Bursele si Premiile Henri Coanda
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat, în data de 27 martie, programul de Burse și Premii „Henri Coandă” pentru elevi și studenți.
Programul are două componente:
- Bursele „Henri Coandă” se adresează elevilor și studenților din România care participă la competiții internaționale care presupun realizarea unei soluții tehnice (bun, serviciu sau aplicație specifică cercetării aplicative și inovării). Aceștia vor putea fi sprijiniți prin intermediul unei burse de cercetare, în valoare maximă de 100.000 de lei, fiind posibilă acordarea unui număr maxim de 20 burse de cercetare (pentru 20 echipe de elevi și studenți), în limita maximă a bugetului alocat. Dacă în următoarele 12 luni elevii și/sau studenții urmează să participe la o astfel de competiție, în echipă de minimum doi, aceștia pot aplica pentru Bursa de cercetare Henri Coandă.Bursele de cercetare se acordă competițional, pe baza unui proiect de cercetare-dezvoltare sau inovare, la solicitarea unui grup format dintr-un mentor și minimum doi membri ai echipei de proiect care au calitatea de elevi ai învățământului secundar și/sau ai învățământului terțiar non-universitar sau studenți din instituțiile de învățământ superior acreditate în România, care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare sau inovare pentru participarea la competiții tehnico-științifice internaționale.
Aplicațiile se depun exclusiv în format electronic, până pe 17 aprilie 2023, folosind formularul de la link-ul: https://www.research.gov.ro/henri-coanda/burse/formular/
- Premiile Henri Coandă- pentru prima oară în țara noastră, în anul 2023, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării premiază rezultatele deosebite ale elevilor și studenților români, obținute la concursuri internaționale, care au presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării.Elevii și studenții care au participat la o astfel de competiție, individual sau în echipă, și au obținut premiul I, II sau III, în 2022 sau 2023 sunt încurajați să aplice la Premiile Henri Coandă.
Premiile Henri Coandă se acordă individual, pentru fiecare membru al echipei, astfel:
15.000 lei pentru locul I
9.000 lei pentru locul II
6.000 lei pentru locul III
Aplicațiile se depun exclusiv în format electronic, până pe 17 aprilie 2023, folosind formularul de la link-ul: https://www.research.gov.ro/henri-coanda/premii/formular/
Detalii suplimentare pot fi accesate la: https://www.research.gov.ro/ministerul-cercetarii-inovarii-si-digitalizarii-a-lansat-programul-de-burse-si-premii-henri-coanda-10384/