Criterii privind primirea de noi conducători de doctorat în Şcoala Doctorală de Matematică şi Informatică
Hotărârea Consiliului Facultăţii de Matematică şi Informatică din data de 10.03.2015 privind primirea de noi conducători de doctorat în Şcoala Doctorală de Matematică şi Informatică
Referitor la primirea de noi conducători de doctorat ce au obţinut recent certificatul de abilitare, prin prezenta Şcoala Doctorală de Matematică şi Informatică propune:
- Candidatul adresează o cerere Şcolii Doctorale, prin care solicită primirea în calitate de conducător de doctorat;
- Candidatul depune deodată cu cererea un CV (conţinând şi lista publicaţiilor, lista citărilor şi lista participărilor la conferinţe ştiinţifice), precum şi un document din care să rezulte că îndeplineşte, pe lângă standardele minimale naţionale pentru abilitare, şi standardele specifice Universităţii Babeş-Bolyai pentru ocuparea postului de profesor universitar, standarde aprobate de Senatul UBB;
- Decizia Consiliului Şcolii Doctorale privind acceptarea candidatului de a deveni conducător de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale de Matematică şi Informatică va avea la baza analiza calitativă a activităţii ştiinţifice, a vizibilităţii şi prestigiului internaţional al solicitantului, precum şi necesităţile de dezvoltare pe domenii ale Şcolii Doctorale.