Geologie;
5. Facultatea de Drept;
6. Facultatea de Ştiinţe Economice;
7. Facultatea de Istorie şi Filosofie;
8. Facultatea de Litere.

În anii următori au fost înfiinţate:

9. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (în anul academic 1992-1993);
10. Facultatea de Facultatea de Teologie Ortodoxă (în anul academic 1992-1993);
11. Facultatea de Teologie Greco-Catolică (în anul academic 1992-1993);
12. Facultatea de Business (în anul academic 1994-1995) prin transformarea în facultate a şcolii superioare de pregătire în domeniul afacerilor – Transylvania Business School (care şi-a început activitatea în anul 1992 cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi cel logistic al Universităţii „Babeş-Bolyai”);
13. Facultatea de Teologie Reformată (în anul academic 1993-1994);
14. Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică (în anul 1995-1996) prin unirea secţiilor de ştiinţe politice şi jurnalistică de la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi administraţie publică;
15. Facultatea de Studii Europene (din mai 1995) prin transformarea în facultate a Şcolii de Înalte Studii Europene Comparative (care a început să funcţioneze din anul academic 1993-1994).

În anul academic 1994-1995, Facultatea de Biologie, Geografie şi Geologie s-a împărţit în două facultăţi:

16. Facultatea de Geografie;

şi

• Facultatea de Biologie şi Geologie.

17. Facultatea de Teologie Romano-Catolică (în anul academic 1996-1997);
18. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (în anul academic 1996-1997);
19. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (în anul academic 2000-2001);
20. Facultatea de Ştiinţa Mediului (creată în anul universitar 2002-2003 prin unirea secţiilor cu profil de studiere a mediului înconjurător din cadrul Facultăţilor de Geografie, Biologie-Geologie, Fizică şi Chimie);
21. Facultatea de Teatru şi Televiziune (care a început să funcţioneze de sine stătătoare din anul academic 2005-2006, după desprinderea din cadrul Facultăţii de Litere unde exista ca secţie).

2. Facultatea de Ştiinţe vs. Facultatea de Matematică şi Informatică

La înfiinţarea ei, în 1919, Facultatea de Ştiinţe cuprindea cinci secţii mari:

1. Matematica,
2. Fizică,
3. Chimie,
4. Ştiinţe naturale,
5. Geografie.

Fiecare din aceste secţii mari se subdivizau în subsecţii, echivalente în general, cu catedrele. Secţia de matematică cuprindea: (a) geometria analitică şi geometria descriptivă, (b) matematici generale, (c) mecanică, (d) teoria funcţiilor, (e) analiză, (f) algebră, (g) astronomie. Secţia de fizică se diviza în: (a) fizică generală experimentală, (b) fizică teoretică şi aplicaţii. Secţia de chimie cuprindea: (a) chimie anorganică şi analitică, (b) chimie fizicală, (c) chimie generală, (d) chimie organică. Secţia de ştiinţe naturale era împărţită în: (a) botanică generală, (b) botanică sistematică, (c) fiziologie generală, (d) geologie şi paleontologie, (e) mineralogie şi petrografie, (f) speologie, (g) zoologie. Secţia de geografie cuprindea: (a) geografia generală şi (b) geografia descriptivă.

Secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe şi-a început activitatea în următoarea structură:

• Analiză matematică, cu Seminarul de matematici. Titular al catedrei şi director al seminarului, Gheorghe Bratu, profesor agregat: semestrul I – 3 ore curs + 1 oră seminar; semestrul II – 3 ore curs +1 oră seminar. O parte a cursului a fost suplinită în semestrul al II-lea de profesor agregat Aurel Angelescu în 2 ore curs + 1 oră seminar.
• Mecanică raţională – catedră ocupată, prin detaşare de Dimitrie Pompeiu, profesor titular la Universitatea din Bucureşti, şi suplinită de Alexandru Petrescu, semestru I – 4 ore curs + 2 ore seminar; semestru II – 4 ore curs + 2 ore seminar.
• Teoria funcţiilor – titular al catedrei şi director al Seminarului de geometrie, Aurel Angelescu, profesor agregat: semestru I – 4 ore curs + 2 ore seminar (trigonometrie şi geometrie); semestru II – 3 ore curs + 2 ore seminar (cinematică şi geometrie). Asistent Nicolae Niculescu.
• Geometrie descriptivă – titular al conferinţei Gheorghe Nichifor, suplinit prin Nicolae Abramescu, conferenţiar: semestrul I – 4 ore curs + 2 ore seminar; semestrul II – 4 ore curs + 2 ore seminar.
• Algebră – titular al conferinţei Nicolae Abramescu, conferenţiar: semestrul I – 4 ore curs + 2 ore seminar; semestru II – 4 ore curs + 2 ore seminar (vezi [17], pag. 35-36).

Activitatea didactică la secţia de ştiinţe matematice a Facultăţii de Ştiinţe pe anul universitar 1931/32, adică la 10 ani de la înfiinţare, s-a desfăşurat cu următorul personal didactic:

• Catedra de Matematici generale: prof. titular: George Iuga
• Catedra de Algebră superioară: prof. titular: Theodor Angheluţă
• Catedra de Geometria descriptivă: prof. titular: Nicolae Abramescu
• Catedra de Geometria analitică: prof. titular: Petre Sergescu
• Catedra de Calcul infinitezimal: în suplinire: Gheorghe Bratu
• Catedra de Astronomia: prof. titular: Gheorghe Bratu
• Catedra de Mecanica raţională: prof. agregat: Dumitru V. Ionescu
• Catedra de Teoria funcţiunilor: în suplinire: Theodor Angheluţă
• Seminarul de matematici: director onorific: prof. Paul Montel; director: prof. Dimitrie Pompeiu; asistent: dr. Radu Bădescu, secretar: Nicolae Mureşan.
• Institutul pentru învăţământul matematicei: director: prof. Theodor Angheluţă, asistent: docent dr. Gheorghe Călugăreanu.
• Observatorul astronomic: director: prof. Gheorghe Bratu, astronomi: Ioan Curea şi Ioan Armeanca, preparator: Gheorghe Avrămuţiu, bibliotecar: dra Stela Comşa.

În anul universitar 1938/39 la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe existau profesorii: profesor titular Nicolae Abramescu (Catedra de geometrie), profesor titular Theodor Angheluţă (Catedra de algebră superioară), profesor titular Gheorghe Bratu (Catedra de astronomie), profesor titular Dumitru V. Ionescu (Catedra de mecanică raţională), profesor titular Petre Sergescu (Catedra de calcul diferenţial şi integral), profesor agregat Radu Bădescu (Catedra de mecanică), profesor de onoare Dimitrie Pompeiu (Algebră superioară), conferenţiar definitiv Gheorghe Călugăreanu (Catedra de matematici generale şi geometrie).

Activitatea didactică la secţia de ştiinţe matematice pe anul universitar 1941/1942, adică la 20 ani de la înfiinţare, s-a desfăşurat cu următoarele cadre didactice:

1. Catedra de algebră superioară: profesor titular: Theodor Angheluţă, asistent Nicolae Ghircoiaşiu, servitor Gheorghe Cuş.
2. Catedra de geometrie: profesor titular Nicolae Abramescu, laborant Ioan Pipaş
3. Catedra de calcul diferenţial şi integral: profesor titular Petre Sergescu
4. Catedra de mecanică: profesor titular: Dumitru V. Ionescu
5. Catedra de astronomie: profesor agregat Constantin Pârvulescu, astronom Ion Armeanca, preparator Gheorghe Chiş, om de serviciu Ioan Motoc
6. Conferinţa de matematici generale şi geometrie: (conferenţiar definitiv: Gheorghe Călugăreanu.

În urma aplicării legii învăţământului din 1948, Facultatea de Ştiinţe se împarte în patru facultăţi:

1. Facultatea de Matematică şi Fizică;
2. Facultatea de Chimie;
3. Facultatea de Geologie-Geografie;
4. Facultatea de Ştiinţe Naturale.

Facultatea de Matematică şi Fizică este organizată pe catedre.

În anul 1962, Facultatea de Matematică şi Fizică se desparte formându-se două facultăţi: Facultatea de Matematică-Mecanică şi Facultatea de Fizică.

Facultatea de Matematică-Mecanică era structurată pe şapte catedre:

1. Catedra de algebră;
2. Catedra de analiză;
3. Catedra de calcul numeric şi statistic;
4. Catedra de ecuaţii diferenţiale;
5. Catedra de geometrie;
6. Catedra de mecanică şi astronomie;
7. Catedra de teoria funcţiilor.

În anul 1973 se renunţă la cuvântul mecanică din titulatura facultăţii, în perioada 1973-1986 facultate se numeşte Facultatea de Matematică.

Restructurările care se produc în comunităţile academice duc la unificarea, în 1986, a Facultăţilor de Matematică şi Fizică; constituindu-se astfel Facultatea de Matematică şi Fizică, facultate care, în urma evenimentelor de la sfârşitul anului 1989 se desparte în două formându-se două facultăţi: Facultatea de Matematică şi Facultatea de Fizică.

Dezvoltarea puternică a secţiei de informatică de la Facultatea de Matematică a determinat schimbarea titulaturii Facultăţii de Matematică; din anul 1994 Facultatea de Matematică se numeşte Facultatea de Matematică şi Informatică.

3. Seminariile de cercetare

Cercetările ştiinţifice ale matematicienilor s-au realizat pe colective în aşa numitele seminarii de cercetare. Seminariile de cercetare erau organizate, de regulă, în jurul unor personalităţi ştiinţifice.

De-a lungul anilor, la Cluj s-au cristalizat următoarele direcţii de cercetare:

1. Ecuaţii diferenţiale şi integrale: Gh. Bratu, Th. Angheluţă, P. Sergescu, D.V. Ionescu, Gh. Micula.
2. Ecuaţii funcţionale (şi cu diferenţe finite): Th. Angheluţă, A. Angelescu, G. Iuga, T. Popoviciu, F. Radó (cu aplicaţii la nomograme).
3. Teoria funcţiilor şi topologie: D. Pompeiu, Th. Angheluţă, N. Abramescu, P. Sergescu, G. Călugăreanu, T. Popoviciu.
4. Algebră şi teoria numerelor: Th. Angheluţă, P. Sergescu, A. Angelescu, T. Popoviciu, Gh. Călugăreanu, Gh. Pic.
5. Analiză numerică (teoria aproximării): T. Popoviciu, D.V. Ionescu, Gh. Micula, E. Popoviciu, S. Groze.
6. Geometrie: N. Abramescu, Tib. Mihăilescu, E. Ghergely, Gh. Călugăreanu, M. Ţarină.
7. Istoria şi filosofia matematicii: P. Sergescu, V. Marian, D.V. Ionescu, M. Ţarină, Gh. Micula.
8. Astronomie şi astrofizică: Gh. Bratu, I. Armeanca, C-tin Pârvulescu, Gh. Chiş.
9. Mecanică: C. Iacob, A. Angelescu, D.V. Ionescu, D. Pompeiu, P. Brădeanu.
10. Analiză şi optimizare: T. Popoviciu, E. Popoviciu, I. Muntean, I. Maruşciac.
11. Informatică: E. Muntean, T. Popoviciu.
12. Didactica matematicii: D.V. Ionescu, T. Popoviciu, E. Popoviciu, I. Muntean, I. Maruşciac.

