Adrian Grecu, Universitatea de Artă și Design, Cluj: Experimente A.I. în artă, un survol

Centrul de Cercetare în Inteligență Computațională Aplicată, din cadrul Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială, Realitate Virtuală și Robotică, anunță conferința invitată

Experimente A.I. în artă, un survol

de Adrian Ion Grecu

Conferința invitată va avea loc miercuri 30 octombrie 2024, de la ora 18:30 în amfiteatrul Tiberiu Popoviciu, Clădirea Centrală UBB.

Adrian Ion Grecu

Doctorand anul 3 la Universitatea de Artă și Design, Cluj
Cadru didactic asociat la UAD

Adrian Grecu (n. 1969) este un artist român, unul dintre pionierii artei digitale în România. Prima sa lucrare de artă digitală datează din 1993. În deceniile care au urmat, a folosit pe scară largă imaginea generată de computer (C.G.I.), grafica 3D și programe de animație, eforturile sale fiind reflectate în articole și comentarii publicate în diferite reviste culturale de specialitate. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții colective și festivaluri din Japonia, Polonia, Coreea de Sud, SUA, Belgia etc., și a fost prezentat în expoziții personale în România, Germania și în SUA.

În ultimii ani, artistul se concentrează pe explorarea limitelor mediului vizual, a capabilităților oferite de tehnologie și a extinderii cadrului conceptual, lucrând la confluența dintre artă/creativitate și cele mai noi tehnologii. Astfel, producția sa artistică actuală include Realitatea Augmentată (A.R.) și Realitatea Virtuală (V.R.) încorporate în instalații sculpturale complexe, inovatoare, prezentate într-o serie de expoziții larg apreciate și în ultima vreme obținerea de imagini și animații cu ajutorul Inteligenței Artificiale (A.I.).

Una dintre mărcile înregistrate ale artistului sunt scenele sofisticate cu fantastic/distopice cu teme definite prin texturi și forme realiste, elaborate în întregime pe computer, fără utilizarea fotografiei, sau a altor intervenții analogice. Redate în tehnici de modelare 3D cu ajutorul unor softuri speciale și proceduri succesive de filtrare, lucrările sunt prezentate ca imagini digitale pe monitoare, sau tipărite în serie limitată pe suprafețe (hârtie, alubond, sau pânză), fiecare dintre ele semnată și numerotate.

Preocuparea constantă a lui Adrian Grecu pentru digitalitate nu l-a îndepărtat de materialitate și forme sculpturale, majoritatea proiectelor sale urmărind problematizarea relației și interacțiunii dintre lumea materială și cea virtuală, dintre real și posibil.

Mai multe detalii despre activitatea și lucrările artistului pe www.agrecu.com.