YICGG 2024 – Budapesta, Ungaria – 22.07.2024-26.07.2024: Global AI Governance
Despre YICGG
Youth Innovation Competition on Global Governance (YICGG) este un eveniment organizat de Universitatea Fudan din Shanghai (China), sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, ce are ca obiective atât crearea unui cadru de discuții între tineri, pe teme de interes global, cât și motivarea acestora să se dedice rezolvării unor probleme ce privesc guvernanța globală și dezvoltarea durabilă.
Organizată în principal de SIRPA (School of Internațional Relations and Public Affairs), din cadrul Fudan University, Shanghai, China, la care se adauga in fiecare an diferiti sponsori, YICGG este o competiție interdisciplinară, menită să aducă împreună tineri din domenii de studiu cât mai variate (juriști, economiști, politologi, ingineri, sociologi, psihologi, specialiști IT, administrație publică, jurnalism etc.), în intenția de a crea o platformă unde să poată comunica și dezbate pe larg aspecte care privesc întreaga omenire. Datorită standardelor de înalt nivel academic de derulare, competiția a fost denumită „Olimpiada academică a tinerilor”.
Prima ediție a evenimentului a fost organizată în anul 2007 de către SIRPA din cadrul Universității Fudan, reprezentând în toți anii care au urmat, singura competiție internațională cu scopul declarat de a stimula inovația în guvernanța globală.
In fiecare an, YICGG este organizata de SIRPA – Fudan University; in fiecare an este propusa o alta tema a competitiei (uneori urmand tema expozitiei mondiale din acel an), si este gazduita de universitati de marca fie din alte localitati din China (ex. 2023 – in Dali, Yunnan, China – biodiversitate), fie din alte state (ex. 2017 – Nazarbayev University din Astana, Kazakhstan – energie – cu ocazia expozitiei Mondiale pe tema energiei organizata in Astana), fie chiar in cadrul unor expozitii mondiale (ex. 2015 – Milano, Italia – Sustainable food) s.a.
YICGG 2024 este organizata de SIRPA – Fudan University, Shanghai, gazduita in Ungaria, finantata din Fondul de Dezvoltare al Natiunilor Unite, precum si din surse europene. Tema centrala este: GLOBAL AI GOVERNANCE.
YICGG este o competitie care se deruleaza pe mai multe etape, astfel:
- Prima etapă – etapa de selecție – constă în trimiterea unor proiecte de către echipe formate din maximum trei membri, sau participări individuale. Echipele pot fi formate din studenţi de la nivel de licenţă şi/sau master ori doctorat. Proiectele sunt evaluate de experți internaționali. În funcție de îndeplinirea anumitor criterii, sunt selectate echipele care vor putea participa la etapele următoare. Cel mai bun proiect este distins cu premiul Most Innovative Team (MIT), iar cei care obțin această distincție au garantată participarea la următoarea ediție a YICGG.
- A doua etapă a competiției – Ignite-talk, promovată sub sloganul „Luminează-ne, dar într-un mod rapid!”, constă într-o prezentare de maximum cinci minute, însoțită de o prezentare power point de maximum 20 slide-uri, prin care fiecare participant își expune o viziune proprie asupra temelor de interes comun. Cea mai bună prezentare este distinsă cu premiul The Ignite Talk King/Queen (ITK/ITQ). Prezentările ppt. sunt trimise organizatorilor cu aproximativ o lună înainte de desfășurarea competiției.
Intre timp, organizatorii redistribuie aleatoriu a membrii echipelor admise în noi echipe – WORLD TEAMS – de câte 6-8-9 membri, echipe care primesc o nouă temă pe baza căreia vor propune un proiect, cel mai fezabil și inovativ primind distincția The Most Valuable Project (MVP) („cel mai bun proiect din competiție“).Echipele mondiale sunt formate din studenti din diferite state; au la dispoziţie două zile să lucreze la propunerea unui nou proiect pe baza noii teme stabilite.
- A treia etapa – World-Café, fiind considerată una dintre cele mai complexe etape ale competiției, constă într-o serie de discuții libere pe care echipele mondiale nou-formate le poartă cu membrii juriului. Fiecare discuție de acest fel are loc pe o subtemă specifică, durând maximum 15 minute, urmând apoi o rotare a echipelor astfel încât să existe o analiză a fiecărei teme alături de un membru al juriului. În această etapă participanţii au posibilitatea să prezinte proiectele lor și ideile lor juriului, urmând ca pe baza conversațiilor purtate să își modeleze planurile în funcție de neajunsurile și punctele forte sesizate de juriu.