4. Reviste de specialitate ale Clujului

Cercetările ştiinţifice ale matematicienilor au fost concretizate în studii şi articole publicate, la început, în reviste străine. Cum numărul lucrărilor începe să crească, pentru a stabili o legătură cât mai rapidă şi mai bună între activitatea de cercetare matematică din România şi cea din alte ţări, matematicienii clujeni şi-au creat propriile reviste. Printre cele mai importante au fost:

1. Mathematica
   Primul număr al revistei Mathematica apare în anul 1929. „MATHEMATICA est une nouvelle publication scientifique qui a pour bat d’établie des relations entre l’activité mathématique de la Roumanie et celle des autres pays… (MATHEMATICA este o nouă publicaţie ştiinţifică ce are ca scop stabilirea de legături între activitatea matematică din România şi cea din alte ţări…)”
   Revista Mathematica îşi începe apariţia cu următorul Comitet de redacţie:
   Directori: G. Tzitzeica şi D. Pompeiu;
   Redactori: N. Abramescu (Cluj), A. Angelescu (Cluj), Th. Angheluţă (Cluj), G. Bratu (Cluj), A. Davidoglu (Bucureşti), D.V. Ionescu (Cluj), O. Onicescu (Bucureşti), C. Popovici (Iaşi), S. Sanielevici (Iaşi), S. Stoilow (Cernăuţi), V. Vâlcovici (Timişoara);
   Secretar de redacţie: Petre Sergescu (Cluj).
   Primul articol apărut în revista Mathematica aparţine matematicianului francez Paul Montel (Professeur á la Faculté des Sciences de Paris). În anul 1948 prima serie a revistei Mathematica îşi încetează apariţia. Primul volum din seria nouă, volumul 24 al revistei, apare în anul 1959 având următorul Comitet de redacţie: Th. Angheluţă, O. Aramă, E. Gergely, M. Haimovici, D.V. Ionescu, O. Mayer, Gh. Mihoc, E. Moldovan, Gr.C. Moisil, Al. Myller, V. Myller-Lebedev, M. Nicolescu, T. Popoviciu (redactor responsabil), Fr. Radó, S. Sanielevici, S. Stoilow, N. Teodorescu, V. Vâlcovici, Gh. Vrânceanu.
   Revista Mathematica apare şi astazi (semestrial).
2. Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj
   Primul număr al revistei Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj apare în octombrie 1921; îşi încetează apariţia în anul 1948.
3. Între anii 1950-1955 articole de matematică au fost publicate în revista (multidisciplinară) Studii şi cercetări ştiinţifice, editată de Academia R.P.R., Filiala Cluj.
   În 1956 publicația se diversifică, apărând Studii şi cercetări de matematică şi fizică, iar din 1957 până în 1963 este publicată revista de profil exclusiv matematic Studii şi cercetări de matematică (Cluj), editată de Institutul de Calcul.
   Articolele de matematica sunt în prezent disponibile online, fiind scanate.
4. Studia Universitatis Babeş-Bolyai (serii de reviste pe specialităţi)
   Studia Universitatis Babeş-Bolyai, seria Mathematica este continuatoarea Buletinului Universităţilor „V. Babeş” şi „Bolyai” Cluj, Seria Ştiinţele naturii a cărui prim număr apare în 1957. De-a lungul anilor revista Studia s-a numit:
   1. Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series I. Matematica, Fizica, Chimie – în perioada 1958-1961;
   2. Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series Mathematica-Physica – în perioada 1962-1969;
   3. Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Series Mathematica-Mechanica – în perioada 1970-1974;
   4. Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Mathematica – începând din anul 1975.

   Astăzi revista Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Mathematica – apare trimestrial (martie, iunie, septembrie, decembrie).
   Studia Universitatis Babes-Bolyai, seria Informatica apare din 1996; astăzi revista apare semestrial.

5. Journal of Numerical Analysis and Approximation Theory, editată de Institutul de Calcul Tiberiu Popoviciu (Academia Română)
   Revista a apărut până în anul 2014 sub numele Revue d’Analyse Numérique et de Théorie de l’Approximation (ANTA), primul număr al acesteia datând din anul 1972. Astăzi revista apare semestrial. Articolele sunt disponibile online, fiind scanate.
6. Revista de analiză numerică şi teoria aproximării, editată de Institutul de Calcul din Cluj.
   Chiar dacă numele revistei este similar cu cel al revistei precedente, conținutul lor a fost diferit, aceasta din urmă publicând doar articole în limba română. Primul număr al Revistei de analiză numerică şi teoria aproximării apare în anul 1972; revista îşi încetează apariţia în anul 1975. Articolele sunt disponibile online, fiind scanate.
7. Fixed Point Theory – An International Journal on Fixed Point Theory, Computation and Applications
   Primul număr al revistei Fixed Point Theory apare în anul 2000. Revista apare şi astăzi, din 2007 fiind indexată în Web of Science, Thomson-Reuters Products.
8. Didactica Mathematica
   Primul număr al revistei Didactica Mathematica apare în anul 1985. În perioada 1985-2003 revista s-a numit Lucrările Seminarului de Didactica Matematicii, în perioada 2004-2006 Didactica Matematicii, iar din 2007 se numeşte Didactica Mathematica. Din 2013 revista apare numai în format electronic.

5. Profesori care au activat la Universităţile din Cluj

Prof. dr. Nicolae ABRAMESCU (1884-1947)

Locul şi data naşterii: Nicolae Abramescu s-a născut la Târgovişte pe 31 martie 1884.

Studii: Studiile universitare le-a făcut în Bucureşti, la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, unde a fost coleg cu Traian Lalescu. În 1921 a obţinut doctoratul în matematică, la Universitatea Bucureşti, cu o teză privind Sistematizarea tehnicii polinoamelor ortogonale.

Activitatea didactică: În noiembrie 1919 este numit conferenţiar la Universitatea din Cluj, la recomandarea călduroasă a lui Gheorghe Ţiţeica. A fost astfel fondator al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii. Aici, împreună cu Aurel Angelescu şi Gheorghe Bratu şi alţi profesori formează un nucleu valoros în jurul lui Dimitrie Pompeiu, directorul seminarului clujean de matematici. La Cluj, redactează şi transcrie cu cerneală tipografică tot felul de cursuri de matematici pentru studenţi; de asemenea, înzestrează biblioteca universităţii cu peste 1.000 de cărţi de matematici în limbi străine şi colecţii de periodice de matematică. În februarie 1923 este numit profesor agregat de geometrie analitică, la Cluj. La 1 octombrie 1926, este numit profesor titular de geometrie descriptivă şi infinitezimală, la Universitatea din Cluj, funcţie pe care o deţine până la 1 octombrie 1938, când este încadrat profesor de geometrie, la aceeaşi universitate, funcţie pe care o păstrează până la 11 februarie 1947. Este autorul cărţii Lecţiuni de geometrie analitică apărută în 1937.

Activitatea ştiinţifică: A contribuit la organizarea Societăţii de Ştiinţe din Cluj, a primului Congres al matematicienilor români, a fost membru fondator al revistei Mathematica. Abramescu a fost membru al Societăţii Române de Ştiinţe, al „Gazetei Matematice”, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, al Societăţii de ştiinţe din Cluj, al Societăţii de matematică din Franţa, al Circolo Matematico din Palermo, al Deutsche Mathematiker Vereinigung, membru referent al Mathematical Reviews şi al Zentralblatt für Mathematik.

A decedat la Cluj pe data de 11 februarie 1947.

Prof. dr. Aurel ANGELESCU (1886-1938)

Locul şi data naşterii: Aurel Angelescu s-a născut la Ploieşti pe 15 aprilie 1886.

Studii: Şcoala primară, gimnaziul şi liceul le face la Ploieşti; în ultima clasă de liceu l-a avut ca profesor pe viitorul profesor universitar Nicolae Abramescu. Studiile de licenţă le face la Sorbona (Paris). Tot acolo îşi susţine, pe data de 7 aprilie 1916, teza de doctorat cu titlul „Sur les polynômes généralisant les polynômes de Legendre et d’Hermite et sur le calcul approché des integrals multiples„. Maestrul său preferat era Paul Appel.

Activitatea didactică: Revenit în ţară este numit profesor agregat la Catedra de Teoria funcţiilor a Universităţii din Cluj (1919). Aici se implică cu trup şi suflet în munca de organizare a învăţământului matematic românesc, fiind şi unul dintre mentorii revistei „Mathematica”. A fost director al Seminarului de geometrie şi mecanică. În anul şcolar 1927-1928 ocupă funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj. Începând cu data de 1 ianuarie 1930 este numit profesor titular de algebră superioară şi teoria numerelor la Universitatea Bucureşti (succedându-l pe Traian Lalescu)

Activitatea ştiinţifică: Preocupările sale privind: funcţiile generalizatoare ale claselor de polinoame, ecuaţiile diferenţiale liniare, analiza funcţională şi seriile trigonometrice s-au concretizat în circa 60 de lucrări din domeniul algebrei şi teoriei funcţiilor. Menţionăm de asemenea şi cursul „Secţiuni de calcul diferenţial” (1927).

La nici 52 de ani, pe data de 6 aprilie 1938 îşi găseşte sfârşitul tragic şi este înmormântat la Bucureşti.

Prof. dr. Theodor ANGHELUŢĂ (1882-1964)

Locul şi data naşterii: Theodor Angheluţă s-a născut în localitatea Adam din fostul judeţ Tutova pe data de 28 aprilie 1882.

Studii: Şcoala primară şi liceul le face la Bârlad. Între 1902-1905 urmează cursurile facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Bucureşti (secţia matematici), la absolvirea căreia îşi ia licenţa şi funcţionează în învăţământul secundar (1905-1909). Din 1910 până în 1914 urmează matematicile la Sorbona (cu prof. Emile Picard). Pe 16 iunie 1922 îşi susţine doctoratul în matematici, cu teza: „O clasă generală de polinoame trigonometrice şi aproximaţiunea cu care ele reprezintă o funcţiune continuă„.

Activitatea didactică: Între 1905-1909 şi 1914-1919 este profesor în învăţământul secundar. În anul 1919 este numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti (secţia matematici), iar în 1923 profesor titular definitiv la Catedra de algebră superioară a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj. (…”Th. Angheluţă, doctor în matematici de la Universitatea din Bucureşti să fie numit profesor titular la Catedra de Algebră Superioară” (vezi [28] – 2 octombrie 1923)). Din 1929, profesorul Theodor Angheluţă este director al Laboratorului pentru învăţământul matematicilor (vezi [13], pag. 202), în anul şcolar 1931/1932 este decan al Facultăţii de ştiinţe de la Universitatea din Cluj iar în anul şcolar 1931/1932 prodecan. Este pensionat începând cu 1 septembrie 1947, dar la sfârşitul anului 1950 este chemat la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „V. Babeş” din Cluj. Cu data de 1 octombrie 1955 este numit profesor la Institutul Politehnic din Cluj, unde funcţionează până în luna august 1962. În semn de apreciere (tardivă) la 1 ianuarie 1963 i se conferă titlul de „Om de ştiinţă emerit”. Excelent profesor, potolit dar devotat; prelegerile şi conferinţele sale erau deosebit de căutate. În anul şcolar 1936/1937, Th. Angheluţă publică „Probleme şi exerciţii de analiză matematică, teoria funcţiunilor şi mecanică raţională”

Activitatea ştiinţifică: Theodor Angheluţă are contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice. Un tip de ecuaţii funcţionale îi poartă numele: „Ecuaţii funcţionale Angheluţă”.

La 30 mai 1964 trece la cele veşnice, fiind înmormântat la Cluj.

Prof. dr. Ion ARMEANCA (1899-1954)

Locul şi data naşterii: Ion Armeanca s-a născut la Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, judeţul Hunedoara în anul 1899.

Studii: Studiile secundare le face la Deva şi cele universitare la Universitatea din Cluj. Teza de doctorat intitulată „Photographische und photovisuelle Helligkeiten von pohlnahen Sternen„, scrisă sub conducerea profesorilor Hans Kienle şi Otto Herman Leopold Heckman de la Observatorul Astronomic din Göttingen, şi-o susţine pe 26 iulie 1933. Publicarea tezei de doctorat în Bd. 7 al revistei Zeitschrift für Astrophysik, îi certifică înalta ţinută ştiinţifică.

Activitatea didactică: Începând cu data de 1 ianuarie 1922 este secretar-bibliotecar la Observatorul astronomic. Devine preparator suplinitor începând cu 1 iulie 1924 şi şef de lucrări/astronom începând cu 4 februarie 1928. Din toamna anului 1924 va fi şi profesor de matematici la Liceul „George Bariţiu” din Cluj. În urma obţinerii unei burse, în perioada 1930-1933 îşi aprofundează studiile de astronomie la Observatorul Astronomic din Göttingen unde şi scrie teza de doctorat sub conducerea profesorului H. Kienle.

