Curs deschis: Securitate în Internet
Facultatea de Matematică şi Informatică organizează un curs deschis despre securitatea în Internet destinat studenţilor sau altor persoane preocupate de domeniul securității cibernetice.
Titlul cursului este Securitate în Internet şi conţine trei module (a câte 2 ore fiecare). Cursul oferă participanţilor o introducere în captivanta lume a securității în Internet, a virușilor informatici și a atacurilor cibernetice.
Cursul se desfăşoară online pe platforma Microsoft Teams după următorul program:
- Introducere în securitatea cibernetică, lect. dr. Darius Bufnea, 14 iulie 2021, 16:00-18:00.
Primul modul al cursului va trece în revistă cele mai importante forme de malware existente, precum și cele mai importante tipuri de atacuri posibile în Internet. Cursul va aborda subiecte legate de viruși, viermi, troieni, backdoors, ransomware, rețele de tip botnet, atacuri remote, atacuri locale sau escaladarea de privilegii.
- Securitate Web, lect. dr. Adrian Sterca, 15 iulie 2021, 16:00-18:00.
Acest modul se concentrează asupra celor mai populare aspecte ce țin de securitatea web, aprofundând teoretic dar și exemplificând practic concepte cheie precum: SQL Injection, XSS (Cross Site Scripting), CSRF (Cross-Site Request Forgery), Path Traversal Attacks sau Unrestricted File Upload.
- Securizarea rețelelor și a sistemelor server în Internet, lect. dr. Darius Bufnea și ing. sistem Alexandru Kiraly, 16 iulie 2021, 16:00-18:00.
Dacă noțiuni precum penetration testing, scanarea de porturi, firewalls sau VPN îți stârnesc interesul, modulul de față îți va stârni și mai mult apetitul pentru acest fascinant domeniu.
Cursul se va încheia cu evaluarea noțiunilor transmise, iar cursanţii vor primi un atestat de participare la curs.
Taxa de participare este de 300 lei / cursant. Studenții și cadrele didactice din UBB beneficiază de reducerea cu 50% a acestei taxe.
Termene importante:
- 5 iulie 2021, ora 14:00 preînscriere - Persoanele interesate de acest curs sunt invitate să completeze un formular de preȋnscriere (https://forms.office.com/Pages/ResponsePage.aspx?id=7WNIWshA1U-CmPv9t_EwlegYkEkx7llAorzyue31BUNUMEwyS1hXT0tGSlVSQTBDM0paWklMRVpJUi4u).
- Ulterior completării preînscrierii se vor trimite detalii pentru completarea contractului de formare profesională și achitarea taxei (detalii despre această etapă vor fi comunicate individual, pe email, tuturor persoanelor înscrise.
Persoană de contact:
Alexandrina Colț, alexandrina.colt@ubbcluj.ro