Profesor Ioan Muntean
Ioan Muntean (1931-1996)
Profesorul Ioan Muntean s-a născut la 27 mai 1931 în comuna Sântimbru, judeţul Alba, unde a urmat şi cele patru clase primare. Clasele liceale le-a urmat între anii 1942-1950 la Liceul de Stat din Petroşani, jud. Hunedoara, după care s-a înscris la Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Babeş” din Cluj, unde a stat 2 ani (1950-1952), anii 3, 4 şi 5 de studii urmându-i la Facultatea de Matematică şi Mecanică a Universităţii „Lomonosov” din Moscova, pe care a absolvit-o în anul 1955. După absolvire, a fost angajat la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, mai întâi ca preparator, apoi asistent, lector, conferenţiar şi profesor din 1976, până la decesul său survenit în anul 1996.
In anul 1976 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Contribuţii la studiul calitativ al oscilaţiilor neliniare” sub îndrumarea academicianului Tiberiu Popoviciu. A ţinut cursuri şi a condus seminarii la disciplinele: analiza matematică, control optimal, analiză funcţională. Sunt de remarcat prin claritatea, rigoarea şi bogăţia conţinutului lor, cursurile de analiză funcţională atât cel de la anul 3 cât şi cel de capitole speciale de analiză funcţională de la anul 4, care au contribuit la formarea matematică a generaţii de studenţi.
Experienţa dobândită s-a concretizat în publicarea unor cursuri la Editura Universităţii, cel de Analiză Funcţională cunoscând două ediţii – 1990, 1993 şi cel de Capitole Speciale de Analiză Funcţională – 1995. În total a publicat 7 cărţi cu profil didactic. Începând din anul 1976 a fost şi conducător de doctorat, unii dintre cei care au obţinut titlul de doctor sub îndrumarea sa fiind profesori la universităţi din ţară sau din străinătate (Costa Rica, Algeria). Activitatea de cercetare ştiinţifică s-a orientat spre domeniile – teoria calitativă a ecuaţiilor diferenţiale (domeniu în care s-a iniţiat în timpul studenţiei la Moscova sub îndrumarea profesorilor Nemytski şi Stepanov), control optimal, teoria aproximării, analiză funcţională şi analiză reală. A publicat peste 100 de lucrări de specialitate, dintre care 17 au apărut în reviste de specialitate din străinătate. Din anul 1976 a condus Seminarul de Analiză Matematică, o parte din contribuţiile prezentate în cadrul acestui seminar fiind cuprinse în cele 10 volume publicate sub îndrumarea sa.
A fost foarte preocupat de propagarea matematicii în rândul elevilor de liceu şi de ridicarea nivelului de predare a matematicii. În acest scop a ţinut numeroase conferinţe cu conţinut didactic, pe diferite teme, în numeroase licee din Ardel. A avut o prezenţă activă în cadrul Seminarului de Didactica Matematicii, atât prin participarea activă la lucrări cât şi prin redactarea de materiale cu caracter didactic.