Activitatea ştiinţifică: În urma unor stagii efectuate în perioada 1937-1938, la trei observatoare astronomice din Germania, devine specialist în fotometria fotoelectronică. Cunoştiinţele acumulate îi permit începerea, din 1939, a observaţiilor cu fotometrul Guthnick aflat în dotarea Observatorului Astronomic din Cluj. Observaţiile sunt întrerupte în perioada refugiului la Timişoara (1940-1945) şi nu vor mai putea fi reluate din cauza deteriorării fotometului. Aceasta îl determină să-şi schimbe preocupările ştiinţifice ocupându-se în continuare de problema stelelor variabile. Din 1945 când Observatorul astronomic revine la Cluj, I. Armeanca este directorul lui, ocupându-se în special de problema stelelor variabile, fundamentând cercetarea în acest domeniu. A fost membru al societăţilor Gazeta Matematică, Astronomische Gesellschaft, Société Astronomique de France, al Comitetului Naţional de Astronomie.

Prof. dr. Gheorghe BRATU (1881-1941)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Bratu s-a născut la Bucureşti în 1881.

Studii: Studiile, atât cele secundare cât şi cele universitare, le face la Iaşi. Teza de doctorat „Sur l’equilibre des fils soumis á des forces intérieures„, scrisă sub conducerea profesorului Paul Appell de la Observatorul Astronomic din Paris, este susţinută în 1914. Menţionăm că în perioada 1909-1914 Gh. Bratu a beneficiat de o bursă Adamachi la Paris şi că între 1909-1912 a fost stagiar la acel Observator Astronomic.

Activitatea didactică: Gheorghe Bratu şi începe activitatea didactica în 1914 când este numit asistent la Observatorul astronomic din Iaşi. În 1918 este numit conferenţiar de analiză matematică la Universitatea din Iaşi, iar din 1919 până la deces, profesor de calcul infinitezimal şi de astronomie la Facultatea de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj. A elaborat un curs de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte. Profesorul Gheorghe Bratu a fost decan al Facultăţii de ştiinţe în anii academici 1923/1924, 1938/1939 şi 1939/1940.

Activitatea ştiinţifică: Fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia între 1920-1923 şi 1928-1941 (începând cu 1 oct. 1920, „La propunerea Dlui Profesor dr. D. Pompeiu, Consiliul însărcinează pe Dl. dr. Gh. Bratu cu direcţiunea şi organizarea Institutului de Astronomie” (vezi [28])), a instalat în 1933 luneta cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder. („Profesorul Gh. Bratu arată necesitatea instalării cât mai repede a unui Observator Astronomic la Cluj. Domnia sa a comandat două lunete mari la casa Zeiss şi nu are unde le instala” (vezi [28] – 6 octombrie 1921)). A condus colaborarea Observatorului astronomic la Harta Fotografică a cerului secolului XX, zona 200. A fost membru al societăţilor: Gazeta Matematică, Société Mathématiques de France, Societé Astronomique de France, Societa Astronomica Italiana, Circolo matematica di Palermo, al Academiei de Ştiinţe din România şi al Comitetului Naţional de Astronomie. A întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj, fiind decorat cu Legiunea de onoare în grad de cavaler. A donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste.

Prof. dr. Gheorghe CĂLUGĂREANU (1902-1976)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Călugăreanu s-a născut la Iaşi în ziua de 16 iulie 1902.

Studii: A urmat şcoala primară la Bucureşti între anii 1909 şi 1913, apoi liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, în perioada 1913-1921. Între anii 1921 şi 1924 a frecventat cursurile Secţiei de matematică şi fizică a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj (în prezent Universitatea „Babeş-Bolyai”). Tatăl său, eminent naturalist, într-o perioadă a fost rectorul acestei universităţi. În 1926 a plecat la Paris, ca bursier al statului, unde a avut posibilitatea să urmărească cursurile unora dintre cei mai mari matematicieni ai epocii. În acelaşi an a primit certificatul de licenţă în ştiinţe la Universitatea din Paris. Obţine titlul de doctor în ştiinţe matematice după ce a susţinut cu mult succes, în 1928, teza „Sur les fonctions polygènes d’une variable complexe„.

Activitatea didactică: Întreaga activitate a lui Gheorghe Călugăreanu este legată de universitatea clujeană; a funcţionat ca asistent (1930-1934), conferenţiar (1934-1942) şi, din 1942, profesor titular. (în 1934 „docentul Gheorghe Călugăreanu a fost numit conferenţiar la Conferinţa de analiză matematică” (vezi [25], pag.9-10), iar pe data de 1 februarie 1938, „conferenţiarul Gh. Călugăreanu a fost numit conferenţiar definitiv la Conferinţa de analiză matematică a Facultăţii de ştiinţe” vezi [27], pag. 18)). În calitate de decan al Facultăţii de matematică şi fizică (1953-1957) şi ca şef al Catedrei de teoria funcţiilor, G. Călugăreanu şi-a adus o contribuţie importantă la organizarea învăţământului matematic.

Activitatea ştiinţifică: Opera ştiinţifică a lui Gheorghe Călugăreanu este axată pe studiul unor probleme fundamentale de teoria funcţiilor de o variabilă complexă, geometrie, algebră şi topologie. Primele sale lucrări, inclusiv teza de doctorat, sunt contribuţii originale valoroase în teoria funcţiilor de o variabilă complexă şi îl pun în poziţia de demn continuator al lui D. Pompeiu. Alte rezultate remarcabile sunt în domeniul funcţiilor meromorfe şi al celor univalente, Gh. Călugăreanu putând fi considerat iniţiatorul şcolii clujene de teoria geometrică a funcţiilor univalente. Descoperirea invarianţilor de prelungire analitică constituie una dintre contribuţiile cele mai importante ale lui Gh. Călugăreanu în teoria funcţiilor analitice, iar teoria nodurilor este acel capitol al topologiei care l-a atras în mod deosebit. În anul 1963 a devenit membru titular al Academiei Române. A fost membru al Institutului de Calcul din Cluj între 1951-1975, angajat, iar mai apoi membru de onoare.

Se stinge din viaţă la Cluj-Napoca pe data de 15 noiembrie 1976.

Prof. dr. Gheorghe CHIŞ (1913-1981)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Chiş s-a născut în comuna Santău, jud. Satu Mare pe data de 8 august 1913.

Studii: A urmat cursurile şcolii primare din satul natal, apoi cursurile Liceului de băieţi din Carei, pe care le-a terminat în 1931. În 1935 a obţinut licenţa în ştiinţe fizico-matematice la Universitatea din Cluj iar în 1949 devine doctor în ştiinţe matematice la Universitatea din Cluj cu teza intitulată „Orbita definitivă a cometei 1937 IV (Whipple) = 1937 b„, publicată ulterior şi în care a dedus cu mare exactitate, prin metoda Olbers-Banachiewicz, efemeridele definitive ale acestei comete.

Activitatea didactică: Cariera didactică a început prin postul de preparator la Observatorul astronomic al Universităţii din Cluj în 1936, trecând ca asistent în 1943 şi şef de lucrări în acelaşi an. În 1950 devine conferenţiar pe un post de matematici generale, post pe care-l ocupă până în 1954, când trece la specialitatea sa, astronomie şi astrofizică. În 1960 devine profesor titular la specialitatea astronomie, funcţie pe care o păstrează până în 1977 când devine profesor consultant prin ieşirea la pensie. În anii de profesorat ocupă postul de şef al Catedrei de fizică teoretică şi astronomie în 1960-1962, apoi al Catedrei de mecanică teoretică şi astronomie în intervalul 1962-1974. Timp de 6 ani (1962-1968) a fost decan al Facultăţii de Matematică-Mecanică a Universitaţii din Cluj, iar din 1954 este director al Observatorului astronomic din Cluj pânâ în 1977.

Activitatea ştiinţifică: Profesorul Gheorghe Chiş a elaborat peste 100 de lucrări ştiinţifice şi a scris mai multe cărţi. Este iniţiatorul observării stelelor variabile şi al înfiinţării staţiei permanente de observare a sateliţilor artificiali având codul COASPAR 1132. A fost ales membru al Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI) în 1958 şi COSPAR în 1966 şi al Comitetului Naţional Român de Astronomie (CNRA) în 1964.

Prof. dr. Gheorghe DEMETRESCU (1885-1969)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Demetrescu s-a născut în Bucureşti în anul 1885.

Studii: Studiile secundare şi universitare le face la Bucureşti. Teza de doctorat „Asupra unei metode de calcul pentru precizarea eclipselor de Soare„, este susţinută pe 13 martie 1915.

Activitatea didactică: Pe data de 1 iulie 1908 este numit asistent la Observatorul astronomic din Bucureşti. În perioada 1908-1912 este stagiar la Observatorul din Paris. Revine în ţară şi, în 1912 este numit şef de lucrări. Din anul şcolar 1922/1923 până în anul şcolar 1927/1928 este profesor suplinitor de astronomie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj („Domnul Decan mai înainte aduce urări de bun sosit, salutând în numele colegilor, pe Dl. prof. Gh. Demetrescu, detaşat la Observatorul Astronomic al Universităţii noastre” (vezi [28] – 13 decembrie 1921). În anul şcolar 1927/1928 prof. Gheorghe Demetrescu, titularul catedrei de astronomie a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj, trece vice-director la Observatorul astronomic din Bucureşti (vezi [13], pag. 196), funcţie pe care o deţine până în anul 1943 când devine director al Observatorului Astronomic din Bucureşti; are această ultimă funcţie până în 1963. A fost membru al Academiei Române.

Prof. dr. Gyula FARKAS (1847-1930)

Locul şi data naşterii: Gyula Farkas (sau Julius Farkas) s-a născut pe data de 28 martie 1847 la Sárosd, regiunea Fejér.

Studii: Studiile liceale le face la Györ iar cele universitare la Universitatea din Budapesta, unde îşi ia doctoratul în filosofie.

Activitatea didactică: A fost profesor la Şcoala Pedagogică de Fete, la Şcoala Reală din Székesfehérvár şi director al Şcolii Normale (1870-1874). În perioada 1874-1880 a fost profesor particular la copiii grofului Batthány Géza. Din 1881 până în 1887 a fost profesor de matematică la Universitatea din Budapesta iar din 1887 până în 1915 a fost profesor la Universitatea maghiară din Cluj. La Universitatea maghiară din Cluj, unde a fost şi rector în legislatura 1907-1908, a predat mecanica elementară, mecanica teoretică, mecanica analitică, teoria potenţialului şi fizica teoretică. Întrucât vederea îi slăbise foarte mult şi nu mai putea face faţă obligaţiilor didactice, în 1915 renunţă la activitatea didactică şi pleacă la Budapesta.

Activitatea ştiinţifică: Preocupările ştiinţifice ale lui Farkas au fost multiple: mecanică, termondinamică, electrodinamică cultivând fizica experimentală. În prelegerile sale din anii 1907-1908, include şi prezentarea teoriei relativităţii a lui Einstein, pe vremea când teoria relativităţii nu fusese încă unanim acceptată în cercurile ştiinţifice recunoscute şi cu autoritate. Farkas a studiat mişcarea mecanică în cazul unor restricţii exprimate prin inegalităţi. Studiile făcute de el în această direcţie s-au dovedit importante şi din punct de vedere matematic; în legătură cu sistemele de inegalităţi liniare a stabilit o teoremă care azi îi poartă numele şi care este prezentată în toate cărţile de teoria optimizării apărute după 1950. Farkas a fost primul care s-a apropiat pe o cale modernă, axiomatică, fără a apela la cicluri, de problema entropiei, formulând şi demonstrând o teoremă echivalentă cu cea formulată şi demonstrată de C. Carathéodory, 14 ani mai târziu. În 1908 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din Ungaria.

S-a stins din viaţă la 27 decembrie 1930 la Pestszentlőrinc.

