Farkas Gyula (1847-1930)

Studii: Studiile liceale le face la Györ iar cele universitare la Universitatea din Budapesta, unde îşi ia doctoratul în filosofie.

Activitatea didactică: A fost profesor la Şcoala Pedagogică de Fete, la Şcoala Reală din Székesfehérvár şi director al Şcolii Normale (1870-1874). În perioada 1874-1880 a fost profesor particular la copiii grofului Batthány Géza. Din 1881 până în 1887 a fost profesor de matematică la Universitatea din Budapesta iar din 1887 până în 1915 a fost profesor la Universitatea maghiară din Cluj. La Universitatea maghiară din Cluj, unde a fost şi rector în legislatura 1907-1908, a predat mecanica elementară, mecanica teoretică, mecanica analitică, teoria potenţialului şi fizica teoretică. Întrucât vederea îi slăbise foarte mult şi nu mai putea face faţă obligaţiilor didactice, în 1915 renunţă la activitatea didactică şi pleacă la Budapesta.

Activitatea ştiinţifică: Preocupările ştiinţifice ale lui Farkas au fost multiple: mecanică, termondinamică, electrodinamică cultivând fizica experimentală. În prelegerile sale din anii 1907-1908, include şi prezentarea teoriei relativităţii a lui Einstein, pe vremea când teoria relativităţii nu fusese încă unanim acceptată în cercurile ştiinţifice recunoscute şi cu autoritate. Farkas a studiat mişcarea mecanică în cazul unor restricţii exprimate prin inegalităţi. Studiile făcute de el în această direcţie s-au dovedit importante şi din punct de vedere matematic; în legătură cu sistemele de inegalităţi liniare a stabilit o teoremă care azi îi poartă numele şi care este prezentată în toate cărţile de teoria optimizării apărute după 1950. Farkas a fost primul care s-a apropiat pe o cale modernă, axiomatică, fără a apela la cicluri, de problema entropiei, formulând şi demonstrând o teoremă echivalentă cu cea formulată şi demonstrată de C. Carathéodory, 14 ani mai târziu. În 1908 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe din Ungaria.

S-a stins din viaţă la 27 decembrie 1930 la Pestszentlőrinc.