Burse semestrul I, anul universitar 2018/2019
Studenţii din anul I 2018/2019 vor solicita la deschiderea festiva bursa de merit, iar actele pentru bursele sociale se vor depune la secretariat in perioada 2 – 19 octombrie 2018.
Tabelele care înlocuiesc cererile pentru acordarea Burselor de PERFORMANŢĂ şi de MERIT pentru anii II si III nivel licență şi anul II master, vor fi preluate de către şeful de an de la Secretara specializării în data de 2 octombrie 2018 între orele 9.00-12.00, iar după ce vor fi semnate de către studenţi vor fi depuse la secretariat în perioada 15.10.2018 – 16.10.2018, între orele 9.00-12.00.
CERERILE ŞI DOSARELE pentru BURSELE SOCIALE şi MEDICALE se vor depune la Secretariatul facultăţii (sala 143 şi 146) în perioada 2.10.2018 – 19.10.2018, de luni până vineri, doar între orele 9.00-12.00. VENITUL MAXIM ADMIS PE MEMBRU DE FAMILIE (venit pe lunile iunie, iulie, august): 1.162 LEI.
NOTA: Numerotarea paginilor din dosar începe cu Cererea tip şi NU cu formularul „Verificare conformitate …”. Dosarul va cuprinde documentele în ordinea prezentată de formularul „Verificare conformitate…” care va fi pus la începutul dosarului.
Dosarul pentru bursă socială va cuprinde:
Studenţii care provin din familii ale căror venituri lunare nete medii pe membru de familie sunt mai mici decât cuantumul salariului minim pe economie (1.162 lei) vor depune următoarele documente:
- cerere de bursă tip – se descarca de pe site-ul facultatii;
- anexa nr. 7 – se descarca de pe site-ul facultatii;
- anexa nr. 11 – se descarca de pe site-ul facultatii;
- copie a buletinului/ cărţii de identitate;
- copii ale buletinelor/ cărţilor de identitate ale părinţilor;
- copii ale certificatelor de naştere şi ale buletinelor/ cărţilor de identitate (dacă este cazul), ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilor;
- adeverinţe de elev sau de student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ;
- declaraţii pe propria răspundere a unuia dintre părinţi, dată la notar sau la primăria localităţii în care îşi are domiciliul, pentru copii minori aflaţi în întreţinerea familiei, care nu urmează o formă de învăţământ şi nici nu obţin venituri proprii;
- adeverinţe privind cuantumul alocaţiei primite pentru copiii minori cu probleme medicale;
- documente justificative privind veniturile studenţilor titulari ai cererii pentru acordarea bursei sociale şi ale părinţilor acestora, după caz:
- cupoane sau adeverinţă de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei (indiferent de natura acesteia) pentru lunile iunie 2018, iulie 2018, august 2018;
- adeverinţă de şomaj pentru lunile iunie 2018, iulie 2018, august 2018;
- adeverinţă de venit net, pentru lunile iunie 2018, iulie 2018, august 2018;
- declaraţie pe propria răspundere dată de fiecare părinte care nu obţine nici un fel de venit, în faţa unui notar sau la primăria localităţii în care îşi are domiciliul;
- copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte, se completează cu adeverinţă/ cupoane privind cuantumul pensiei de urmaş pentru student şi fraţii acestuia;
- copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, se completează cu adeverinţă/ cupoane privind cuantumul pensiei alimentare, pentru student şi fraţii acestuia;
- documente justificative de la Administraţia Financiară privind veniturile nete obţinute din activităţi autorizate (de exemplu: chirii, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale, societăţi comerciale activităţi de exploatare a proprietăţilor personale ale studentului şi ale familiei: terenuri agricole, păduri, chirii, etc.);
- declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, din care să reiasă că el şi familia sa nu mai are şi alte venituri decât cele declarate (a se vedea Anexa nr. 8).
Atenţie: Adeverinţele ANAF şi Registrul Agricol sunt obligatorii pentru anul 2018!
Dosarul pentru bursă medicală va cuprinde:
- cerere de bursă tip – se descarca de pe site-ul facultatii;
- anexa nr. 12 – se descarca de pe site-ul facultatii;
- copie a buletinului/ cărţii de identitate;
- certificat medical eliberat de un medic specialist (care a promovat examenul de specialitate în domeniul diagnosticului sau medic primar cu competenţe în domeniul diagnosticului). În certificatul medical prezentat de student se va menţiona in mod obligatoriu incadrarea diagnosticului in categoriile de boli specificate la art. 16, aliniatul (3), punctul 3.
art. 16, aliniatul (3), punctul 3 – studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare
Certificatul medical (adeverinţa medicală) va fi semnat şi ştampilat şi de medicul din cadrul UBB, dr. OPREA RADU MIHAI (cabinetul medical P10 este în cadrul Căminului Sport XXI – str. Pandurilor nr. 7, orar: luni şi miercuri între orele 8-13, marţi şi joi între orele 14-19, vineri între orele 13-18).
Regulamentul privind acordarea burselor
Anexa 7 – Cerere pentru acordarea burselor de ajutor social – burse 2018.docx
Anexa 8 – Declaratie pe propria raspundere – burse 2018.docx
Anexa 11 – burse 2018.docx
Anexa 12 – burse 2018.docx