Prof. dr. Lipót FEJÉR (1880-1959)

Locul şi data naşterii: Lipót Fejér s-a născut la Pécs pe 9 februarie 1880. Numele său iniţial a fost Leopold Weiss (părinţii săi fiind mama, Viktória Goldberger şi tata Samu (sau Samuel) Weiss); numele de Lipót (sau Leopold) Fejér îl ia în jurul anului 1900.

Studii: Studiile superioare le face la Budapesta. În iarna 1902-1903 îl găsim la Göttingen unde audiază cursurile lui David Hilbert şi Hermann Minkowski iar în vara lui 1903 este la Paris unde audiază cursurile lui Émile Picard şi Jacques Hadamard. Îşi ia doctoratul în filosofie în anul 1902.

Activitatea didactică: În perioada 1903-1905 predă la Universitatea din Budapesta, în perioada 1905-1911 este profesor la Universitatea din Cluj, iar din 1911 este profesor la Universitatea din Budapesta.

Activitatea ştiinţifică: Lipót Fejér este considerat unul dintre creatorii analizei funcţionale. A efectuat cercetări importante în analiza matematică (teoria funcţiilor, teoria interpolării, teoria seriilor trigonometrice). Lucrările sale din domeniul seriilor trigonometrice au dat o nouă direcţie evoluţiei analizei matematice. În 1903, bazat pe o teoremă a lui Césaro, a propus o nouă metodă de însumare a seriilor trigonometrice, prin care a devenit celebru. Are şi lucrări de matematică cu aplicaţii în fizica teoretică. A fost unul dintre organizatorii Congresului Internaţional al Matematicienilor ţinut la Cambridge în 1912. În 1908 devine membru corespondent pentru ca în 1930 să devină membru titular al Academiei de Ştiinţe din Ungaria.

Se stinge din viaţă la 15 octombrie 1959 la Budapesta.

Prof. dr. Jenő GERGELY (1896-1974)

Locul şi data naşterii: Jenő Gergely s-a născut la Cluj pe data de 4 martie 1896.

Studii: A urmat toate studiile, de la nivel primar până la nivel universitar, în oraşul natal. A absolvit Facultatea de Ştiinţe a Universităţii maghiare din Cluj.

Activitatea didactică: A funcţionat la Universitatea „Bolyai”, mai apoi, după unificarea celor două universităţi, la Universitatea „Babeş-Bolyai”.

Activitatea ştiinţifică: Jenő Gergely a activat în mai multe domenii ale geometriei şi topologiei. S-a ocupat de clasificarea suprafeţelor pe baza geometriei lor intrinseci, de geometria Bolyai-Lobacevski, de teoria polară a ovalelor şi a ovaloidelor plecând de la ecuaţiile lor intrinseci, precum şi de probleme legate de aplicaţiile practice ale geometriei (cum ar fi la prelucrarea profilelor de dinţi la angrenaje cu melc). În ultima perioadă de activitate s-a preocupat de studiul varietăţilor n-dimensionale în spaţii Hilbert separabile şi aplicaţiile lor în fizica particulelor elementare. A publicat şi un manual de algebră pentru clasa a VI-a secundară (1937), precum şi un curs litografiat de geometrie diferenţială (1957, cu Kiss Árpád), ambele în limba maghiară. Gergely a fost preocupat toată viaţa de fundamentele geometriei şi, în particular, de fundamentele geometriei diferenţiale. În legătură cu aceste preocupări, trebuie să menţionăm valoroasa versiune românească, însoţită de studii şi comentarii, a tezei lui Riemann legată de ipotezele care stau la baza geometriei (1963). A fost de asemenea membru al Institutului de Calcul din Cluj.

A trecut la cele veşnice în 1974.

Prof. dr. Sever Aurel GROZE (1929-2010)

Locul şi data naşterii: Sever Groze s-a născut pe 29 noiembrie 1929 în Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Studii: Clasele primare (1936-1940) le face la şcoala din Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, studiile liceale (1940-1948) la Liceul Alexandru Odobescu din Bistriţa şi studiile universitare (1948-1952) la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj. Îşi susţine doctoratul la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în anul 1971.

Activitatea didactică: La terminarea facultăţii (1952) este reţinut preparator la facultate. Între 1953-1960 este asistent la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „Victor Babeş” şi, după unificarea, la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, între 1960-1967 este lector la Facultatea de Matematică-Fizică-Chimie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj, între 1967-1987 conferenţiar la Facultatea de Matematică a Universităţii Babeş-Bolyai”, între 1987-1996 profesor la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar între 1996-2008 profesor la Facultatea de Management Turistic şi Comercial a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. A fost rector (1966-1968) al Institutului Pedagogic de 3 ani din Baia Mare, prorector (1962-1964) al Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj-Napoca, decan (1964-1966 şi 1968-1972) al Facultăţii de Matematică-Fizică-Chimie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj-Napoca, prodecan (1977-1981) al Facultăţii de Matematică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, director (1972-1973) al Liceului de Informatică din Cluj-Napoca ş.a.

Activitatea ştiinţifică: A publicat peste 50 de lucrări având ca domenii analiza numerică, aritmetica, geometria, informatica.

S-a stins din viaţă la Cluj-Napoca pe data de 23 decembrie 2010.

Prof. dr. Alfréd HAAR (1885-1933)

Locul şi data naşterii: Alfréd Haar s-a născut pe 11 octombrie 1885 la Budapesta.

Studii: Studiile liceale le face la Fasori Evangélikus Gimnázium. În timpul când a fost elev la liceu a colaborat la revista pentru elevi Középiskolai Matematikai Lapok şi a câştigat concursul naţional de matematică Eötvös Loránd. La terminarea liceului se înscrie la secţia de inginerie chimică de la Universitatea Tehnică din Budapesta, dar în acelaşi an se mută la Universitatea din Budapesta pentru ca, după un an, să devină student la Universitatea din Göttingen. Aici îi are ca profesori pe Eötvös Loránd, Carathéodory, David Hilbert, Felix Klein, Ernest Zermelo. Teza de doctorat, susţinută în iunie 1909, a fost scrisă sub îndrumarea lui David Hilbert.

Activitatea didactică: La 24 de ani, Alfréd Haar, discipolul lui David Hilbert, a fost numit profesor la Göttingen. A trecut apoi la Zürich, unde a predat matematicile la renumita universitate tehnică. În 1911 a fost invitat la Universitatea „Franz Jozeph” din Cluj, în locul lui Fejér, numit la Universitatea din Budapesta. Rămâne la Universitatea maghiară din Cluj până în 1919 când pleacă la Universitatea din Szeged.

Activitatea ştiinţifică: În teza de doctorat, având 49 de pagini, se ocupă de sisteme de funcţii Sturm-Liouville şi funcţii sferice, introducând noţiunea care azi poartă numele de sisteme ortogonale Haar. Haar a introdus un sistem de funcţii ortogonale, o măsură în analiza matematică, cu proprietăţi speciale, care azi îi poartă numele. Împreună cu Frigyes Riesz a fondat revista Acta Mathematicum Scientiarum.

Alfréd Haar moare pe 16 martie 1933 la Szeged.

Prof. dr. Caius IACOB (1912-1992)

Locul şi data naşterii: Caius Iacob s-a născut la Arad pe data de 29 martie 1912. Tatăl său, Lazăr Iacob, profesor universitar de drept canonic a fost delegat oficial la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

Studii: Studiile liceale, începute la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (primele 3 clase), sunt finalizate la Liceul „Emil Gojdu” din Oradea; bacalaureatul, la nici 16 ani împliniţi, este promovat cu cea mai mare medie pe ţară. Studiile universitare le face la Facultatea de Matematică de la Universitatea din Bucureşti (1928-1931), devenind licenţiat la 19 ani. Studiile doctorale le face la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Paris unde pe 24 iunie 1935 susţine teza „Sur la determination des fonctions harmoniques conjuguees par certaines conditions aux limites. Applications a l’hydrodynamique” sub conducerea profesorului Henri Villat.

Activitatea didactică: Îşi începe activitatea didactică în 1935, ca asistent, la Şcoala Politehnică din Timişoara. La 15 martie 1938 este numit asistent la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Cluj; a activat în cadrul catedrelor de geometrie analitică, geometrie descriptivă, analiză matematică şi funcţii complexe. În 1939 acceptă postul de asistent la laboratorul de mecanică a Universităţii din Bucureşti, pentru ca în 1942 să revină la Cluj pe postul de conferenţiar titular la catedra de matematici generale. La 30 decembrie 1943 la 31 de ani, este numit profesor de mecanică pe catedra eliberată de profesorul D.V. Ionescu mutat la analiză matematică. Activează la Cluj până pe 14 octombrie 1950 când este numit profesor de mecanică la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti unde rămâne până la pensionare (1982). Revine la Cluj ca profesor asociat, în anii 1967-1969, când predă la nou înfiinţata secţie de mecanica fluidelor din cadrul Facultăţii de Matematică-Mecanică, cursul de Aerodinamică. În perioada 1990-1992 a fost senator în Parlamentul României, iar în perioada 1952-1953 a fost prorector al Universităţii Bucureşti.

Activitatea ştiinţifică: Organizează seminarul de cercetare în direcţia mecanicii. Este laureat al pestigiosului „Premiul de mecanică Henri de Parville”, pentru 1940, acordat la Academia de Ştiinţe din Paris. La 2 iulie 1955 fost ales membru corespondent iar la 21 martie 1963 membru titular al Academiei Române. Din 19 martie 1980 până la sfârşitul vieţii a fost preşedintele Secţiei de matematică a Academiei Române. Prin strădaniile sale se constituie în 1992 Institutul de Matematică aplicată care astăzi îi poartă numele. Este considerat părintele şcolii româneşti de mecanică. A publicat 113 lucrări ştiinţifice şi 7 cărţi. Cartea fundamentală „Introducere matematică în Mecanica Fluidelor” a fost distinsă cu Premiul de Stat pe anii 1951-1955.

A decedat la 6 februarie 1992 în Bucureşti.

Prof. dr. Dumitru V. IONESCU (1901-1985)

Locul şi data naşterii: Dumitru V. Ionescu s-a născut la Bucureşti pe data de 14 mai 1901.

Studii: În perioada 1919-1922 urmează cursurile secţiei de matematică ale Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Bucureşti, având ca profesori pe Anton Davidoglu, David Emmanuel, Gh. Ţiţeica, T. Lalescu, D. Pompeiu, … În perioada 1923-1927 se află la Paris unde studiază matematica la celebra École Normale Supérieure avându-i ca profesori pe: Emile Goursat, H. Lebesque, Paul Montel, Emile Picard, … Printre colegi îi amintim pe H. Cartan, J. Dieudonné, P. Dubreil, … Teza de doctorat, intitulată „Sur une classe d’équations fonctionnelles„, este susţinută la Paris pe data de 7 iunie 1927.

Activitatea didactică: „Doctorul de stat din Paris, Dumitru V. Ionescu, este numit conferenţiar de matematică” (vezi [3], pag. 7-8, [13], pag. 197), începând cu anul academic 1927/1928, la Universitatea din Cluj, pentru ca în anul academic 1930/1931 să fie numit, prin concurs, profesor agregat la Catedra de mecanică raţională de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Daciei Superioare din Cluj. În perioada 1949-1955 este profesor universitar la Institutul Politehnic din Cluj. În 1955 revine la Universitatea din Cluj unde funcţionează ca profesor până în 1971 când se pensionează. Din 1971 pănă la sfârşitul vieţii (1985) este profesor consultant. A ţinut mai multe cursuri dintre care amintim pe cele de: ecuaţii diferenţiale ordinare, ecuaţii cu derivate parţiale, calculul variaţional, ecuaţii integrale, analiză numerică. A publicat următoarele cursuri:

1. Ecuaţii diferenţiale şi integrale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1965; 1972 (415 pagini);
2. (cu C. Kalik) Ecuaţii diferenţiale ordinare şi cu derivate parţiale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965 (286 pagini);
3. (cu Gh. Călugăreanu) Curs de Analiză Matematică, Universitatea din Cluj, 1956. A fost decan al Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj (1941-1945), şef de catedră al Catedrei de Matematică de la Institutul Politehnic din Cluj (1949-1955), şef de catedră al Catedrei de Ecuaţii diferenţiale de la Universitatea din Cluj (1955-1971).

