« ȘCOALA DOCTORALĂ DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ »

Apel training și competiție internațională Games of Science

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca invită masteranzii și doctoranzii în domeniile matematică, informatică, inginerii, chimie, fizică, biologie, geologie, știința mediului, mecanică, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani să participe la concursul GAMES of SCIENCE, aflat la a II-a ediție, derulat de British Council România în colaborare cu Social Innovation Solutions (SIS), cu sprijinul UBB și al altor parteneri din țară; este un proiect de promovare a comunicării științei pe înțelesul publicului larg, dezvoltat și implementat de Ada Roseti, constituit din sesiuni de training cu tineri oameni de ştiinţă, la capătul cărora participanții se întrec într-un concurs de prezentări științifice.

Etapa regională a cursului de formare și a competiției organizate cu sprijinul UBB se va derula pe parcursul zilelor de 16 și 17 martie (on site).

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate. Cei interesați, se pot înscrie la etapa regională, la UBB, din perioada 16-17 martie, aici: https://socialinnovsolutions.typeform.com/GamesOfScience

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați și să diseminați comunicatul de presă în rândul studenților/doctoranzilor: https://news.ubbcluj.ro/concursul-games-of-science-organizat-de-ubb-in-colaborare-cu-british-council-romania/