Profesor Dumitru Dumitrescu
Dumitru Dumitrescu (1949-2016)
Profesorul Dumitru Dumitrescu s-a născut în localitatea Sinesti, în ziua de 22 August 1949. Studiile universitare le-a urmat în cadrul Facultății de Fizică, după care a absolvit, în anul 1972, Masteratul în Fizica Teoretică și în anul 1979 Masteratul în Matematică și Calculatoare, ambele la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.
În anul 1990 obține titlul de Doctor în Matematică la Cluj sub tutela Profesorului D. D. Stancu cu titlul tezei: „Iterative methods for solving fuzzy clustering problems and fuzzy relational equations”.
Activitatea sa este strâns legată de universitatea clujeană unde a funcționat ca asistent universitar în cadrul Departamentului de Informatică între anii 1972 și 1990. Din 1990 până în 1995 a fost conferențiar și în anul 1995 devine profesor titular în cadrul aceluiași departament. În anul 1997 va fi invitat la Universitatea din Pisa, Italia, revenind în anul 2000 la Cluj.
Cu mare dăruire se dedică dezvoltării științei românești având contribuții majore în domeniul Inteligenței Artificiale, contribuții recunoscute de comunitatea academică din țară și străinătate. Ideile sale inovatoare în optimizare, teoria jocurilor, logica fuzzy, data mining sau antrenarea rețelelor neuronale s-au concretizat în nenumărate cărți, monografii sau articole publicate sub egida unor edituri de înalt prestigiu mondial. Profesorul D. Dumitrescu s-a dedicat totodată formării de noi cercetători în domeniul Informaticii, coordonând cu succes peste 16 doctorate în țară și străinătate. Fondator și director al Centrului pentru Studiul Complexității a strâns în jurul său oameni de știință din diverse domenii – informatică, sociologie, sau economie.
Meritele sale îi vor fi recunoscute de Academia Română care în anul 2006 îi acordă Premiul Academiei „Grigore Moisil” pentru articolele privitoare la metaeuristici bazate pe cromodinamica genetică utilizate în optimizări.
Prin întreaga sa activitate profesorul D. Dumitrescu s-a dovedit a fi un distins membru al Almei Mater Napocensis, un dascăl și un cercetător de excepție, un model demn de prețuit și de urmat.
Prof. dr. Anca Andreica, Lect. dr. Tudor Mihoc