Activitatea ştiinţifică: Domeniile de cercetare în care şi-a adus o contribuţie importantă au fost: ecuaţii diferenţiale, analiză numerică, istoria matematicii, didactica matematicii. A realizat peste 200 articole ştiinţifice. Realizarea cea mai importantă este „Metoda funcţiei ϕ”. A publicat monografiile:

1. Cuadraturi numerice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1957, (340 pagini);
2. Diferenţe divizate, Editura Academiei, Bucureşti, 1978, (303 pagini).

A fost membru al Institutului de Calcul din Cluj între 1951-1975, angajat, iar mai apoi membru de onoare.

A decedat la 20 ianuarie 1985 la Cluj-Napoca.

Prof. dr. George IUGA (1871-1958 )

Locul şi data naşterii: George Iuga s-a născut la Braşov pe 13 octombrie 1871.

Activitatea ştiinţifică şi didactică: George Iuga a fost printre primii matematicieni români ce a obţinut titlul de doctor. Acesta i-a fost conferit la Strasbourg în anul 1896. A fost profesor al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Cluj din 1923 până la pensionarea sa în 1938.

Se stinge din viaţă în 1958 la vârsta de 87 de ani.

Prof. dr. Lipót KLUG (1872-1945)

Locul şi data naşterii: Leopold (în versiunea germană) sau Lipót (în versiunea maghiară) Klug s-a născut pe data de 23 ianuarie 1854 la Gyöngös, Ungaria.

Studii: Studiile gimnaziale le face în oraşul natal. În 1972 intră la Universitatea din Budapesta pe care o absolvă cu o diplomă de profesor (16 iulie 1874).

Activitatea didactică. Pe 25 septembrie 1874 este numit profesor in Pozsony (Bratislava) şi apoi la o şcoală secundară din Budapesta. În această perioadă scrie primele lui cărţi de geometrie şi face cercetări aşa că în 1882 obţine doctoratul. Din 1891 predă la Universitatea din Budapesta cursul de Geometrie sintetică. După habilitare (1897) este numit profesor de Geometrie Descriptivă la Universitatea „Francisc Joseph” din Cluj, unde rămâne până în anul 1917 când se retrage şi pleacă la Budapesta.

Se stinge din viaţă la Budapesta în 1945.

Prof. dr. Ioan MARUŞCIAC (1925-1987)

Locul şi data naşterii: Ioan Maruşciac s-a născut în comuna Crăciuneşti, judeţul Maramureş pe data de 27 martie 1925.

Studii: Primele şase clase primare le face în satul natal iar gimnaziul la Sighetul Marmaţiei. Neavând posibilităţi materiale pentru continuarea studiilor se angajează ca muncitor la căile ferate şi apoi ca secretar la primăria din Crăciuneşti până în anul 1947 când pleacă în armată. La întoarcerea din armată se angajează ca secretar la Liceul ucrainean din Sighet. În paralel îşi continuă studiile liceale pe care le termină în anul 1951. În perioada 1951-1954 urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică de la Universitatea Victor Babeş din Cluj.

Activitatea didactică: La 1 septembrie 1951 este angajat preparator la Catedra de teoria funcţiilor de la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii Victor Babeş din Cluj. Parcurge toate treptele universitare ajungând profesor în 1972. În cei 35 de ani de activitate didactică a ţinut cursuri de: analiză matematică, programare matematică, cercetare operaţională, teoria algoritmilor, teoria funcţiilor, metode numerice în optimizare ş.a.

Activitatea ştiinţifică: Domeniile în care şi-a adus contribuţia au fost: aproximarea funcţiilor prin polinoame şi infrapolinoame în spaţiul complex şi teoria optimizării. A publicat trei monografii şi, în diverse reviste de specialitate, peste 85 articole ştiinţifice. A participat cu comunicări la manifestări ştiinţifice în ţară şi U.R.S.S., Belgia, R.F.G., Ungaria, Polonia. A fost conducător de doctorat în specialitatea Cercetare operaţională. A fost de asemenea membru al Institutului de Calcul din Cluj între 1951-1975, angajat, iar mai apoi membru de onoare.

S-a stins fulgerător din viaţă în anul 1987.

Prof. dr. Gheorghe MICULA (1943-2003)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Micula s-a născut în satul Delureni, judeţul Bihor pe data de 23 aprilie 1943.

Studii: Studiile liceale le face la Liceul din Vadu Crişului în perioada 1957-1960. În perioada 1960-1965 urmează cursurile secţiei de matematică a Facultăţii de Matematică-Fizică de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost bursier Humboldt, Germania (1974-1976) şi bursier Fulbright, SUA (1971). Teza de doctorat intitulată ” ” a fost elaborată sub îndrumarea profesorului dr. doc. D.V. Ionescu şi susţinută în 1971 la Facultatea de Matematică-Mecanică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Activitatea didactică: Toată activitatea didactică şi-a desfăşurat-o în cadrul catedrei de ecuaţii diferenţiale de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: asistent universitar (1965-1971), lector universitar (1971-1990), conferenţiar (1990-1992), profesor universitar (1992-2003). A predat cursuri de: matematici superioare, ecuaţii diferenţiale, funcţii spline, elemente finite şi elemente de frontieră. Este coautor la două culegeri de probleme de ecuaţii diferenţiale.

Activitatea ştiinţifică: Preocupările ştiinţifice au fost din domeniile: ecuaţii diferenţiale şi analiză numerică. S-a preocupat de teoria funcţiilor spline şi aplicaţii ale acestora la analiza numerică a ecuaţiilor diferenţiale. A realizat peste 90 articole ştiinţifice şi a publicat două monografii asupra teoriei funcţiilor spline. A participat la un număr impresionant de manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A fost profesor invitat la universităţi din: Germania, SUA, China, Coreea, Noua Zeelandă, Israel, Italia, Cehia, Elveţia etc.

Gheorghe Micula a decedat fulgerător la Cluj-Napoca pe data de 24 decembrie 2003.

Prof. dr. Emil MUNTEAN (1933-2009)

Locul şi data naşterii: Emil Muntean s-a născut în satul Măgura, judeţul Hunedoara pe 31 iulie 1933.

Studii: După terminarea studiilor secundare în anul 1952, studiază la Facultatea de Matematică a Universităţii din Cluj pe care o termină în anul 1957. Student fiind, este angajat la Institutul de Calcul din Cluj. Obţine titlul de doctor la Universitatea din Saint Petersburg, U.R.S.S., în anul 1964.

Activitatea didactică: În anul 1990 devine profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. A fost conducător de doctorat, sub îndrumarea lui scriindu-şi teza de doctorat 8 doctoranzi.

Activitatea ştiinţifică: Lucrează la construirea primelor calculatoare româneşti: MARICA (1959), DACICC-1 (1961) şi DACICC-200 (1969). DACICC-1 (Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj) devine un nume cunoscut al primei generaţii de calculatoare româneşti. DACICC-1 făcea parte din generaţia a doua de calculatoare complet tranzistorizate fiind primul calculator românesc complet tranzistorizat. În perioada 1967-1969 lucrează la construirea calculatorului DACICC-200 pentru care realizează câteva programe. DACICC-200 – cel mai performant calculator de concepţie românească din perioada anilor 1960-1970. DACICC-200 realiza 200.000 operaţii aritmetice/secundă, ceea ce era o performanţă la vremea respectivă. Din punct de vedere tehnologic DACICC-200 aparţinea generaţiei a doua de calculatoare, dar el conţinea multe elemente şi concepte ale generaţiei a treia (lungimea cuvântului era de 32 biţi, memoria era organizată în octeţi adresabili cu control de paritate, dispunea de un sistem hardware de tratare a întreruperilor, de o serie de mecanisme de execuţie paralelă a operaţiilor printre care pregătirea şi execuţia instrucţiunilor, etc.). Din punct de vedere software, la DACICC-200 apare pentru prima dată la noi în ţară noţiunea de sistem de operare pentru un calculator de concepţie proprie. Sistemul de operare al calculatorului DACICC-200, conţinea un monitor care realiza gestiunea perifericelor, tratarea întreruperilor precum şi gestiunea regimului de lucru multitasking. Sistemul cuprindea de asemenea un compilator FORTRAN, două asambloare pentru două limbaje de programare (PAS şi MOL), un încărcător şi un bibliotecar. În anul 1968 devine directorul Institutului pentru Tehnică de Calcul din Cluj (ITC). Este fondatorul publicaţiilor „Microinformatica” şi „Promedia”.

A fost membru al Institutului de Calcul din Cluj între 1951-1975, angajat, iar mai apoi membru de onoare.

Emil Muntean a decedat la Cluj-Napoca pe data de 29 noiembrie 2009.

Prof. dr. Ioan MUNTEAN (1931-1996)

Locul şi data naşterii: Ioan Muntean s-a născut în comuna Sântimbru, judeţul Alba pe data de 27 mai 1931.

Studii: Clasele primare le urmează în comuna Sântimbru, judeţul Alba, iar clasele liceale le-a urmat între anii 1942-1950 la Liceul de Stat din Petroşani, jud. Hunedoara. Studiile universitare sunt începute la Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Babeş” din Cluj, unde a stat 2 ani (1950-1952), şi sunt continuate, anii 3, 4 şi 5 de studii, la Facultatea de Matematică şi Mecanică a Universităţii „Lomonosov” din Moscova, pe care a absolvit-o în anul 1955. În anul 1976 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Contribuţii la studiul calitativ al oscilaţiilor neliniare” sub îndrumarea lui Tiberiu Popoviciu.

Activitatea didactică: Toată activitatea didactică şi-a desfăşurat-o în cadrul catedrei de analiză de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: preparator, asistent universitar, lector, conferenţiar, profesor universitar (1976-1996). A predat cursuri de analiza matematică, control optimal, analiză funcţională. Experienţa dobândită s-a concretizat în publicarea unor cursuri la Editura Universităţii, cel de Analiză Funcţională cunoscând două ediţii – 1990, 1993 şi cel de Capitole Speciale de Analiză Funcţională – 1995. În total a publicat 7 cărţi cu profil didactic. A fost foarte preocupat de propagarea matematicii în rândul elevilor de liceu şi de ridicarea nivelului de predare a matematicii. În acest scop a ţinut numeroase conferinţe cu conţinut didactic, pe diferite teme, în numeroase licee din Transilvania. A avut o prezenţă activă în cadrul Seminarului de Didactica Matematicii, atât prin participarea activă la lucrări cât şi prin redactarea de materiale cu caracter didactic.

Activitatea ştiinţifică: Activitatea de cercetare ştiinţifică s-a orientat spre domeniile – teoria calitativă a ecuaţiilor diferenţiale (domeniu în care s-a iniţiat în timpul studenţiei la Moscova sub îndrumarea profesorilor Nemytski şi Stepanov), control optimal, teoria aproximării, analiză funcţională şi analiză reală. A publicat peste 100 de lucrări de specialitate, dintre care 17 au apărut în reviste de specialitate din străinătate. Din anul 1976 a condus Seminarul de analiză matematică, o parte din contribuţiile prezentate în cadrul acestui seminar fiind cuprinse în cele 10 volume publicate sub îndrumarea sa. A fost prodecan al Facultăţii de Matematică-Mecanică şi şef al Catedrei de analiză. Începând din anul 1976 a fost şi conducător de doctorat, unii dintre cei care au obţinut titlul de doctor sub îndrumarea sa fiind profesori la universităţi din ţară sau din străinătate (Costa Rica, Algeria). A fost de asemenea membru al Institutului de Calcul din Cluj.

După o scurtă dar grea suferinţă a decedat în luna august a anului 1996.

Prof. dr. Constantin PÂRVULESCU (1890-1945)

Locul şi data naşterii: Constantin Pârvulescu s-a născut la Ploieşti pe data de 21 iulie 1890.

