Acces la resursele, conturile și serverele oferite de universitate și facultate
Dragi studenți,
Facultatea de Matematică si Informatică și Universitatea Babeș-Bolyai vă oferă o serie de platforme și conturi aferente pentru a fi folosite în procesul didactic:
Resurse oferite de universitate
Astfel, pe lângă platforma Academic Info disponibilă la adresa https://academicinfo.ubbcluj.ro/, Universitatea Babeș-Bolyai vă oferă acces la Microsoft Teams și Office 365. Detalii despre modul de conectare la aceste platforme vă sunt oferite în Academic Info și pe site-ul Directiei Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor (DTIC) a UBB: https://dtic.ubbcluj.ro/tutorial/conectare-office365-studenti/. Suportul pentru conturile de Microsoft Teams și conturile de forma @stud.ubbcluj.ro este oferit exclusiv de DTIC UBB, pentru probleme de acces la acestea vă rugăm să contactați acest departament al universității la adresa help.office365@ubbcluj.ro.
Resurse oferite de facultate
În paralel cu platformele de mai sus, Facultatea de Matematică și Informatică va oferă acces la o serie de resurse specifice și servere necesare în procesul didactic la diverse discipline din planul de învățământ, cele mai importante fiind căsuțele de e-mail de forma @scs.ubbcluj.ro accesibile la adresa https://www.scs.ubbcluj.ro/webmail/, acces la serverul Linux www.scs.ubbcluj.ro, serverul Moodle https://moodle.cs.ubbcluj.ro precum și rețelele de calculatoare Windows din laboratoarele facultății. De asemenea, pe baza adreselor de e-mail de forma @scs.ubbcluj.ro puteți avea acces prin înregistrare la diferite licențe software oferite gratuit doar studenților facultății noastre (exemple în acest sens sunt licențe Microsoft oferite prin intermediul Microsoft Azure sau licențe software oferite de JetBrains).
Pentru accesarea acestor resurse oferite de facultate, datele de autentificare initiale la căsuțele de e-mail oferite de facultate (cele de forma @scs.ubbcluj.ro) și la serverul Linux www.scs.ubbcluj.ro pot fi consultate la adresa: https://www.scs.ubbcluj.ro/scspasswd. Pentru inițializarea și activarea efectivă a casuței de email, trebuie realizată o primă autentificare la adresa https://www.scs.ubbcluj.ro/webmail/.
Pentru suport și probleme de conectare la aceste căsuțe de e-mail vă rugăm să contactați inginerii de sistem ai facultății la adresa ithelp.mcs@ubbcluj.onmicrosoft.com. Important: vă rugăm să nu contactați inginerii de sistem ai facultății pentru probleme legate de MS Teams sau conturile de forma @stud.ubbcluj.ro, suportul pentru acestea fiind oferit de DTIC UBB.
Vă rugăm sa consultați frecvent aceste căsuțe prin intermediul cărora puteți fi anunțați despre evenimente și prezentări organizate în facultate, puteți primi oferte de internship-uri, burse oferite de companii, anunțuri din partea cadrelor didactice și a decanatului, etc.
Prin accesarea resurselor/conturilor/căsuțelor de e-mail vă angajați să respectați următorul regulament:
- Accesul la resurse (servere, conturi, servicii) se face pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole. Utilizatorul este direct responsabil pentru toate acţiunile întreprinse din contul lui / pe baza credențialelor sale. Credențialele de acces (parola) nu vor fi diseminate spre terți.
- Reactivarea contului (de exemplu în cazul uitării parolei etc.) se face prin e-mail la adresa ithelp.mcs@ubbcluj.onmicrosoft.com de la adresa folosită de student la înscrierea la facultate (pentru resursele oferite de facultate precum căsuțele de e-mail de forma @scs.ubbcluj.ro), respectiv prin contactarea DTIC (Direcția Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a UBB) pentru resursele oferite de universitate (precum conturile MS Teams de forma @stud.ubbcluj.ro). Pe perioada non-pademie, resetarea parolei conturilor oferite de facultate (nu de universitate) se poate face și în sala 305, campus FSEGA, conform orarului afişat, în prezenţa studentului pe baza carnetului de student vizat la zi şi a buletinului / paşaportului.
- Violarea sistemelor de protecţie a sistemelor (calculatoare, servere, routere, alte componente active de rețea) din reţeaua facultăţii, universității sau din Internet, este strict interzisă. Simpla prezenţă în contul/directoarele proprii a unor programe care ar putea executa o asemenea activitate este considerată culpă şi se sancţionează conform prezentului regulament și a legii.
- Calculatoarele și rețeaua facultăţii se vor folosi numai în scopuri academice. Folosirea lor în scopuri comerciale, politice sau de divertisment este strict interzisă. Din raţiuni de trafic, lăţime de bandă și drepturi de copyright, se interzice utilizarea programelor de tip peer-to-peer care permit descărcarea din Internet a fişierelor cu conţinut multimedia (file sharing, torrent-e, etc). În comunicaţiile electronice se va folosi un limbaj decent.
- Orice probleme privind funcţionarea defectuoasă a sistemelor, serverelor și serviciilor va fi semnalată administratorilor prin email la adresa ithelp.mcs@ubbcluj.onmicrosoft.com.
- Nerespectarea prezentului regulament se sancţionează după caz, prin: blocarea accesului la conturi și reţea, exmatriculare, măsuri de competenţa poliţiei, măsuri de competenţa justiţiei.
Decanatul Facultății de Matematică și Informatică