- A patra etapă – proiectele finale – Ultima etapă – constă în prezentarea proiectului propus de fiecare dintre echipele mondiale. Această ultimă etapă oferă studenților posibilitatea să desfășoare o muncă în echipă, indiferent de statul, orașul, universitatea, domeniul de studiu, mediul politic, mentalitățile și obiceiurile, condiția socială etc. din care făceau parte.
Fiecare echipă mondială și-a prezentat proiectul în fața juriului, având la dispoziție 15 minute – 12 minute prezentarea, 3 minute răspuns la întrebările juriului. Unele echipe mondiale au ales ca prezentarea proiectului propus să fie realizată de doi-trei membri, alte echipe au ales ca fiecare membru al echipei să prezinte câte un aspect din proiect. Trebuie precizat faptul că studenții români au fost printre cei selectați de echipa mondială din care au făcut parte pentru a prezenta proiectul, remarcându-se pentru claritatea și coerența prezentării în limba engleză.
Juriul a trebuit să țină cont de încadrarea în timpul alocat, de claritatea și fezabilitatea proiectului, de pertinența cu care vorbitorii au răspuns la întrebările juriului, precum și de modul în care s-au prezentat în fața juriului.
Activități conexe YICGG:
- Seara culturală – constă în prezentarea unor aspecte specifice țării pe care o reprezintă, de către fiecare echipă selectată în prima etapă, prin intermediul costumelor naționale, a dansurilor, a cântecelor, a unor obiecte deosebite, a limbajului, unor prezentări video ș.a. În seara culturală participanții își fac cadouri unii altora cu obiecte aduse din țara de proveniență: vederi, dulciuri, obiecte de artizanat.Chiar dacă seara culturală nu face parte din competiția propriu-zisă, își are importanța ei majoră în stabilirea punților de legătură internaționale, în stabilirea unor prietenii care să depășească granițele, în facilitarea colaborării și găsirea unor puncte de interes comun.
- Lansarea declaratie “We Youth Agenda” – focalizată pe tema centrală a competiţiei din acel an, in cadru festiv, inainte de ultima etapa a competitiei.
- Vizitarea unui obiectiv de interes al zonei / statului unde este găzduită competiţia din acel an – Field work.
- Faza surpriză – propusă in ultimii ani, o fază care este anunţată cu puţin timp înaintea competiţiei de bază. In anul 2023 a fost o fază de dezbateri. Pentru YICGG 2024 – este încă necunoscută – va fi comunicată membrilor echipelor selectate pentru etapa finală.
***
Incepând cu anul 2013, UBB are o prezenţă continuă la YICGG, prin intermediul Facultăţii de Drept întrucât în fiecare an au fost selectate una sau mai multe echipe care şi-au trimis proiectul. La majoritatea dintre competiţiile la care au participat, studenţii noştri s-au intors premianţi: pentru cel mai bun proiect, pentru cel mai bun speech, pentru proiectul in World team.
***
Pentru orice nelamurire, va puteti adresa doamnei dr. Veronica Rebreanu – cadru didactic la Facultatea de Drept UBB, la nr. de telefon: 0742092907 sau email: veronica.rebreanu@yahoo.com, fiind unul dintre experţii internaţionali permanenţi ai YICGG, solicitată in ultimii 10 ani, prin rotaţie anuală, fie la faza de evaluare a proiectelor, fie la faza finală în calitate de jurat.
***
Atasate, sunt anuntul organizatorilor si alte documente de interes.
Mai jos, sunt punctate subtemele si termenele pe care trebuie sa le aiba in vedere doritorii sa participe. Atentie la date, luati in considerare expirarea unui termen cu cel putin 6 ore inainte de incheierea zilei la noi – China este cu 5 ore inainte ca fus orar!
SUCCES!
Dr. Veronica Rebreanu
YICGG2024 Announcement.pdf
YICGG2024 Prezentare.pptx
YICGG2024 – Attachment 1 – Theme.pdf
YICGG2024 – Attachment 2 – Arrangement in the Final Round.pdf
YICGG2024 – Attachment 3 – YICGG2024 Personal Info Preliminary Round.xlsx
YICGG2024 – Attachment 4 – Text Format for Preliminary Round Proposals.docx
YICGG2024 – Attachment 5 – YICGG2024 Subsidy.pdf