Studii: Studiile secundare le face la Ploieşti iar cele universitare la Bucureşti. Teza de doctorat cu titlul „Sur les amas globulaires d’étoiles et leurs relations dans l’espace” este susţinută la Sorbona în 1925.

Activitatea didactică: În perioada 1919-1921 predă matematica în învăţământul secundar. Activitatea în învăţământul superior s-a desfăşurat astfel: stagiar la Observatorul astronomic din Paris (1921-1924), conferenţiar de astronomie şi mecanică raţională la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cernăuţi (1925-1931), profesor agregat de astronomie şi geodezie la Facultatea de Ştiinţe de la Universitatea din Cernăuţi (1931-1940), profesor agregat la Catedra de astronomie a Universităţii din Bucureşti şi apoi la Universitatea din Cluj – Timişoara, unde este titularizat în 1942. Este autorul unui curs de astronomie pentru învăţământul universitar şi al unui manual de astronomie.

Activitatea ştiinţifică: A fost director al Observatorului astronomic (1941-1945), iniţiatorul şi secretarul Comitetului Naţional de Astronomie, membru al Uniunii Astronomice Internaţionale şi al Societăţilor Astronomice din Franţa, Italia, Belgia, Canada şi Londra. Pentru meritele lui a fost decorat cu Legiunea de onoare şi, post-mortem, a fost ales membru al Academiei Române. În 1948, Observatorul Regal din Belgia, a propus Uniunii Astronomice Internaţionale ca asteroidul cu nr. 2.331, descoperit în 1936 de directorul acestui observator, E. Dalporte, să poarte numele savantului român.

Se stinge din viaţă la Bucureşti pe data de 2 iulie 1945.

Prof. dr. Árpád PÁL (1929-2006)

Locul şi data naşterii: Árpád Pál s-a născut pe data de 25 iunie 1929 în satul Hoghia din județul Harghita.

Studii: Şcoala primară o face în satul natal şi gimnaziul în oraşul Gheorgheni. Studiile liceale le face la Liceul Mixt din Odorhei (azi Liceul Teoretic „Tamási Áron”). La terminarea liceului, în 1949, dă admitere la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „Bolyai” din Cluj pe care o absolvă, ca şef de promoţie, în anul 1952. Imediat după terminarea facultăţii pleacă, la aspirantură, la catedra de mecanică cerească a Institutului Astronomic „Stenberg” – de la Universitatea „V.L. Lomonosov” din Moscova. Aici îşi susţine aspirantura cu teza „Teoria analitică de interpolare a micii planete (55) Astrea” (Diploma obţinută a fost echivalată cu diplomă de doctor).

Activitatea didactică: Árpád Pál îşi începe activitatea didactică în ultimul an de facultate când este numit preparator la facultatea al cărui student era. Îşi întrerupe activitatea didactică în perioada când a fost la Moscova, continuând-o la întoarcere la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde a funcţionat până la pensionare. A fost decanul Facultăţii de Matematică (3 legislaturi), secretar ştiinţific al Senatului şi prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, director al Observatorului Astronomic din Cluj şi, între anii 1977-1990, director al Institutului de Calcul (denumit în acea perioadă Institutul de Matematică).

Activitatea ştiinţifică: A scris peste 150 lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate, prezentându-şi rezultatele ştiinţifice la zeci de conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Sub conducerea lui şi-au susţinut doctoratul 23 de doctoranzi în astronomie (mecanică cerească). A fost membru al Uniunii Astronomice Internaţionale, Uniunii Astronomice Europene, Consiliului Naţional Român de Astronomie, Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Academiei de Ştiinţă din America.

Se stinge din viaţă, după o lungă suferinţă, pe data de 21 iulie 2006.

Prof. dr. Dimitrie POMPEIU (1873-1954)

Locul şi data naşterii: Dimitrie Pompeiu s-a născut în comuna Broscăuţi, judeţul Dorohoi pe data de 22 septembrie 1873.

Studii: A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Dorohoi şi apoi şcoala normală de institutori la Bucureşti. În perioada 1893-1898 a funcţionat ca institutor la Galaţi si apoi la Ploieşti. În 1898 obţine un concediu plătit şi pleacă la Paris, unde îşi termină studiile secundare şi se înscrie la Universitate, devenind licenţiat în matematici. În anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat sub conducerea lui Henri Poincaré.

Activitatea didactică: În toamna anului 1905 se întoarce în ţară, ocupă un post de conferenţiar de analiză matematică, iar din 1907 este profesor de mecanică la Universitatea din Iaşi. În 1912 se transferă la Bucureşti ca succesor al lui Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel. Prin adresa nr. 201 din 9 septembrie 1919, Comisarul general – profesorul Sextil Puşcariu – roagă Ministerul Instrucţiunii Publice din Bucureşti să binevoiască a dispune detaşarea – cu concediul de doi ani – a profesorului Dimitrie Pompeiu, profesor titular la Universitatea din Bucureşti pentru catedra de matematică a Facultăţii de Ştiinţe. Cu nr. 235 din 15 octombrie 1919, Ministerului Instrucţiunii Publice din Bucureşti – prin Direcţiunea activităţii şcolare şi extraşcolare din Ţările Române – făcea cunoscut Universităţii din Cluj că profesorului Dimitrie Pompeiu i s-a aprobat concediul solicitat de doi ani. „Domnul Pompeiu, cu începutul anului şcolar 1920-21 va face cursuri la această secţiune” (vezi [28] – 18 august 1920). „Consiliul hotărăşte în unanimitate şi aprobă cu aplauze ca Dl Profesor D. Pompeiu, de la Universitatea din Bucureşti, să fie invitat şi pentru anul şcolar 1921-1922 la Facultatea noastră” (vezi [28] – 27 septembrie 1921). La 9 iunie 1921 Consiliul profesoral al Facultăţii de Ştiinţe discută „Chestiunea angajării Dlui Profesor D. Pompeiu şi pentru anul viitor” (vezi [28] – 9 iunie 1921). A fost director al Seminarului de matematici („La propunerea Dlui Profesor dr. Gh. Bratu, Consiliul numeşte pentru anul şcolar 1920/21 pe Dl. dr. D. Pompeiu pe postul de director al Seminarului de Matematici„. (vezi [28]))

Activitatea ştiinţifică: Dimitrie Pompeiu este unul dintre primii matematicieni români de importanţă internaţională, care au dat un puternic impuls activităţii creatoare în ţara noastră. Celebritatea internaţională a câştigat-o chiar cu teza sa de doctorat, dedicată studiului singularităţilor funcţiilor analitice. În această teză el demonstrează existenţa unor funcţii analitice având mulţimea singulară de măsură pozitivă şi fiind continue pe această mulţime. Domeniul preferat de cercetare, în care D. Pompeiu s-a evidenţiat pe plan internaţional, este analiza matematică, în special analiza complexă, dar el are rezultate remarcabile şi în alte domenii, ca de exemplu în mecanică. Pompeiu este iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene, care constituie o extindere naturală a funcţiilor analitice. În acest domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară şi a extins celebra formulă a lui Cauchy, prin formula cunoscută ca formula lui Cauchy-Pompeiu. Într-o scurtă lucrare publicată în anul 1929, Pompeiu demonstrează că dacă integrala dublă a unei funcţii continue în plan are aceeaşi valoare pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia se reduce la o constantă. Această simplă observaţie a generat una dintre cele mai interesante probleme ale analizei matematice, cunoscută ca „problema lui Pompeiu”. O altă simplă observaţie, care a condus la numeroase cercetări, este cea privind teorema creşterilor finite. Opera matematică a lui Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate. De numele lui Pompeiu se leagă organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc. El organizează seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France. De asemenea, în 1929, împreună cu Petre Sergescu, înfiinţează revista „Mathematica”, de largă circulaţie internaţională. „La Universitatea din Cluj s-a dezvoltat spiritul de muncă colectivă, semn contemporan al activităţii ştiinţifice. Meritul cel mare în buna organizare a Secţiei matematice la Cluj îl are profesorul D. Pompeiu care a ştiut să învingă greutăţile începutului, făcând sacrificii mari, ca acela de a veni lunar la Cluj, timp de 12 ani de zile să facă cursuri” scria Petre Sergescu în „Matematica la români” (vezi [22]). În 1934 este ales membru al Academiei Române.

A încetat din viaţă la 8 octombrie 1954.

Prof. dr. Elena POPOVICIU (1924-2009)

Locul şi data naşterii: Elena Moldovan, devenită Popoviciu după căsătoria din 1974 cu Tiberiu Popoviciu, s-a născut la 26 august 1924 în Cluj-Napoca.

Studii: Studiile primare, liceale şi universitare le face în Cluj-Napoca. Îşi ia doctoratul în 1965 cu teza de doctorat intitulată „Mulţimi de funcţii interpolatoare şi conceptul de funcţie convexă” scrisă sub conducerea academicianului Tiberiu Popoviciu.

Activitatea didactică: Activitatea didactică este legată de Facultatea de Matematică şi Informatică unde funcţionează ca asistent (1949-1951), lector (1951-1960), conferenţiar (1960-1969) şi profesor universitar (1969-1984). De-a lungul perioadei de dascăl a predat studenţilor următoarele cursuri: analiză matematică, algebră abstractă, analiză funcţională, programare liniară şi teoria grafelor, teoria distribuţiilor, teoria celei mai bune aproximări, calcul operatorial.

Activitatea ştiinţifică: Activitatea de cercetare şi-a început-o în perioada studenţiei sub îndrumarea academicianului Gheorghe Călugăreanu. Apoi, fascinată de personalitatea academicianului Tiberiu Popoviciu, aria de preocupări se îndreaptă spre funcţiile convexe în sens generalizat, aproximare şi studiul funcţiilor interpolatoare. Devine conducător de doctorat în 1974; sub îndrumarea profesoarei Elena Popoviciu şi-au susţinut doctoratul 23 de tineri cercetători. În anul 1960 fondează „Seminarul de cea mai bună aproximare şi programare matematică”. De numele Elenei Popoviciu sunt legate revistele „Revue d’analyse numérique et de la theorie de l’approximation” şi „Annals of the Tiberiu Popoviciu Seminar of Functional Equations, Approximation and Convexity”. Convingerile ei că matematica are aplicaţii în practică o conduc la organizarea „Laboratorului de cercetări interdisciplinare”, începând cu anul 1972; aici şi-au expus ideile mari cercetători din domeniile: ştiinţelor economice, ştiinţelor tehnice, fizică, chimie, biologie, medicină, arheologie, lingvistică şi multe altele. În anul 1974 i se conferă titlul de doctor docent în matematică de către Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost membră a Institutului de Calcul din Cluj între 1951-1975, angajată, iar mai apoi membră de onoare.

Se stinge din viaţă la 24 iunie 2009 la Cluj-Napoca.

Prof. dr. Tiberiu POPOVICIU (1906-1975)

Locul şi data naşterii: Tiberiu Popoviciu s-a născut la Arad pe data de 16 februarie 1906.

Studii: Studiile primare şi liceale le face în oraşul natal, Arad, absolvind în 1924 liceul. Între 1924 şi 1927 Tiberiu Popoviciu a urmat matematicile la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, având printre profesori pe David Emmanuel, Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Anton Davidoglu. În 1927 este admis (după un concurs foarte sever) în vestita „École Normale Superieure” de la Paris. În perioada 1927-1930 urmează cursurile acestei şcoli şi, simultan, cursurile de la Sorbona. În Franţa audiază pe Emile Picard, Eduard Goursat, Jacques Hadamard, Elie Cartan, Paul Montel, Emile Vessiot, Gaston Julia, Jean Chazy. În 1928 obţine licenţa franceză în matematici, iar apoi îşi începe pregătirea doctoratului, care se va desfăşura sub îndrumarea lui Paul Montel. Se întoarce în ţară pentru a-şi satisface serviciul militar în 1932 dar va reveni pentru scurt timp în Franţa, unde îşi va susţine, cu strălucire, la 12 iunie 1933, valoroasa sa teză de doctorat intitulată „Sur quelques propriétes des fonctions d’une ou de deux variables réelles„, în faţa unei comisii prezidate de Paul Montel.

