Regulamentul de desfăşurare a probei scrise a concursului de admitere nivel Licență, sesiunea Iulie 2021, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
- Listele cu programarea în săli a concurenţilor în ordinea numărului de legitimaţie se afişează pe site-ul facultăţii la adresa: https://www.cs.ubbcluj.ro/planificare-proba-scrisa-admitere-iulie-2021/ în data de 17 iulie 2021.
- Candidaţii se vor prezenta la locaţiile şi sălile afişate în data de 19 iulie 2021, după cum urmează:
- Candidaţii care au optat pentru proba la disciplina Informatică (română, maghiară, germană, engleză), ora 7,30;
- Candidaţii care au optat pentru proba la disciplina Matematică (română, maghiară, germană, engleză), ora 14,30;
- Candidaţii vor avea asupra lor, la intrarea în sală, următoarele:
- Cartea de identitate sau pașaportul. (Există candidaţi cu cartea de identitate expirată, dar în situația stării de alertă este valabilă încă 3 luni de la expirare);
- Declaraţia pe propria răspundere privind starea sănătăţii – COVID-19 semnată olograf; (vă rugăm să o descărcați, să o completați, să o semnați și să o prezentaţi la intrarea în sala de concurs comisiei de supraveghere;
- Candidaţii vor memora numărul legitimaţiei de concurs primit din platforma de înscriere.
- La intrarea în clădire, fiecare candidat va fi identificat pe baza cărţii de identitate sau a pașaportului, persoana abilitată îi va lua temperatura, şi îl va direcţiona spre sala de concurs;
- Intrarea în sala de concurs se face în mod organizat, păstrând distanţa de 1,5 m;
- Fiecare candidat va purta mască şi va utiliza antisepticul de mâini pus la dispoziţie de către organizatori;
- Fiecare candidat va intra la masa de examen doar cu o sticlă de apă și instrumente de scris permanente de culoare albastră;
- Se interzice candidaţilor la concursul de admitere să introducă în sala de examen, la masa destinată concursului de admitere, următoarele obiecte: rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate la intrarea în sală în locurile stabilite de cate comisia de supraveghere.
- Se interzice candidaţilor la concursul de admitere să aibă asupra lor la masa de examen, telefon mobil, ceas (smartwatch) sau orice altă sursă de informare sau comunicare. Acestea vor fi lăsate în bagaj în locurile stabilite de către comisia de supraveghere.
- Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită sau să recepționeze materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi, ciorne sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
- La intrarea, respectiv la ieşirea din sălile de examen, candidaţii nu au voie să fie însoţiţi, cu excepţia persoanelor cu nevoi speciale (care vor urma instrucţiunile primite de la organizatori);
- In cazul în care candidații au terminat proba înaintea expirării timpului alocat, nu pot părăsi sala decât după o oră și 30 de minute după începerea probei. Acei candidați care ies din sala de examen înaintea expirării timpului de lucru nu au voie să ia subiectul de examen cu ei. Doar candidaţii care pleacă după expirarea timpului de lucru îşi vor putea lua subiecte cu ei.
- In condiții de forță majora, un candidat poate solicita folosirea toaletei. In acest caz un membru al comisiei îl va însoți pana la intrarea în toaletă.
Încălcarea regulilor menţionate mai sus vor fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la proba de concurs.
Fiecare candidat are alocat un loc la masa individuală și primeşte din partea comisiei de admitere ciorne, foi de concurs și subiectul. Fiecare concurent va trece pe foaia de concurs următoarele date de identificare: numărul legitimaţiei de concurs (format din 4 cifre), numele, prenumele tatălui, respectiv prenumele si denumirea disciplinei din care susţine proba de concurs (Matematica sau Informatica). Va rugam consultați tutorialul de completare a grilei de la următorul link.
După deschiderea subiectelor nu se mai admite intrarea candidaților în sală.
Timpul de lucru este de 3 ore de la distribuirea subiectelor.
Lucrările vor fi redactate cu stilou sau pix albastru.
Nu se vor folosi alte foi decât cele de concurs şi ciornele asigurate de organizatori.
În cazul probei scrise de la admitere, candidatul primeşte în sală un subiect de Matematică sau un subiect de Informatică, în funcţie de disciplina de concurs aleasă la înscriere în limba de predare a programului de studii universitare aflat ca primă opţiune în lista de opţiuni a candidatului din fişa de înscriere.
Predarea Lucrării
- La finalizarea examenului fiecare candidat are obligația sa își numere bulinele colorate.
- Lucrările se predau sub semnătură la supraveghetorii de sală in locurile special amenajate.
- Supraveghetorii vor verifica daca bulinele sunt haşurate corect si daca numărul de legitimație a fost completat corect.
- Supraveghetorii numără bulinele haşurate de către candidat si scriu in borderou numărul de buline haşurate (completate). Candidatul semnează în tabelul pentru predarea lucrării, această semnătură certificând ca sunt de acord cu numărul bulinelor scrise in borderou.
- Lucrările predate se secretizează de către supraveghetori în prezenţa candidatului.
Supraveghetorii vor asigura că la fiecare comisie de preluare a lucrărilor exista un singur candidat care își preda lucrarea.
Predarea Diplomei de Bacalaureat în Original și a Foii Matricole în Original
- După predare lucrării, candidații care doresc sa predea originalul diplomei de bacalaureat si a foii matricole vor merge la ieșire la locul unde și-au lăsat rucsacul sau poșeta, vor lua documentele si se vor duce la comisia de preluare a diplomelor.
- Comisia de preluare a diplomelor de bacalaureat se află poziționate în zona ieșirii din sală.
- Candidatul va semna in tabelul comisiei faptul ca si-a predat diploma si foaia matricola, iar comisia ii va semna un proces verbal de predare-primire ca dovada a faptului ca si-a predat aceste documente.
- Pentru reducerea timpului de așteptare, rugăm candidații sa descarce următorul formular de la următoarea adresă, să îl completeze și să îl aducă la examen.
După predarea lucrării și eventual a diplomei de bacalaureat, candidatul părăseşte zona locaţiei, iar rezultatele vor fi afişate online, deoarece lucrările se vor corecta doar în centrele de scanare special amenajate (lucrările nu vor fi scanate în sala de examen).
Evaluarea grilelor de concurs – Admitere 2021
Vă rugăm să consultați pagina https://www.cs.ubbcluj.ro/admitere/nivel-licenta/evaluarea-grilelor-de-concurs/
Contestaţiile se pot depune conform calendarului anunţat la Comisia de Admitere din facultate.