Profesor Riesz Frigyes
Riesz Frigyes (1880-1965)
Locul şi data naşterii: Frigyes Riesz s-a născut pe 22 ianuarie 1880 la Győr.
Studii: Studiile şi le-a făcut la Universitatea din Budapesta, unde îşi şi obţine doctoratul în anul 1902. Teza de doctorat este din domeniul geometriei.
Activitatea didactică: Frigyes Riesz îşi începe activitatea didactică predând, timp de doi ani, la şcoli secundare. În perioada 1911-1919 a fost profesor la Universitatea “Franz Joseph” din Cluj iar din 1919 la Universitatea din Szeged unde a fost şi rector.
Activitatea ştiinţifică: Riesz este considerat fondatorul analizei funcţionale. În 1907 demonstrează teorema care azi este cunoscută sub numele de teorema lui Riesz-Fischer iar în 1909 celebra teoremă de reprezentare a funcţionalelor liniare. Riesz are contribuţii importante şi în alte ramuri ale matematicii: teoria operatorilor, teoria ergodică, teoria seriilor ortonormale, teoria spaţiilor liniare parţial ordonate, topologie etc. Împreună cu Alfred Haar a fondat revista “Acta Scientiarum Mathematicarum“.
S-a stins din viaţă la Budapesta, la vârsta de 76 de ani, pe 28 februarie 1956.