Activitatea didactică: Reîntors în ţară, îşi începe activitatea la Cluj, iar apoi, după o activitate de conferenţiar la Cernăuţi, începută în 1936, devine profesor la Iaşi în 1942, pentru a reveni la Cluj în 1948. Aici a fost întâi titular la catedra de algebră, iar apoi şef al catedrei de Analiză, din 1948, până la sfârşitul vieţii.

Activitatea ştiinţifică: Prin lucrările sale, prin lecţiile şi seminariile ştiinţifice pe care le-a condus, a creat o şcoală românească de analiză numerică. A fost un mare specialist în analiza matematică, teoria aproximării, teoria convexităţii, analiza numerică, teoria ecuaţiilor funcţionale, aritmetică, teoria numerelor şi teoria calculului. Ca urmare a demersurilor făcute de Tiberiu Popoviciu a luat fiinţă, în 1957, Institutul de Calcul din Cluj-Napoca. Aici, în anul 1961, se termină calculatorul DACICC-1 (Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj) care devine un nume cunoscut al primei generaţii de calculatoare româneşti. DACICC-1 făcea parte din generaţia a doua de calculatoare complet tranzistorizate. În 1969 s-a realizat la Cluj-Napoca calculatorul DACICC-200 – cel mai performant calculator de concepţie românească din perioada anilor 1960-1970. DACICC-200 realiza 200.000 de operaţii aritmetice pe secundă, ceea ce era o performanţă la vremea respectivă. Din punct de vedere tehnologic DACICC-200 aparţinea generaţiei a doua de calculatoare, dar el conţinea multe elemente şi concepte ale generaţiei a treia (lungimea cuvântului era de 32 biţi, memoria era organizată în octeţi adresabili cu control de paritate, dispunea de un sistem hardware de tratare a întreruperilor, de o serie de mecanisme de execuţie paralelă a operaţiilor printre care pregătirea şi execuţia instrucţiunilor etc). Din punct de vedere software, la DACICC-200 apare pentru prima dată la noi în ţară, noţiunea de sistem de operare pentru un calculator de concepţie proprie. Sistemul de operare al calculatorului DACICC-200, conţinea un monitor care realiza gestiunea perifericelor, tratarea întreruperilor precum şi gestiunea regimului de lucru multitasking. Sistemul cuprindea de asemenea un compilator FORTRAN, două asambloare pentru două limbaje de programare (PAS şi MOL), un încărcător şi un bibliotecar. Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Române din 1948 şi membru titular din 1963. A fost aproape treizeci de ani preşedintele Filialei Cluj a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Reactivarea, în 1958, a revistei „Mathematica„, înfiinţarea în 1972 a revistei „Revue d’analyse numerique et la theorie de l’approximation”, înfiinţarea, în 1967, a „Seminarului Itinerant de ecuaţii funcţionale” transformat apoi în „Seminarul Itinerant de ecuaţii funcţionale, aproximare şi convexitate” sunt doar câteva din realizările lui Tiberiu Popoviciu.

A fost un matematician activ şi creator până la brusca sa dispariţie, pe data de 29 octombrie 1975, la nici jumătate de an de la desfiinţarea Institutului pe care l-a creat şi condus.

Prof. dr. Ferenc RADÓ (1921-1990)

Locul şi data naşterii: Profesorul Radó Ferenc s-a născut la Timişoara pe data de 21 mai 1921.

Studii: Studiile primare şi liceale le face la Timişoara, iar cele universitare la Bucureşti şi Cluj. Doctoratul şi-l susţine în 1950.

Activitatea didactică: A lucrat ca profesor la Timişoara, pe urmă, în 1950, a fost numit cadru didactic la Universitatea „Bolyai” din Cluj. După unificarea universităţilor „Victor Babes” şi „Bolyai” a fost conferentiar, pe urmă profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” până la pensionare în 1985. Mulţi ani a lucrat şi ca cercetător la Institutul de Calcul din Cluj. În anul universitar 1969-70 a fost profesor invitat la Universitatea din Waterloo (Canada).

Activitatea ştiinţifică: A publicat articole în ţară şi în străinătate în domeniile: ecuaţii funcţionale, nomograme, structuri algebrice şi geometrice, izometrii în spaţii metrice, mulţimi convexe, geometrii peste inele (structuri tip Barbilian) etc. În 1981 a publicat la Editura Dacia monografia în limba maghiară „A geometria mai szemmel” (Geometria văzută astăzi – împreună cu Orbán Béla). A publicat multe articole şi note în Gazeta Matematică şi în Matematikai Lapok. Lucrările lui Radó Ferenc sunt caracterizate nu numai prin conţinut ştiinţific ridicat, dar şi prin eleganţa şi frumuseţea demonstraţiilor.

Se stinge din viaţă pe data de 27 noiembrie 1990.

Prof. dr. Frigyes RIESZ (1880-1965)

Locul şi data naşterii: Frigyes Riesz s-a născut pe 22 ianuarie 1880 la Győr.

Studii: Studiile şi le-a făcut la Universitatea din Budapesta, unde îşi şi obţine doctoratul în anul 1902. Teza de doctorat este din domeniul geometriei.

Activitatea didactică: Frigyes Riesz îşi începe activitatea didactică predând, timp de doi ani, la şcoli secundare. În perioada 1911-1919 a fost profesor la Universitatea „Franz Joseph” din Cluj iar din 1919 la Universitatea din Szeged unde a fost şi rector.

Activitatea ştiinţifică: Riesz este considerat fondatorul analizei funcţionale. În 1907 demonstrează teorema care azi este cunoscută sub numele de teorema lui Riesz-Fischer iar în 1909 celebra teoremă de reprezentare a funcţionalelor liniare. Riesz are contribuţii importante şi în alte ramuri ale matematicii: teoria operatorilor, teoria ergodică, teoria seriilor ortonormale, teoria spaţiilor liniare parţial ordonate, topologie etc. Împreună cu Alfred Haar a fondat revista „Acta Scientiarum Mathematicarum„.

S-a stins din viaţă la Budapesta, la vârsta de 76 de ani, pe 28 februarie 1956.

Prof. dr. Petre SERGESCU (1893-1954)

Locul şi data naşterii: Petre Sergescu s-a născut la Turnu-Severin pe 5/17 decembrie 1893.

Studii: Şcoala primară cât şi liceul le face la Turnu-Severin. Între 1912-1916 urmează, la Bucureşti, Facultatea de Matematică, Facultatea de Filozofie şi Conservatorul de muzică. În 1919 pleacă la Paris, ca bursier, iar în 1923 îşi ia doctoratul la Bucureşti, cu teza „Sur les noyaux symétrisables„.

Activitatea didactică: Îşi începe activitatea didactică, în 1924, ca profesor suplinitor la Universitatea şi Politehnica din Bucureşti. În 1926 este numit profesor agregat (vezi [3], pag. 7-8, [13], pag. 197), apoi, în 1930, profesor titular la Catedra de geometrie analitică a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj (vezi [14], pag. 10). Pe data de 1 martie 1938, profesorul Petre Sergescu, este numit prin chemare profesor titular la Catedra de analiză matematică a aceleiaşi facultăţi (vezi [27], pag. 18; [14], pag. 105). Vremurile vitrege îl înstrăinează de ţara pe care a iubit-o şi servit-o cu suflet; din 1948 se stabileşte la Paris, unde îşi continuă activitatea recunoscută mai mult de către străini decât de ai săi.

Activitatea ştiinţifică: Profesorul Petre Sergescu înfiinţează revista de renume mondial „Mathematica” (al cărei secretar de redacţie a fost până în 1948) şi iniţiază şi organizează primele două Congrese ale matematicienilor români (Cluj 1929 şi Turnu-Severin 1932). La cedarea Ardealului de Nord (1940), cu ocazia transferării Facultăţii de Ştiinţe din Cluj la Timişoara, Sergescu menţine vie flacăra activităţii Seminarului Matematic. Cu peste 160 de lucrări şi memorii la activ, participant la numeroase manifestări internaţionale (lecţii, congrese, conferinţe), membru a 13 academii, societăţi şi comitete internaţionale, Petre Sergescu se stinge din viaţă, la Paris, în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1954.

Prof. dr. Dimitrie D. STANCU (1927-2014)

Locul şi data naşterii: Dimitrie D. Stancu s-a născut la Călacea (jud. Timiş), pe 11 februarie 1927.

Studii: Devine student al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii „Victor Babeş” în toamna anului 1947.

Activitatea didactică: Datorită rezultatelor remarcabile obţinute în facultate şi a potenţialului de cercetare ştiinţifică ce-l dovedea a fost numit, în 1951, asistent la Catedra de analiză matematică, condusă de Tiberiu Popoviciu. Începe imediat şi activitatea la doctorat, sub conducerea aceluiaşi Tiberiu Popoviciu, obţinând cu succes, în anul 1956, titlul de doctor în matematică cu teza de doctorat intitulată „Studiu asupra interpolării polinomiale a funcţiilor de mai multe variabile: aplicaţii la derivarea şi integrarea numerică„. Din comisia de doctorat, au făcut parte, ca şi referenţi, personalităţi ştiinţifice de prim rang ale vremii: profesorii Miron Nicolescu, Adolf Haimovici şi Dumitru V. Ionescu. În anul universitar 1961-1962 a beneficiat din partea Ministerului Învăţământului de un stagiu de specializare în Statele Unite ale Americii la University of Wisconsin, stagiu extrem de important în dezvoltarea ştiinţifică ulterioară a lui D.D. Stancu. Continuându-şi pas cu pas ascensiunea pe poziţii didactice superioare, devine în 1968, profesor universitar la Catedra de Calcul Numeric şi Statistic din cadrul Facultăţii de Matematică. Din aceste poziţii didactice, a ţinut cursuri de înaltă ţinută ştiinţifică, cum ar fi: analiză matematică, analiză numerică, teoria aproximării, teoria probabilităţilor, teoria constructivă a funcţiilor etc.

Activitatea ştiinţifică: Activitatea de cercetare ştiinţifică şi-o începe la Catedra de analiză matematică, sub îndrumarea lui Tiberiu Popoviciu, cel care i-a influenţat în mod decisiv activitatea. Temele principale de cercetare au fost cele de teoria interpolării, derivarea şi integrarea numerică, polinoame ortogonale, funcţii spline, aproximarea funcţiilor cu ajutorul operatorilor liniari şi pozitivi, aplicarea metodelor probabiliste şi combinatorice în teoria aproximării privite ca domenii aflate la frontieră cu informatica, fiind unul dintre pionerii acestui domeniu, cu o impetuoasă dezvoltare, în Cluj şi în România. Dacă astăzi matematica şi informatica din Universitatea Babeş-Bolyai sunt domenii cu rezultate excelente şi dezvoltare impetuoasă, un merit important îl are şi D.D. Stancu. A coordonat un număr de 46 de doctori în matematică, îndrumând astfel cu pricepere şi pasiune spre formarea ca cercetători valoroşi tineri studioşi din România, Germania sau Vietnam. A scris cărţi şi cursuri universitare şi a publicat peste 120 de lucrări ştiinţifice de matematică în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. A participat la numeroase manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi a fost organizator de conferinţe ştiinţifice de prestigiu la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Rezultatele sale au avut un impact internaţional puternic, fiind citat de peste 150 de ori, de mai mult de 100 de matematicieni de prestigiu din întreaga lume. Peste 50 de lucrări ştiinţifice au în titlu numele D.D. Stancu. Noţiunea de operator Stancu s-a impus în literatura de specialitate, fiind azi o sintagmă cunoscută pentru specialiştii din domeniul teoriei aproximării şi analizei numerice. Ca o recunoaştere a rezultatelor sale profunde şi a impactului ştiinţific deosebit, Academia Română l-a ales, în 1999, ca membru de onoare, iar universităţile din Sibiu şi din Baia Mare l-au recompensat cu titlul de Doctor Honoris Causa. Pe parcursul întregii sale activităţi a fost mereu un colaborator fidel al Institutului de Calcul Tiberiu Popoviciu al Academiei Române (angajat între 1956-1962, membru de onoare între 1962-1975, iar apoi membru al Consiliului Științific), fiind de asemenea, pentru foarte multă vreme, redactorul şef al revistei Revue d’analyse numérique et de théorie de l’approximation. Activitatea didactică şi de cercetare a fost completată de activităţi de răspundere în cadrul facultăţii, unde a fost prodecan şi, mulţi ani la rând, şef al Catedrei de calcul numeric şi statistic.

