Cazarea studenților în căminele studențești pentru anul universitar 2017-2018 pe criteriul social, medical și de performanță

La Facultatea de Matematică şi Informatică cazarea studenţilor se face conform procedurii cuprinse Regulamentul cadru privind cazarea în căminele studențești. Studenţii anului I licență se cazează în prima zi de cazare. Repartizarea studenţilor pe cămine se va afișa pe site-ul facultăţii la rubrica Anunţuri cazare, după data de 20 septembrie.

Tarifele practicate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru cazarea studenţilor în căminele studenţeşti se găsesc la această adresă.

Cererile pentru acordarea căminelor pe caz social sau medical se pot depune personal la Secretariatul Facultăţii de Matematica şi Informatica în perioada 14-15 septembrie 2017 între orele 9,00-12,00 (respectiv, 18 septembrie 2017, între 9,00-12,00 pentru studenţii admişi la masterat în sesiunea septembrie 2017). Documentele necesare sunt următoarele: cerere tip care se ridica de la secretariatul facultăţii. In criteriul social se încadrează studenţii integralişti ale căror familii nu realizează în cele 3 luni consecutive anterioare depunerii cererii (mai, iunie, iulie 2017) un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie (salariul minim net lunar garantat este de 1065 lei). La cererea de cazare se anexează declaraţii de venituri de la părinţi sau susţinători legali ai studentului care solicită loc de cazare, precum şi acte justificative / doveditoare / cupoane de pensie ale susţinătorilor legali pe respectivele 3 luni, declaraţie privind veniturile provenite din exploatarea terenurilor agricole şi, după caz, adeverinţe de la instituţia de învăţământ unde sunt şcolarizaţi fraţii, sentinţe judecătoreşti, certificate de naştere ale fraţilor preşcolari, certificate de deces ale susţinătorilor legali, certificate de căsătorie.

In criteriul medical se încadrează studenţii care suferă de bolile enumerate în H.G. 558/1998, anexa 2, pct. 8 lit. c şi care au realizat în anul universitar anterior minim 40 credite (exceptând creditele aferente modulului pedagogic). Bolile luate în considerare la Criteriul medical sunt: TBC (studenţii care se află în evidenţa unităţilor medicale), diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, infestările cu virusul HIV, SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, ciroza hepatică, leucemiile, limfoamele şi talasemiile, scleroza multiplă, ulcerul gastroduodenal.

Adeverinţele medicale vor fi vizate de către medicul specialist şi medicul de la Policlinica studenţeasca cu sediul în Căminul Sport XXI.

Cerere si declaratie camin social 2017.doc

Pentru acordarea unui loc in camin pe baza rezultatelor la concursurile studentesti, studentii care au obtinut in anul universitar 2016/2017 premii la concursurile stiintifice si profesionale, nationale si internationale, la care au participat in calitate oficiala de student al UBB, vor trimite cererea si o copie scanata dupa diploma obtinuta prin email la adresa mserban@math.ubbcluj.ro pana luni, 18.09.2017, ora 12.00.