Anexa 1 la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Facultăţii de Matematică şi Informatică cu Privire la organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene şi de restanţe
Aprobată de Consiliul Facultăţii în ședința din 28 aprilie 2020
Având în vedere instituirea stării de urgență pe teritoriul României în baza Decretului nr. 195/2020 din 16 martie 2020 și măsurile ulterioare adoptate la nivel național pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, deciziile Universității Babeș-Bolyai cu privire la suspendarea activităților didactice față în față și desfășurarea acestora în regim online și Anexa 1 la Hotărârea Senatului nr. 5937 din 16.04.2020, Regulamentul privind activitatea profesională a studenților (nivel licență și master) din Universitatea Babeș-Bolyai în baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS) aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 24048 din 10.12.2019 (denumit în continuare Regulamentul ECTS) și Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Facultăţii de Matematică şi Informatică cu Privire la organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene şi de restanţe vor fi completate cu următoarele prevederi valabile până la reluarea activităților didactice față în față:
- Sesiunile de examene și de restanțe se vor desfășura după calendarul propus inițial de Facultatea de Matematică şi Informatică și aprobat de Rectorat prin Structura anului universitar 2019-2020.
- Examenele se vor desfășura online, prin intermediul unei platforme alese de cadrul didactic titular de disciplină dintre mai multe platforme propuse și puse la dispoziție în acest sens de către facultate sau universitate (Microsoft Teams, Zoom şi alte instrumente folosite).În situația în care un candidat nu poate accesa, din diverse motive, platforma pe care se susțin examenele sau întâmpină probleme tehnice legate de conexiunea la Internet, cadrul didactic poate decide asupra reprogramării studentului în condițiile respectării prevederilor legate de desfășurarea examenului.Schimbarea formei de evaluare va fi comunicată studenților, după cum urmează:
- Până la data de 4 mai 2020 studenţilor din anul terminal;
- Până la data de 11 mai 2020 studenţilor din anul I, II nivel licenţă şi anul I nivel master.
- În cazul anilor terminali, dacă practica de specialitate sau lucrările practice / de laborator / proiecte din planul de învățământ nu se pot efectua în condițiile actuale (și nu se pot înlocui cu modelare computerizată / proiectare / prelucrare de date), la propunerea titularului de disciplină și cu aprobarea Consiliului Facultății, acestea se vor înlocui cu alte sarcini realizabile online care pot conduce la dobândirea competențelor asemănătoare.
- Cadrele didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport vor pregăti materiale video cu antrenamente și exerciții fizice, care vor fi puse la dispoziția studenților de la toate facultățile UBB. Pentru a promova disciplina Educație Fizică și a obține credixtelor aferente, studenții vor pune în practică aceste antrenamente la domiciliu.
- Colocviile se vor desfăsură în ultima săptămână de activitate didactică online, prin intermediul unei platforme alese de cadrul didactic titular de disciplină dintre mai multe platforme propuse şi puse la dispoziţie de facultate sau universitate.
- Odată cu adoptarea prezentei anexe, rămân în vigoare toate celelalte prevederi ale Regulamentului privind activitatea profesională a studenților (nivel licență și master) din Universitatea Babeș-Bolyai în baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS) aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 24048 din 10.12.2019 şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Facultăţii de Matematică şi Informatică, adoptat în Consiliul Facultăţii din 10.03.2013 şi modificat în şedinţa Consiliului Facultăţii din 10.03.2020.
- Atunci când situația la nivel național se va modifica și va permite reluarea activităților didactice față în față, prevederile prezentei anexe își vor înceta valabilitatea, aplicându-se integral Regulamentul privind activitatea profesională a studenților (nivel licență și master) din Universitatea Babeș-Bolyai în baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS) aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 24048 din 10.12.2019 și Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Facultăţii de Matematică şi Informatică, adoptat în Consiliul Facultăţii din 10.03.2013 şi modificat în şedinţa Consiliului Facultăţii din 10.03.2020.
Calendarul programării sesiunii de examene de către cadrele didactice, titulare de curs
In perioada 6-15 mai 2020 vor fi planificate examenele pentru studenţii din anul terminal pentru sesiunile stabilite prin Structura anului universitar pentru anul universitar 2019/2020. În acest context nu există limitări la numărul de grupe planificate într-o zi.
In perioada 15-26 mai 2020 vor fi planificate examenele pentru studenţii din anii I şi II nivel licenţă şi anul I master pentru sesiunile stabilite prin Structura anului universitar pentru anul universitar 2019/2020. În acest context nu există limitări la numărul de grupe planificate într-o zi.
Examenele se planifică la data stabilită de comun acord cu șefii de grupă de la fiecare specializare în parte, iar în loc de sală se trece platforma propusă (Microsoft Team, Zoom, etc.), iar ca formă de examinare online.
- Sesiune de examene pentru anul terminal, respectiv anul III nivel licenţă şi anul II master: 25.05.2020-7.06.2020;
- Sesiune de restanţe pentru anul terminal, respectiv anul III nivel licenţă şi anul II master: 8.06.2020-14.06.2020;
- Sesiune de examene pentru anii neterminali, respective anul I-II nivel licenţă şi anul I master: 8.06.2020-28.06.2020;
- Sesiune de restanţe pentru anii neterminali, respective anul I-II nivel licenţă şi anul I master: 6.07.2020-12.07.2020.
DECAN,
Prof. univ. dr. Anca Andreica