Concursul naţional IT Engineering Contest (iTEC)
Concursul naţional IT Engineering Contest (iTEC) se adresează atât elevilor de la liceele de profil din ţară, cât şi studenţilor de la universităţi din domeniul calculatoarelor. iTEC este organizat de Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC) din cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara, cu sprijinul unor cadre didactice şi firme de specialitate.
Concursul se desfăşoară în perioada 11-14 Aprilie 2013, în cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara, iar participanţii se pot înscrie în perioada 25 februarie – 1 aprilie, direct pe site-ul proiectului http://itec.ligaac.ro.
Probele destinate studenţilor sunt proba de Web design, Application development, Mobile development, Embedded development precum şi proba de roboţi (RoboTEC).
Pentru proba de Web design vor fi prezentate proiecte/aplicaţii web ce pot fi dezvoltate pe orice platforma (php, asp, ruby, html, css, etc.).
Proba de Mobile development constă în dezvoltarea unei aplicaţii mobile în Android, Windows Phone, sau iOS – platforma va fi la latitudinea participanţilor, ei alegând în prealabil mediul în care vor lucra.
Proba de Application develpoment presupune dezvoltarea unei aplicaţii desktop de complexitate medie, în aproximativ 48 de ore. Concurenţii au libertatea de a-şi alege limbajul de programare şi mediul de dezvoltare utilizat.
În cadrul probei de Embedded development, studenţii participanţi vor avea la dispoziţie aproximativ 48 ore pentru a dezvolta un sistem bazat pe microcontroller care să cuprindă mai multe funcţionalităţi.
RoboTEC este o probă nouă pentru concursul iTEC, una în care studenţi din toată ţara îşi construiesc înainte de concurs un robot cu diverse funcţionalităţi (o descriere mai detaliată găsiţi pe site-ul proiectului la secţiunea RoboTEC).
La probele de concurs se poate participa în modul următor:
- Web-design: se participă individual sau în echipe de maxim 4 persoane;
- Application development: se participă individual sau în echipe de maxim 3 persoane;
- Mobile development: se participă individual sau în echipe de maxim 3 persoane;
- Embedded development: se participă individual sau în echipe de maxim 3 persoane;
- RoboTEC: se participă în echipe de 2 studenţi + cadru didactic sau 3 studenţi.
Cazarea şi masa sunt asigurate de către organizatori, iar cu această ocazie fiecare participant are ocazia de a vedea şi cunoaşte atât mediul academic din Universitatea „Politehnica” din Timişoara, cât şi oraşul în sine. În acest sens se vor organiza vizite în laboratoarele universităţii şi campus. Vă puteţi înscrie şi găsi informaţii suplimentare pe site-ul http://itec.ligaac.ro.