Important pentru Etapa de Confirmări a concursului de admitere, nivel licenţă, (26, 27, 29 iulie 2013)

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ
COMISIA DE ADMITERE
Data: 25-07-2013

  1. Candidaţii admişi pe locuri bugetate confirmă locul prin depunerea diplomei de bacalaureat în original. Nu se acceptă adeverinţa de bacalaureat decât în cazul în care se face dovada faptului că diploma nu a fost încă eliberată. Candidaţii care au la dosarul de concurs diploma de bacalaureat în original se consideră confirmaţi.
  2. Candidaţii admişi pe locuri bugetate (ce nu au sau nu depun la dosar diploma de bacalaureat în original) care doresc să rămână în concurs pentru ocuparea unui loc cu taxa confirmă aceasta opţiune prin plata primei rate a taxei de şcolarizare (625 RON pentru domeniul Matematică şi 750 RON pentru domeniul Informatică). În caz contrar ei sunt eliminaţi din concurs.
  3. Candidaţii admişi pe locuri cu taxă confirmă locul obţinut prin plata primei rate a taxei de şcolarizare. Excepţie de la această prevedere o constituie candidaţii admişi pe locuri cu taxă care au la concurs diploma de bacalaureat în original, ei rămânând în concurs pentru obţinerea unui loc bugetat după etapa de confirmări.
  4. Candidaţii în aşteptare pot glisa pe locuri bugetate (prin depunerea diplomei de bacalaureat în original) sau cu taxă (prin depunerea copiei legalizate a diplomei de bacalaureat) în raport cu situaţia confirmărilor realizate de candidaţii admişi.
  5. Candidaţii care nu aduc diploma de bacalaureat în original sau copie legalizată după diploma de bacalaureat sau adeverinţă de la liceu conform căreia diploma de bacalaureat nu a fost eliberată sunt eliminaţi din concurs.

Comisia de Admitere