Prof. dr. Marian ŢARINĂ (1932-1992)

Locul şi data naşterii: Marian Ţarină s-a născut în Turda pe data de 15 august 1932.

Studii: A fost elevul liceului „Regele Ferdinand”, actualmente Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Turda. A urmat cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică de la Universitatea din Cluj, pe care le-a absolvit în mod strălucit cu diploma „Magna cum laude” în anul 1954. În anul 1964 a obţinut titlul de doctor în matematici la Universitatea din Bucureşti cu teza „Spaţii parţial proiective cu grup maximal de mişcare„, elaborată sub conducerea lui Gheorghe Vrânceanu.

Activitatea didactică: După absolvirea facultăţii a fost încadrat ca preparator la Catedra de Geometrie a Universităţii din Cluj, unde a parcurs toate gradele didactice: asistent (1954), lector (1962), conferenţiar (1970), profesor (1990). A ţinut cursuri de geometrie, geometrie diferenţială, fundamentele geometriei, topologie, topologie algebrică, spaţii simetrice, grupuri Lie, fundamentele matematicii, istoria matematicii, unele dintre acestea fiind publicate şi devenind referinţe relevante pentru alte cursuri sau cărţi.

Activitatea ştiinţifică: Activitatea lui Marian Ţarină a fost extrem de bogată şi cuprinde peste 50 de lucrări şi peste 200 de comunicări şi conferinţe. Domeniile de cercetare au fost următoarele: fundamentele geometriei şi geometrii neeuclidiene (1954-1957), grupuri de mişcare ale spaţiilor Riemann (1957-1967), spaţii recurente (1965-1970), teoria G-structurilor pe varietăţi diferenţiabile (1971-1977), conexiuni invariante (1982-1984), spaţii Finsler şi generalizări (1984-1992).

A dispărut dintre noi la 31 mai 1992, lăsând un gol pe care timpul nu-l va putea umple.

Prof. dr. Gheorghe ŢIŢEICA (1873-1939)

Locul şi data naşterii: Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Drobeta Turnu-Severin pe data de 4/17 octombrie 1873.

Studii: Studiile liceale le face la Craiova iar cele universitare la Bucureşti avându-i ca profesori pe Spiru Haret, David Emmanuel, Constantin Gogu. În 1895 Ţiţeica îşi ia licenţa şi este numit profesor la seminarul Nifon. Curând însă a fost numit în învăţământul superior. Din economiile făcute izbuteşte să plece la Paris unde îşi reface în primul rând licenţa la Şcoala Normală Superioară, fiind clasificat primul. Imediat după susţinerea tezei de doctorat la Sorbona se întoarce în ţară; Gh. Ţiţeica este al cincilea român doctor în matematici al Universităţii din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Const. Gogu şi N. Coculescu.

Activitatea didactică: Întors în ţară, Ţiţeica este numit, în 1900, la Universitatea din Bucureşti, ca profesor la catedra de geometrie, la care a funcţionat aproape 40 de ani, trecând prin toate gradele: suplinitor, agregat, definitiv. Începând din 1928 Ţiţeica a funcţionat şi la Politehnica din Bucureşti, ca profesor de analiză. Din 1913, urmând lui Spiru Haret, este membru al Academiei iar din 1929, secretar general. A fost decan al Facultăţii de Ştiinţe, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe, vice preşedinte al Societăţii Politehnice, membru, apoi Preşedinte al Consiliului Permanent (pe atunci cel mai înalt for) al Ministerului Instrucţiunii Publice; de asemenea, a fost membru al Societas Scientiarum Varsoviensis, la Société de Sciences de Liège, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland şi doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia.

Activitatea ştiinţifică: Cercetările matematice ale lui Gheorghe Ţiţeica sunt legate de reţelelor din spaţiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuaţie a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină, unde a introdus noi clase de suprafeţe, curbe şi reţele care – la propunerea lui G. Loria (1862-1954) – îi poartă numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară şi de popularizare a ştiinţei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieţi, a contribuit la ridicarea nivelului învăţământului matematic din România. Este considerat, alături de Ion Ionescu, Andrei Ioachimescu şi Vasile Cristescu, unul din stâlpii revistei Gazeta matematică. Împreună cu G.G. Longinescu a publicat revista Natura iar revista „Mathematica” l-a avut, alături de D. Pompeiu, ca redactor şef.

A decedat pe 5 februarie 1939, în vârsta de 65 de ani, în plină activitate.

6. În loc de concluzii

Am parcurs, pe scurt, în rândurile de mai sus, ceea ce au constituit, în opinia noastră, premisele unei reuşite de excepţie a şcolii de matematică româneşti, în general şi clujene, în mod particular. Recapitulând trebuie să menţionăm că

• tradiţia şcolii de matematică din Cluj, începută cu mari matematicieni ca Gyula Farkas, Lipót Fejér, Frigyes Riesz sau Alfréd Haar şi continuând cu cercetători valoroşi ca Dimitrie Pompeiu, Petre Sergescu, Gheorghe Călugăreanu, Tiberiu Popoviciu şi Dimitrie D. Stancu, Petru Mocanu (ca să amintim doar câţiva dintre magiştrii şcolii clujene de matematică),
• suportul consistent şi entuziast oferit de Şcolile matematice de tradiţie de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi pentru dezvoltarea matematicii clujene la universitatea românească din Cluj,
• organizarea riguroasă, pe modelul european al seminariilor de cercetare, a cercetării ştiinţifice de matematică,
• atenţia acordată învăţământului universitar de matematică şi grija permanentă pentru creşterea de tineri talentaţi care să continue tradiţia de cercetare ştiinţifică în matematică,
• munca susţinută şi ambiţioasă de promovare a unor reviste de specialitate de cea mai bună calitate şi, nu în ultimul rând,
• atmosfera de competiţie onestă, colegialitate şi prietenie cultivate mereu în cadrul colectivelor de matematicieni clujeni

sunt, în esenţă, argumentele care au adus Matematica din Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca la un nivel onorant şi încă neatins în România. Rămâne ca şi generaţiile viitoare de matematicieni să reuşească să menţină poziţia excepţională a matematicii româneşti şi clujene pe plan mondial.

Bibliografie

1. Andonie Şt. G.: Istoria matematicii în România, vol II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966
2. Bănescu N.: Raportul rectorului asupra activităţii universitare în anul şcolar 1923/1924, în „Anuarul Universităţii” (1923/1924), Cluj, 1925
3. Bogdan-Duică Gh.: Raportul rectorului, în „Anuarul Universităţii” (1927/1928), Cluj, 1929
4. Both N. şi Iancu C.: Momente din istoria matematicii clujene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Matematică şi Informatică, Cluj-Napoca, 1997
5. Călugăreanu D.: Dare de seamă anuală despre activitatea Universităţii din Cluj în anul şcolar 1921-1922 făcută de prof. dr. D. Călugăreanu, rectorul Universităţii, (Cetită în şedinţa de deschidere a anului şcolar 1922-1923, ţinută în Aula Universităţii, în ziua de 29 Octombrie 1922, ora 11.), în „Anuarul Universităţii din Cluj pe anul şcolar 1921-1922”, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1923
6. Drăganu N.: Discurs inaugural rostit în ziua de 25 Octomvrie 1931, cu ocazia deschiderii solemne a anului universitar 1931/32, în „Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I Cluj pe anul şcolar 1931/32”, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1932, p. 27
7. Ghibu O.: Universitatea Daciei Superioare, Bucureşti, 1929
8. Ghibu O.: La a douăzecea aniversare a Universităţii Daciei Superioare, Cluj, 1939
9. Ghitta O.: Istoria Universităţii „Babeş-Bolyai„, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2012
10. Haţieganu E.: Raportul rectorului, în „Anuarul Universităţii”, (1928/1929), Cluj, 1929
11. Haţieganu I.: Universitate şi Naţiune. Discurs de inaugurarea anului şcolar 1941/42 (Rostit la şedinţa solemnă de deschiderea anului universitar 1941-42 din 3 Noemvrie 1941, în sala Teatrului Municipal din Sibiu), în „Anuarul Universităţii”
12. Iacobovici I.: Cuvântare la deschiderea anului universitar 1922/23, în „Anuarul Universităţii din Cluj anul şcolar 1922/23”, Imprimeria Dr. Bornemisa, Cluj, 1924
13. Neagoe S.: Viaţa universitară clujeană interbelică, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980
14. Neagoe S.: Viaţa universitară clujeană interbelică, vol. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980
15. Pascu Şt.: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Editura Dacia, Cluj, 1972
16. Popescu-Spineni M.: Instituţii de înaltă cultură. Învăţământul superior al Ardealului 1581-1930, Vălenii de Munte, 1932
17. Puşcariu S.: Raportul Rectorului Sextil Puşcariu despre activitatea Universităţii din Cluj dela înfiinţarea ei, cetit cu ocazia şedinţei inaugurale din 10 octombrie 1920, în „Anuarul Universităţii din Cluj, Anul I, 1919-1920”, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1921
18. Racoviţă E.: Raportul rectorului, în „Anuarul Universităţii”, (1929/1930), Cluj, 1930
19. Racoviţă E.: L’Institut de spéologie de Cluj. Premiér rapórt de la Direction – période 1929 a 1924, în „Travaux de l’Institut de spéologie de Cluj”, tome I (1920-1924), nr. 1
20. Sergescu P.: Le développement des sciences mathématiques en Roumanie, Extrait de „la vie scientifique en Roumanie: I. Sciences pures”, Bucarest, 1937
21. Sergescu P.: Gândirea matematică, Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1928
22. Sergescu P.: Matematica la români, Conferinţă ţinută la „Liga culturală” din Braşov, Aşezământul tipografic „Datina Românească”, Vălenii-de-Munte, 1934
23. Ştefănescu-Goangă Fl.: Dare de seamă asupra anului şcolar 1932/1933, în „Anuarul Universităţii” (1932/1933), Cluj, 1933
24. Ştefănescu-Goangă Fl.: Discurs inaugural şi dare de seamă, în „Anuarul Universităţii” (1933/1934), Cluj, 1934
25. Ştefănescu-Goangă Fl.: Discurs inaugural şi dare de seamă, în „Anuarul Universităţii” (1934/1935), Cluj, 1935
26. Ştefănescu-Goangă Fl.: Dare de seamă asupra anului şcolar 1935/1936, în „Anuarul Universităţii” (1935/1936), Cluj, 1936
27. Ştefănescu-Goangă Fl.: Dare de seamă asupra anului şcolar 1937/1938, în „Anuarul Universităţii” (1937/1938), Cluj, 1939
28. ***: Procesele verbale ale Consiliului profesoral al Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj
29. ***: Acte solemne, în „Anuarul Universităţii” (1934/1935), Cluj, 1935
30. ***: A.U.C., registrul cu procesele verbale ale şedinţelor Senatului universitar (1939/1940)
31. ***: A.U.C., registrul cu procesele verbale ale şedinţelor Senatului universitar (1943/1944)
32. ***: University of Szeged, http://www.u-szeged.hu/english/
33. ***: History of university education in Szeged, http://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Szeged#History_of_university_education_in_Szeged
34. ***: Franz Joseph University, http://en.wikipedia.org/wiki/Franz_Joseph_University
35. ***: Magistri – Facultatea de Matematică şi Informatică, https://www.cs.ubbcluj.ro/despre-facultate/istoric/magistri/
36. ***: The MacTutor History of Mathematics Archive, http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/